“Nu voi fi ajuns atât de rău încât să nu mai am dușmani”, afirma un contemporan al nostru, prea cunoscut, ca să mai trebuiască numit. Uneori, țin să le mulțumesc lor, dușmanilor mei, pentru că mă stârnesc, ca de data aceasta, încât să povestesc niște lucruri ținute tainic.

Publicistul N. I. Dobra în “Tribuna” Sibiu, din 16 martie 2023, p. 4, a atins ideea “blestemului” familiei Stanca, dar nu are cunoștințe concrete ca să și argumenteze. Din prudență, între rudele care au comentat acest subiect, verișoara din veri a scriitorului, Sorana Georgescu -Gorjan, soția inginerului Coloanei brâncușiene, Ștefan Georgescu-Gorjan, cu decența ei specifică, înlocuiește cuvântul “blestem”, pe care îl folosise Horia Stanca în paginile sale memorialistice, cu “ghinionul stăncesc”, iar mărturisirea ei figurează sub titlul Radu Stanca -coincidențe și premoniții, în volumul nostru Radu Stanca -Evocări și interpretări în evantai, Editura TechnoMedia, Sibiu, 2016, p. 109-118. Citim de acolo selectiv: „În 1916, Avram Stanca, strămoșul scriitorului, a fost alungat de trupele imperiale, s-a refugiat la Sebeș și a murit în ajunul Crăciunului, când tocmai împlinea 73 de ani. În timpul Primului Război Mondial, preotul Sebastian Stanca fusese arestat și închis la Sopron”. .Șirul nenorocirilor continuă cu numele protopopului Ioan Duma, “arestat în biserică, în duminica Rusaliilor din anul 1949, deținut fără proces și eliberat după un an și jumătate. Au cunoscut universul concentraționar comunist și Horia Stanca, fratele lui Radu, și inginerul Gorjan”, adică soțul celei care comenta. Domnia Sa continuă povestind că “Momentul cel mai tragic a fost cutremurul catastrofal din 4 martie 1977, când a dispărut aproape toată familia lui Octavian Stanca”, cea secerată cumplit la căderea Blocului Scala. Cinci persoane din acea locuință, dacă numărăm și pe guvernantă, au murit atunci, unii instantaneu. Soția medicului, Letiția, și mama ei erau împreună pe o canapea, luând tensiunea. Căzând peste ele, oglinda de cristal le-a secerat capetele. A murit nepoțica Roxana, de nici 6 ani. După 4 zile de la cutremur, doctorul Octavian este scos de sub dărâmături, ca și fiica Marina, dar medicul nu va supraviețui. Marina avea să se confeseze cu emoție că în cele 4 zile de așteptare sub dărâmături, ea se încuraja spunând versuri ale lui Radu, mai ales poezia Testament și a fost salvată de câinii speciali, folosiți anume. De necrezut este faptul că în creația lui Radu Stanca există versuri care preziceau cutremurul, cum este poezia Crinul negru, care începe cu versurile:“M-ați îngropat crezând că am murit./Paloarea mea de mort vă înșelase,/ Surâsul împăcat și liniștit/ Și fruntea albă care-mi înghețase.” O tragedie teribilă, cu adevărat.

Coborând în timp la anul 1962, moartea lui Radu Stanca a putut să fie pronosticată după suferința lui pornind din adolescență și ineficiența tratamentelor în epocă la afecțiunea sa. Dar tragică a fost, după stingerea lui Radu, acest creator strălucit, plecat la Domnul la numai 42 de ani, succesiunea la 6 luni a lui Barbu, fiul unic al său, la nici 9 ani. Din diva scenei sibiene, Dorina a devenit o eroină tragică, la modul cel mai concret. Și-a revenit târziu în ani, spre finalul vieții ei, dar durerea ei nu s-a stins niciodată. Cele trei tentative de suicid, despre care mi-a vorbit Monica Lazăr, o apropiată a familiei, care în 1980 a scos volumul admirabil de Versuri ale lui Radu Stanca, nu sunt o poveste, chiar dacă Dorina nu a recunoscut decât pe unul dintre ele, când a fost salvată de un vecin, cum mi-a mărturisit și mie.

Nu se poate vorbi, în schimb, de tragism, cum afirmă nedocumentat dl. N. I. Dobra în articolul menționat, la Horia Stanca, chiar dacă el a rămas 6 luni finale fără soția care îl îngrijise cum putuse ea până atunci, la ani de bătrânețe. Horia avea angajată o femeie, care făcea cele necesare spre a-l ajuta. Deci durerea lui era provocată mai mult de povara vârstei și a singurătății, decât de lipsurile materiale, care nu mai erau o noutate pentru el de mult timp. Dar până la “cumplită mizerie” și tragism mai este o cale.

Pe Horia Stanca l-a umilit cu spiritul ei justițiar, de multe ori neavenit, Marta Petreu, contestând un fapt absolut real, anume dorința lui Radu în ceasul morții ca Horia să se ocupe de fiul său în creșterea sa intelectual-spirituală, exact așa cum se ocupase și cu el, mezinul familiei. Nimeni nu afecta rolul mamei, Doamne ferește, cum credea clujeanca aceasta semnând articolul Doti: cea mai importantă, pentru Radu, persoană din lume din “Apostrof’ an XXVII, nr.7 (314), 2016, p. 15, erijându-se în apărătoarea Dorinei. Și sunt convinsă că pe mulți i-a convins, deși Marta Petreu susținea acolo un neadevăr. Insinuarea dnei Petreu se baza pe așteptarea dispariției lui Octavian, după care Horia a dat frâu liber lăudăroșeniei sale frățești. Interesantă supoziție, numai că nu este deloc dreaptă, întrucât din familia Stanca mai trăiesc și astăzi niște nepoate ale lui Bubu, cum era numit în familie Horia. Între ele, dna Ruxandra Sofronie de la Sibiu cunoaște adevărul și afirmă categoric că dna Petreu i-a făcut o mare nedreptate unchiului ei Horia, cel care deplângea la Radu “un destin care i-a putut fi atât de necruțător.”.

Revenind la nenorocul acestei familii ilustre, vărul lui Radu, poetul actor la Cluj, Dominic Stanca, a murit la doar 50 de ani, măcinat de o boală necruțătoare, lăsând la rându-i o creație neterminată, dar fără să fi avut talentul uriaș al lui Radu. Iar Barbu nu a fost singurul copil pierit la o vârstă fragedă, ci și Miorița Duma, care a murit tot dintr-o eroare medicală. Teribil ghinion!

Ne întrebăm, dacă se poate susține ideea unui blestem, cum întâlnim în tragediile antice, sau mai repede de ghinion ori un nenoroc, ce a marcat destinul unor ființe strălucite ale familiei, mărindu-le și azi nostalgia celor care cugetă la neîmplinirea lor așteptată.

Cu referire la răutatea pe care o semnala N.I. Dobra în numărul ziarului sibian din 16 martie 2023, ea face trimitere la texte de acum șapte ani, dacă mă refer la articolul Martei Petreu deja menționat, și respectiv 3 ani, când Ion Vartic în aceeași revistă “Apostrof”, pe care o folosește după bunul plac, crede că poate discredita niște cărți dedicate cu multă preocupare lui Radu Stanca, ale mele și ale prof. univ. Marin Diaconu de la București. Prea preocupată de lucruri mai utile, cum sunt recentele mele 3 cărți, cele 78 de conferințe prin zoom la câteva cenacluri literare internaționale de la începutul pandemiei de covid, lansări ale unor cărți, articole pentru presă etc., n-am avut timp și nici n-am crezut necesar să reacționez la așa o murdărie, dar acum voi reveni cu toată bucuria la această temă, mod de a-mi reaminti momente din activitatea pe care i-am dedicat-o scriitorului. Așa că voi mulțumi răuvoitorilor care m-au stârnit.

prof. Anca SÎRGHIE