Istoricul, teologul, folcloristul, filologul și pedagogul român  s-a născut în 13 iunie 1833, în fosta localitate Várfalău ( în limba germană Burgdorf),  la vest de Turda, astăzi Moldovenești din județul  Cluj. Era fiul  familiei  Dochia-Domițiana și Vasile Moldovan (Nicolae Comșa, Teodor Seiceanu, Dascălii Blajului, 1944, p. 91-93).

Studiile le-a început în satul natal, continuate la Blaj unde trece examenul de maturitate. Se dovedește un elev de excepție, cu rezultate notabile la învățătură, fapt care determină conducerea Mitropoliei greco-catolice din Blaj să-l trimită la Budapesta pentru a studia teologia și filosofia. După un an de studiu în capitala ungară, ia drumul Vienei unde audiază cursurile de specialitate încă un an de zile. Boala cu care s-a pricopsit, dublată de o stare materială deficitară, îl determină a reveni în Transilvania. După un tratament adecvat și o fericită întremare, aici în „Mica Romă” va încheia studiile teologice și istorice în anul școlar 1856-1857. A fost un apropiat discipol și continuator al lui Timotei Cipariu. Valoarea intelectuală de necontestat, buna pregătire profesională sunt principalele motive pentru care, în toamna anului 1857, este solicitat la catedră, ca profesor, la Institutul teologic pe care-l absolvise recent.

După un an de activitate în acest post, în urma unei dorințe personale, este transferat la liceul blăjean unde urma să predea, pe rând, următoarele discipline: istorie, filosofie, geografie, limba română și, cu predilecție, limba latină. Cauza directă a acestui fapt o identificăm în  lipsa de profesori. Moldovan sublinia personal faptul că „profesorii cu – sudori crunte- suplinesc prin studiu individual ceea ce se învață la universitate, iar după ce se pregătesc dintr-un studiu, din cauza nevoilor, se mută în altul, și încep din nou”  (I. Rațiu, Ioan Micu Moldovan (1833-1915. Notițe biografice, în: „Unirea” (Blaj), anul XXV, 1915, nr. 93, p.117). Între anii 1879-1883, la aceeași școală, îndeplinește și funcția de director. Activitatea de dascăl și conducător al vestitului gimnaziu de la Blaj reprezintă un segment important al vieții sale. Contemporanii săi afirmau că în cei „douăzeci și doi de ani cât a stat la catedră, niciun profesor nu inspiră elevilor săi mai mult respect și teamă ca acest om mărunțel, serios, precis în toate orele sale de lecții, cumpănit la vorbă și vestit prin înalta sa judecată”. Organul oficial al Asociațiunii, revista „Transilvania”, consemna că la Blaj „…el a semănat fără preget între tinerii încredințați îngrijirii sale semințele culturei românești, deprinzându-i cu o viață activă și morală, și sădind în ei iubirea de Dumnezeu, râvna de știință și alipirea față de limba strămoșească” (Anul XLVI, 1915, nr.7-12 din 1 decembrie, p. 98).

În 1859 a fost hirotonit preot. Preoția a fost statornicită întru satisfacerea actelor și a ceremoniilor cultului public, preotul fiind apreciat drept un mijlocitor între om și divinitate prin ceremoniile sacrificiilor religioase. (Ene și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, p. 386).

  După două decenii, pe data de 8 iulie 1879, este desemnat canonic teolog și, tot în aceeași zi, se avansează  propunerea de promovare la statutul de canonic cancelar (termenul de canonic este utilizat și pentru denumirea de preot în religia catolică), aprobată pe 22 octombrie 1879. Instalarea în această funcție s-a oficiat, în prezența unei mulțimi de preoți și enoriași, în 16 noiembrie același an. La capitlul din Blaj, Ioan Micu Moldovan a fost înaintat din funcția de canonic custode la statutul de canonic cantor („Familia”, anul XXIV, 1888, nr. 27,  noiembrie, p. 563). În 1896 este numit prepozit capitular (în structura Bisericii Române, Unite cu Roma, Greco-Catolică, este acel cleric de rang înalt care îndeplinește o funcție administrativă importantă).

După decesul mitropolitului Ioan Vancea (1820-1892), până la instalarea noului mitropolit, în persoana lui Victor Mihàly de Apșa (1841-1918), cunoscut și ca Victor Mihali, Ioan Micu Moldovan a condus arhidieceza unită de Alba-Iulia și Făgăraș, în calitate de vicar capitular (din latinescul vicarus = locțiitor). 

În 1914, vicar general arhiepiscopesc arhidiecezan este desemnat dr. Victor Szmigelszki, în locul demisionarului octogenar, reverendissimul Ioan Micu Moldovan („Gazeta Transilvaniei” anul 77, 1914, nr. 107 din 17 mai, p. 3).  În  perioada păstoririi sale,  s-a edificat un nou imobil al gimnaziului din Blaj, cu fondurile arhidiecezei și din colectă publică. Către finalul vieții, în anul 1901 este numit prelat domestic (episcop).

Ioan Micu Moldovan a fost un om modest, înțelept și, înainte de toate, un român cu gândul și fapta spre înălțarea neamului și spre binele aproapelui. A avut o prestație  specifică unui om providențial. A desfășurat și, mai ales, a sprijinit activitatea cultural științifică în Transilvania în cadrul „Astrei”. A fost  primul vicepreședinte activ al acestei societăți și apoi,  timp de aproape două decenii (1894-1901), a îndeplinit onoranta funcție de președinte al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român din Transilvania, urmaș al lui George Barițiu, după decesul acestuia și unul dintre membrii colectivului care au pus bazele acestei societăți. A fost ales în înalta funcție de președinte al Astrei la adunarea generală din octombrie 1893 de la Năsăud părăsind-o, pe motiv de boală, după opt ani.

A fost, alături de alți ardeleni, fondator al băncii „Albina” din Sibiu precum și al băncii populare „Patria” din Blaj, pe care a întemeiat-o și  condus-o câțiva ani.

A  sprijinit financiar un număr considerabil de studenți, acordându-le împrumuturi bănești pentru continuarea studiilor. Îi menționăm aici doar pe Gavrilă Tripon, Horia Petra-Petrescu și George Moroianu. Primul, implicat activ în mișcarea memorandistă, va deveni lider al Partidului Național Român. Al doilea se manifestă ca un intelectual de marcă al Transilvaniei, publicist apreciat și slujitor devotat al Astrei. Moroianu este ajutat financiar pentru a-și definitiva studiile economice la Bruxelles și Tübingen. Demn de reținut este faptul că Ioan Micu Moldovan a lăsat moștenire comunității o fundație prevăzută cu o sumă de un milion de coroane  menită  sprijinirii  tinerilor  studioși pentru a-și urma pregătirea intelectuală.

Activitatea laborioasă, altruistă, implicarea eficientă într-o serie de domenii (Nicolae Iorga aprecia că Moldovan știa „grozav de multe”), rezultatele notabile ale acestora determină, la propunerea lansată în aprilie 1894 de către  amicul său profesorul și publicistul bihorean Alexandru Roman, alegerea sa ca Membru titular al Academiei Române (1894). Roman a fost membru fondator al Societății Literare, care ulterior a devenit Academia Română. În adresa Academiei, datată 26 aprilie, semnatari fiind V.A.Urechia – președinte și D.A.Sturza – secretar, se menționa: „Avem onoare a vă aduce la cunoștință că Academia Română |… |apreciind îndelungata activitate ce ați dezvoltat pe terenul culturei naționale româneși în special al studiilor istorice, v-a ales membru al ei în secțiunea istorică” („Marisia” (Târgu Mureș), anul VII, 1977, p. 206). Ioan Micu Moldovan  fost onorat, de asemenea, cu atribuirea Medaliei Bene Merenti (1915). 

Omagiatul nostru a fost preocupat în mod special de istoria literaturii vechi și de istoria politică a românilor ardeleni. A scris și publicat următoarele lucrări: Istoria Ungariei pentru școalele poporale, Blaj, 1848; Lecționariu latin pentru a-II-a clasă gimnazială, Blaj, 1864; Istoria Ardealului pentru scoalele poporali, Blaj,1866; Geografia Ardealului, Blaj, 1866 (retipărită într-o a doua ediție, tot la Blaj, în anul 1870); Fundațiunea Șuluțiu, Blaj, 1870; Acte sinodale ale bisericii române de Alba Iulia și Făgăraș, vol. I, Blaj, 1869 și vol. II, Blaj, 1872; Spicuire în istoria bisericească a Românilor, Blaj, 1873. Un dicționar latin-român a rămas  în manuscris din lipsă de fonduri pentru editare. A fost autorul a numeroase  studii critice și documente apărute în „Archiv pentru filologie și istorie”, revistă coodonată de Timotei Cipariu. Specific unui intelectual rasat a polemizat, în aceeași publicație, cu Titu Maiorescu pe diverse teme. Grație inițiativei lui s-a redactat prima publicație pedagogică la Blaj „Foaie scolastică”, între 1876-1881, prin intermediul căreia s-a oferit prețioase îndrumări învățământului românesc poporal. A depus un efort consistent pentru procurarea strictului necesar unei bune funcționari a învățământului elementar și mediu românesc.

A adus o contribuție importantă la realizarea Bibliografiei vechi românești, editată de Ion Bianu, școlit la Blaj, și Nerva Hodoș.

Personalitate remarcabilă a culturii românești din Transilvania a celei de-a două jumătăți a veacului al XIX-lea, Ioan Micu Moldovan a fost și un pasionat folclorist. A inițiat și implicat elevii din școlile Blajului, la realizarea unei culegeri de poezii și povești populare. A dăruit, cu generozitate, colecția de poezii populare lui Andrei Bârseanu și Jan Urban Jarnik care au tipărit-o sub  titlul Doine și strigături din Ardeal. Volumul  Povești populare din Transilvania a apărut  la Editura Minerva în anul 1987 fiind  îngrijit de soții Maria și Ion Cuceu din Cluj-Napoca, cu un excepțional studiu introductiv elaborat de Ovidiu Bârlea, un arhicunoscut folclorist contemporan („Steaua”, anul 38, 1987, nr.12 din 1 decembrie, p. 58).

S-a implicat în depistarea unor date privitoare la matricola decedaților din parohia catolică din Buda, căutând date privitoare la  doi reprezentanți ai Școlii Ardelene: Samuil Micu-Clain și Petru Maior (Eugen Glück, Informații în legătură cu actele de deces ale lui Samuil Micu-Clain și Petru Maior, în: „Noi, românii din Ungaria”, anul II, 1992, nr.16 din 17 aprilie, p. 15).

 Sub conducerea sa s-au desfășurat adunările generale ale Astrei de la Blaj (1895) la care se hotăra modificarea Statutelor Asociațiunii, Lugoj (1896), Sibiu și Mediaș (1897) unde s-a hotărât întemeierea unui Muzeu istoric-etnografic, Beiuș (1898) unde s-a votat Regulamentul pentru adunările generale, Băile Herculane din 1900 în care s-a stabilit Regulamentul Secțiunilor literare și științifice. La toate aceste întruniri cuvântările de deschidere le-a susținut Ioan Micu Moldovan. 

A fost prezent la înscăunarea de la Sibiu a Mitropolitului românilor din Ardeal și Ungaria Ioan Mețianu (1828-1916), funcție deținută între anii 1899-1916 („Gazeta Transilvaniei”, anul 62, 1899, nr. 47 din 2 martie 1899, p. 1). 

Este invitat și participă la adunarea jubiliară a Astrei de la Blaj din 1911. Publicația brașoveană menționa cu acest prilej următoarele: „… în rândul celor prezenți se află și venerabilul prepozit capitular Ioan Micu Moldovan, pe care ne simțim fericiți, că-l putem saluta în mijlocul nostru, întreg, cinstit, sănătos…” („Gazeta Transilvaniei”, anul 74, 1911, nr. 181 din 19 august, p. 1). Cu acest prilej, în luarea sa de cuvânt, Moldovan afirma: „Azi e zi cu soare, azi e zi de sărbătoare și încă așa sărbătoare, căreia asemenea românii numai una au mai avut. Aici ne vedem adunați din toate câmpiile, din toate ascunzișurile și din toate poienile care înfrumusețează această parte minunată a patriei noastre. Ba dorul de frați ne-a surprins și cu prezența unora din regiuni depărtate. Inima mea saltă de bucurie, când văd o adunare atât de impunătoare, precum nu am sperat să ajung acum la apusul vieții mele. Vă salut cu iubire frățească, și din adâncul sufletului meu vă zic: Bine ați venit ” („Gazeta Transilvaniei” anul 74, 1911, nr. 183 din 21 august, p. 2).

La festivitățile prilejuite de comemorarea de către Liga Culturală din București a zilei de 3/15 mai de la Blaj a luat cuvântul cărturarul Nicolae Iorga. La două decenii de la această adunare, la aceeași dată, istoria înregistrează documentul intitulat Pronunciamentul de la Blaj, o revendicare națională inițiată de Ioan Rațiu și George Barițiu, de care nu era deloc străin canonicul blăjean. Actul se pronunța pentru autonomia Transilvaniei și pentru repunerea în vigoare a legilor adoptate de Dieta de la Sibiu în 1863, respectiv legea privind egalitatea politică și confesională a națiunii române. Totodată, se cerea apăsat declararea limbii române ca limbă oficială în Marele Principat al Transilvaniei, alături  de limba maghiară și germană. Actul a fost prezentat celor 60.000 de țărani din Transilvania prezenți în orașul de la confluența celor două Târnave. Riposta Ministerului de Justiție din Ungaria contra semnatarilor documentului este rapidă și extrem de dură (vezi detalii la  Simion Retegan, Pronunciamentul de la Blaj, în: „Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, IX, 1966, p. 127-142).  Potrivit lui Iorga,  semnificația acestei zile rezida într-o întreită lecție: de democrație, de independență națională și de solidaritate românească. În finalul intervenției sale, istoricul își exprima respectul și întreaga venerație față de octogenarul blăjean, încărunțit de vârstă, canonicul  Ioan Micu Moldovan. S-a expediat o telegramă pe adresa dârzului  luptător național, cel care luase parte la confruntările militare de la mijlocul veacului al XIX-lea: „Comemorând cu mândrie românească ziua de 3 Mai 1848, când s-a fixat în aclamațiile miilor de țărani singura politică posibilă pentru românii din Ungaria, independența națională și larg democratică, cetățenii din București prezintă omagiile lor venerabilului cleric care neschimbat în păreri, aproape trei sferturi de veac a sacrificat amorurile și plăcerile vieții pentru credința față de neam” („Gazeta Transilvaniei”, anul 77, 1914, nr. 98 din 6 mai, p. 3).

Canonicul blăjean a întreținut o corespondență intensă cu o seamă de contemporani, personalități politice, intelectuale și științifice ale epocii, din Transilvania, România și din afara țării: Artemiu Publiu Alexi, profesor și astrist remarcabil; Simion Mihali, absolvent de teologie la Blaj (1825), stabilit la Craiova; Jan Urban Jarnik; George Barițiu, Grigore Silași, Athanasie Marinescu, Ioan Pop-Reteganul, Ilarion Pușcariu, Ion Agârbiceanu, Horia Petra-Petrescu, Axente Sever, Iosif Vulcan, Iacob Mureșanu, Aron Densușianu cel care îi solicită colaborarea la publicația „Orientul Latin” și mulți alții.

Moldovan a fost o personalitate marcantă, modest până la simplitate, un caracter statornic, blând și conciliant cu oamenii. Trista știre despre decesul  survenit în 20 septembrie 1915, după o lungă perioadă în care a fost grav bolnav, a marelui prepozit a îndurerat milioane de oameni. Trecerea la cele veșnice  marchează  dispariția uneia din cele mai luminoase și populare figuri ale neamului nostru. A fost un model de cărturar care și-a închinat viața luminării și propășirii neamului. În memoria defunctului satul, în care a văzut lumina zilei, este redenumit în Moldovenești, nume păstrat și în zilele noastre.

                                                                                   Lucian GIURA