Măldărășanu, despre plecarea unor jucători de la Hermannstadt, în vară: ”Cred că vor fi schimbări; câteodată e bine să schimbi un pic aerul”!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu a vorbit, în conferința de presă, și de posibilitatea ca unii jucători să plece la alte echipe, la finalul sezonului, cunoscut fiind interesul altor formații, atât din țară, cât și din alte campionate pentru Daniel Paraschiv, Raul Opruț și Baba Alhassan. Tehnicianul a spus că a fost întrebat în privința acestora de cei din conducere, dar nu e în măsură să ia el o decizie.

Custom Image

”Da, știu că se discută (n.a. despre eventualitatea plecării unor jucători), am fost întrebat așa, cam ce și cum. Doar întrebat, nu e o decizie a mea. Conducerea decide pe cine se bazează de la anul, pentru că, atâta timp cât eu nu mai am contract… Sunt jucători care merită, până la urmă. Normal, cred că vor fi și schimbări în lot, câteodată este bine, atât pentru club, cât și pentru anumiți jucători, să schimbi un pic aerul. Dar, știți foarte bine, încă după promovare am spus că omogenitatea e baza într-un sport colectiv și în fotbal, iar asta am dovedit-o noi, chiar dacă mulți nu ne dădeau nicio șansă. Am avut un parcurs bun, am ridicat nivelul, așteptările au fost mari, au apărut și reproșurile, atât vizavi de echipă, cât și de mine, însă au fost jucători care au dat totul, chiar dacă, poate valoric, nici ei nu se gândeau că vor face față în Superligă. Eu le mulțumesc tuturor pentru că fiecare are un aport cât de mic, dar are un aport la acest parcurs”, a mai spus Măldărășanu. 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
23 aprilie 2023 la 14:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit