ACS Mediaș câștigă derbiul județean și e ca și campioană. Interul, răpus în numai 7 minute de urmașa Gazului

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Liderul clasamentului Ligii a IV-a Sibiu, ACS Mediaș, continuă să aibă maximum de puncte și după derbiul de la Sibiu, cu FC Inter. Echipa pregătită de Dumitru Solomon și Dodu Dudiță a câștigat, astăzi, cu 3-1, pe ”Obor” meciul disputat în compania ”bleu-albaștrilor”, are 60 de puncte din tot atâtea posibile și se poate considera cu titlul de campioană județeană în buzunar.
ACS Mediaș va participa, în vară, la barajul pentru promovarea în Liga 3, unde o va întâlni pe campioana județului Harghita, ACS Gheorghieni.

Custom Image

Revenind la meciul de pe ”Oboro”, primii au avut inițiativa sibienii, care au trecut în câteva rânduri pe lângă deschiderea scorului. Debutul a fost marcat de două accidentări serioase, câte una de fiecare parte, Brian Lemac, respectiv portarul Ionuț Neacșa având nevoie de îngrijiri medicale și continuând jocul cu câte un bandaj pe cap.
Apoi medieșeii au echilibrat disputa, dar la pauză scorul era la fel ca în primul minut, alb.
Urmașa Gazului, susținută din tribunele ”Oborului” de câteva sute de suporteri, a încept sus repriza secundă și Sebastian Bîrsan a deschis scorul în minutul 57. Apoi, golgeterul  Ligii a IV-a, Cristi Pajco, a dublat avantajul Mediașului (60), pentru ca Mihai Țala să facă 3-0 cu un șut la vinclu, trei minute mai târziu. Practic, în 7 minute, jucătorii lui Solomon și Dudiță au hotărât soarta meciului.

Custom Image

Reușita de onoare, a lui Daniel Tătar, din finalul confruntării, n- mai avut darul să schimbe cu ceva soarta jocului, Mediașul impunându-se cu 3-1.
Acum, diferența dintre cele două echipe este de 6 puncte, iar campioana județeană e ca și stabilită. Până la finalul sezonului mai sunt de disputat 6 etape.  

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
29 aprilie 2023 la 14:01

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 23 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit