La finele lunii martie, patru persoane, care proveneau din diferite instituții ecumenice, au făcut o deplasare misionară ca semn de solidaritate cu Biserica Evanghelică Luterană Germană din Ucraina (DELKU), al cărei centru administrativ se află la Odesa. Temerarii care și-au asumat riscul de a merge într-o zonă supusă bombardamentului, pentru a consemna și evalua în teren problemele creștinilor dar și pentru întocmirea listei cu ajutoarele stringente din zonă au fost: Christiane Lorenz (din partea ”Ajutorul Ucrainei al Bisericii Evanghelice A.B. în România /)”, pastorul Zorán Kézdi (delegatul Grupul internațional de studiu al Centrului de Teologie Evanghelică de Est /ZETO)”, pastorul Uwe Seidner (expert regional) și sibianul dr. Ștefan Cosoroabă (delegat de Comunitatea Bisericilor Evanghelice din Europa / CPCE). Din confesiunile făcute public de dr. Ștefan Cosoroabă am selectat cîteva cadre relevante pentru starea de spirit și misiunea dificilă asumată de cei patru misionari.

Înainte de plecare 

”Înainte de a pleca în Ucraina familia mea și-a luat rămas bun iar soția mi-a spus să iau șosetele de lână căci este posibil ca furnizarea căldurii și a energiei electrice să fie sistate. Mai mult am luat mâncare cu noi dar și un generator de curent. Multe gânduri și dileme aveam în acele clipe: Cum vom comunica cu cei de acasă? Vom folosi cardul bancar sau este nevoie de numerar? Erau întrebări care reflectau incertitudinea ce plana asupra noastră. Totuși trebuia să ne deplasam în zonele refugiaților dar și în cele aflate în apropierea frontului deschis. Auzind întrebările prietenilor: ” De ce vă duceți ….aveți copii de crescut,!” ne-am încărcat emoțional cu pesimism.

Imagini care ne-au pus pe gânduri

O dată plecați teama și frica pentru finalizarea acestei călătorii de informare dar și de solidaritate cu Biserica Evanghelică Luterană Germană din Ucraina (DELKU), al cărei centru administrativ se află la Odesa, a dispărut. Dacă cei patruzeci de milioane de oameni au preferat să-și modeleze viața din cauza războiului era de neconceput ca delegația noastră să fie mai prejos. Ca atare ne-am conformat la pulsul localnicilor. Nu erau lucruri spectaculoase de făcut și nici obiective înalte de atins. Bineînțeles că am fost copleșiți de urmele războiului care ne-au oribiliat Am trecut de interogatoriul serviciile secrete privind misiunea noastră. Ulterior de punctele de control militare de-a lungul drumurilor. Întâlnirea cu persoane strămutate în interiorul regiunii Kherson sau asistarea la înmormântarea victimelor de război în Tarutyne (Tarutino) au fost momente care ne-au adus în fața ochilor realitatea crudă a acestui război. Suntele sirenelor – care anunțau raidurile aeriane în Odesa- ne-au generat sentimente de nesiguranță comparativ cu localnicii care păreau a se fi obișnuit cu ele. Am fost impresionați de stăpânirea de sine a acestor oameni. Toată lumea continua să-și facă treaba. 

Supraviețuirea națiunii cu orice preț

Întrebați cum rezistă acestei presiuni cetătenii din Ucraina ne-au răspuns simplu „ce altceva ar trebui să facem? De la Mariupol, fuga în subsol nu este mereu o alternativă, pentru că bombardamentele de acolo au prăbușit case și au îngropat oamenii de vii în subsoluri. Practic îți asumi riscul de a te ascude sau de a continua să trăiești într-o nouă realitate periculoasă. Am aflat de la cei care ne-au găzduit că anterior venirii noastre a avut loc un atac militar. Două rachete trase din Marea Neagră au lovit Odesa. Se vehiculau date despre numărul victimelor. Motto-ul celor din Odessa: „Ce ar trebui să facem altfel?” a devenit singurul pilon al încrederii pentru următoarlele zile și pentru viitorul țării lor. Deși există mult mai puțină mișcare pe străzi decât în ​​trecut, toată lumea merge la muncă și se bucură de timpul liber… se bucură de miracolul lui Dumnezeu viața, pe care acum o prețuiesc altfel. Magazinele în Odessa sunt aprovizionate, nu există probleme cu benzina ori motorina, căci au fost luate toate măsurile de prevenție pentru pulsul normal al vieții. 

Izvorul culturii este sacru

În sediul Bisericii Sf. Paul am avut parte de o primire călduroasă. În fine aici reușeam să comunicăm prin internet cu cei de acasă. Am fost plăcut impresionați să vedem că îndârjirea ucrainenilor de pe front vizează apărarea teritoriilor și apărarea /păstrarea valorilor culturale proprii. În acest sens Opera din Odessa este locul unde Izvoul culturii sacre nu a secat nici in contextul razboiului. Este adevărat că zonele populate erau mici insule între cele cu restricții militare. Sacii de nisip, gardurile și santinele cu puști erau mereu în stare de alertă pregătite pentru intervenții neprevăzute. După soclul statuii țarinei Catherine, partea liber /accesibilă a orașului iși arăta limitele. Un singur steag ucrainean flutura pe piedestal. Cele observate în timpul activității cu cei de la DELKU presupunea vigilință permanetă. Alexander Gross, pastor și președinte de sinod, a fost gazda noastră protectoare fiind secundat de Alexander Zhaakon, diacon la Odessa. 

Misiunile clericale alinitate la prioritățile acestor vremuri

În ciuda restricțiilor, din locul unde am fost cazați Sankt-Pauls-Zentrum am reușit să ajungem la biserică și să aflăm despre istoriul ei într-o expoziție aparte. Am încercat să înțelegem situația complexă a acestei biserici, care împarte o nișă confesională cu Frații Victor Gräfenstein, fracțiunea fostului Episcop Maschewski și Biserica Luterană Ucraineană specială din punct de vedere liturgic. Ruptura dintre conservatori și liberali este de netrecut. Biserica reformată de limbă maghiară din Transcarpatia este conservatoare într-atăta încât Acordul de la Leuenberg rămâne un punct îndepărtat de convergență. Vizitarea fostelor sate germane Petrodolinska (Peterstal) și Nowogradivka (Neuburg) ne-a permis de asemenea să ne apropiem de spiritul Bisericii, care este „post-post-tradițional”. Puținii membri ai bisericii etnici germani care erau încă fecventau această biserică s-au mutat în casa lor originală. Au fost urmați în valuri de noii prieteni ai Bisericii și ai culturii occidentale. Până la izbucnirea războiului, ei dispăruseră, nu doar ca refugiați ci probabil pentru totdeauna din aceste locuri. Ceea ce au rămas sunt oamenii simpli, înrădăcinați în contextul ucrainean, pentru care biserica este un colac de viață social. Atât în ​Petrodolinska, cât și în Nowogradivka, au fost construite biserici luterane noi, care invită oamenii locului spre casa Domnului. Doar cei care vin în mod regulat la slujbele bisericii și la împărtășire sunt considerați ca parte a congregației.

În mâinile lui Dumnezeu

Refugiații și vecinii lor sunt nu numai îngrijiți social ci și invitați la slujbele bisericești la cursurile de confirmare pe bază misionară. Totuși, este în mâinile lui Dumnezeu modul în care congregațiile, care au zece sau cincisprezece membri, sa ajungă la stabilitate și continuitate. Volkskirche arată diferit în orice caz. Biserica nu trăiește din congregații, ci din slujitori. Deoarece vorbește germană și engleză, pastorul Alexander Gross a devenit un punct focal pentru multe contacte ecumenice și internaționale. Pentru zonele mai apropiate de confruntările militare DELKU trimite regulat transporturi de ajutoare umanitare. Deși unii dintre ei se află la doar 200 de km distanță, acolo este o altă lume, o lume plină de frică și lipsuri. Lunile de ocupație rusă au lăsat urme traumatizante. Din acest motiv ajutoarele bisericii sunt duse cu periodicitate spre satele de pe Nipru, chiar dacă exista riscul de a fi prinși într-o ambuscadă sau să fie victimele bombardamentelor. O fac doar noaptea cu farurile stinse pentru a evita să fie vizați de drone. Bombardarea executată de pe celălalt mal al râului are loc în mod regulat. Oamenii se roagă nu numai pentru pace, ci pentru o pace dreaptă.

Ultima vizită consemnată acum patru ani

Prezenta noastră a fost întâmpinată cu mare bucurie de enoriași care în urma pandemiei șI din cauza războiului actual au crezut că sunt abandonați de Biserică. Practic a fost prima vizită internațională a Cancelariei Bisericii după patru ani. După plecarea grupului nostru a fost anunțată o altă vizită cea a delegație Bisericii Luterane din Germania”.