Înainte de Înviere

Din relatările Sfinţilor Evanghelişti putem să ne dăm seama despre cum a decurs Învierea Domnului. Chiar dacă era iubit de popor, Iisus era incomod pentru elitele de atunci (istorie care a rămas cumva neschimbată până în zilele noastre). Era, dacă-mi este îngăduit spus, neregulamentar cu legile omeneşti. Evangheliile reflectă exact toată acea stare de lucruri din Ţara Sfântă de atunci, aflată sub ocupaţie romană ca şi mentalitatea, percepţia, chiar şocul prezenţei Mântuitorului. Credinţă, iubire, neîncredere, tristeţe, acceptare, refuz, tulburare, conspiraţii, manipulare, crimă, trădare, dreptate, teamă, ură, neînţelegere.

Iisus soseşte, în Ierusalim, pentru ca să se împlinească ceea ce e de împlinit. Oamenii simpli şi nu doar ei, aflând şi ştiind despre minunile şi vindecările pe care le-a făcut, cât şi despre învăţăturile spuse direct sau prin pilde. "Şi iudeii se mirau zicând: Cum ştie Acesta carte fără să fi învăţat?" spune Evanghelia de la Ioan. Nu le era clar cine era El. Unii spuneau că e Mesia cel aştetpat, alţii că e doar un profet cum au mai avut în istorie, alţii chiar simţeau că este Fiul. Dar ceea ce era clar: era iubit de poporul simplu ca şi de unii învăţaţi ai vremii, nare au înţeles. Elita însă îl considera deranjant şi decisese să-L ucidă încă de multă vreme pe Iisus, dar nu aveau acuzaţii concrete, deşi de mai multe ori au căutat să Îi smulgă o, cum se spune acum, "declaraţie compromiţătoare". Iisus Hristos a fost acuzat că nu ţine Legea, că vindecă – deci lucrează, în ziua de Sabat, şi chiar că că minunile şi vindecările pe care le făcea erau cu ajutorul celui rău şi chiar că …nu se spală pe mâini sau că stă la masă nu cu protipendada, ci cu cei mai umili şi mai neapreciaţi oameni: păcătoşi, prostituate, perceptori de taxe-vameşi. Toate aceste acuzaţii au fost respinse argumentat de către Mântuitor, în cuvinte care şi acum sunt actuale. În plus şic eea ce era şi mai dreanjant pentru egoul elitist, Mântuitorul nu i-a cruţat, având pentru ei cuvinte de mustrare.
Iisus îşi adună Apostolii în Joia Mare şi stau împreună la Cina cea de Taină, unde îi împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Său sub chipul pâinii şi al vinului. Şi tot acolo, la "Ultima Cină", cum spun occidentalii, spune clar cine îl va trăda: Iuda Iscarioteanul, căruia i-a şi spus: "Ceea ce faci, fă mai curând" (Ioan 13, 27). După cină, Iisus le spune Apostolilor ceea ce va urma, şi după ce dă slavă lui Dumnezeu, merge în Grădina Ghetsimani, unde  este lăsat să fie prins, prin trădarea lui Iuda. Este dus la preoţii-judecători Anna şi Caiafa şi în final, la prefectul Iudeii, Pilat din Pont – Pontius Pilatus, unde se cere insistent judecarea lui Iisus, pe un motiv mai mutl decît confuz: "Dacă Acesta n-ar fi răufăcător, nu ţi L-am fi dat ţie". (Ioan, 18, 30). După un scurt interogatoriu, Pilat dă verdictul: este nevinovat. Şi mai încearcă să-l scape pe Mânutitor apelând la "democraţie": îi pune pe cei prezenţi (deja manipulaţi şi instigaţi de elitele Ierusalimului) să decidă cine va fi eliberat: Iisus Hristos sau un tâlhar (sau rebel) pe nume Baraba. Evident, poporul alege ca de obicei, prost şi  Baraba va fi liber. De aici încep Patimile Mântuitorului: bătut, umilit, batjocorit de soldăţimea romană. Pilat mai face o nouă încercare: îl arată oamenilor pe Iisus ("Iată Omul" – Ecce Homo!") şi repetă că el Îl consideră nevinovat. Mulţimea deja e "montată" şi, isteric, cere moartea lui Iisus "Răstigneşte-L!", ajunându-se chiar la aluzii ameninţătoare la adresa lui Pilat: "Dacă Îl eliberezi pe Acesta, nu eşti prieten al Cezarului" (Ioan 19, 12). Prefectul, în final, cedează presiunii iar Iisus este dat spre răstignire. Nu înainte ca Ponţius Pilat să se spele pe mâini în mod public şi simbolic, de faţă cu toţi acuzatorii, declarând: "Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea" (Matei 27, 24), la care mulţimea deja ultramanipulată de "influencerii" de atunci, "bătrâni",  "cărturari", îşi asumă ea crima: "Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!"  (Matei XXVII-25). Iisus va fi răstignit pe Locul Căpăţânii – Golgota, între doi tâlhari. În momentul în care Mântuitorul şi-a dat duhul, neamul care tot cerea semne a avut parte de ele: catapeteasma (draperia) Templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat iar mormintele s-au deschis "şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat".(Matei 27, 52).
Deasupra crucii, Pilat a scris: "Iisus Nazarineanul, Împăratul iudeilor!", în evreieşte, greceşte şi latineşte, dar arhiereii au obiectat cu privire la titulatura directă "Împăratul iudeilor", dar Pilat îi pune din nou la punct: "Ce am scris, am scris".

Un ucenic înstărit al lui Iisus, Iosif din Arimateea, cere lui Pilat din Pont să ia trupul Mântuitorului să-l înmormânteze. Cererea este acceptată, iar Iosif "l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus" ( Matei 27, 60).
Ce a facut Iuda? Şi-a dat seama cum şi mai ales pe cine a vândut, îi pare rău. Merge la Templu ca să le returneze "angajatorilor" recompensa de 30 de arginţi, preţul trădării, spunând: "Am greşit vânzând sânge nevinovat". Pe scurt şi pe româneşte, i se dă cu flit: "Ce ne priveşte pe noi?". Din disperare şi căzând definitiv, Iuda se spânzură, devenind de atunci cel mai puternic simbol al vânzării aproapelui.   

Învierea Domnului – Paştile, cea mai importantă sărbătoare

Ce care au plănuit uciderea lui Iisus se tem că ucenicii Săi vor veni noaptea ca să îi ia trupul, pentru a spune apoi că, El a înviat. Aşa că cer lui Pilat pază înarmată pentru mormânt. Pilat îi respinge spunându-le că au străjile lor, să le folosească. Duminica, fiind atunci socotită prima zi a săptămânii, încă de dimineaţa, când nu se făcuse ziuă, Maria Magdalena – conform Evangheliei lui Ioan, Maria Magdalena şi "cealaltă Marie" – conform evangheliei după Matei, au venit la mormânt pe care l-au găsit deschis şi gol.  

Evanghelia după Matei spune astfel:
"Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi.
Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut.
Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă.
Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat". (Matei 28, 5-9)

Evanghelia după Ioan este mai detaliată în relatare:

"Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
"Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt.
"Şi, aplecându-se, a văzut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat.
"A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
Iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc.
Atunci a intrat şi celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi.
Şi s-au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
Iar Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s-a aplecat spre mormânt.
Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând, unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.
Şi aceia i-au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le-a zis: Că au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus.
Zicând acestea, ea s-a întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu Îl voi ridica.
Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea I-a zis evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule)
Iisus i-a zis: Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.
Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei".
(Ioan 20, 2-18)

Pentru că acesta sărbătorim de Paşti: Învierea Domnului Iisus Hristos. Nu iepuraşi, nu ouă de ciocolată, nu liberele de la Guvern. Spunem – aducem vestea "Hristos a Înviat" şi ni se răspunde, confirmând şi vestea şi faptul că îţi asumi şi pe Hristos, şi Învierea, "Adevărat a înviat". Învierea este esenţa creştinismului. Chiar şi acum prioritara masă de Paşti, ouăle roşii sau de alte culori, carnea de miel, ar trebui să fie efectul, nu cauza sărbătorii. Mâncând miel, ne amintim de jertfa lui Iisus pentru noi. Roşul ouălor roşii aminteşte, indirect, de răstignire şi de sângele Lui. Cel puţin aşa ar trebui să fie

Iepuraşul: elementul păgân adăugat sărbătorii Paştilor

Acum, Învierea Domnului este anihilată, mai ales în zona public-marketing-comercial ca motiv al sărbătorii, fiind înlocuită de un confuz cult al "Iepuraşului de Paşte" care vine şi aduce copiilor ouă roşii sau de ciocolată sau de orice fel sau mai degrabă cadouri. Ce are iepuraşul cu Învierea? Nimic. Cu creştinismul nici atât. Iepuraşul de Paşti este fratele bradului de Crăciun. Adică un element de cult păgân anglo-saxon adaptat şi ataşat creştinismului, ca delatfel majoritatea obiceiurilor din seria "conform tradiţiei".
Nicăieri în scrierile creştine nu apar iepuraşi care aduc ouă. Obiceiul este adus din Vest, mai exact lumea anglo-saxonă, unde iepurele era simbol al fertilităţii (din motive cunoscute). Ca simbol ataşat Paştilor, apare în Germania, la finele secolului al XVI-lea. O o zeiţă anglo-saxonă, Eostre/Ostara, a fertilităţii şi a primăverii, se pare că avea iepurele ca animal-simbol. Zeiţa era celebrată primăvara, sărbătoarea Paştilor venind, "peste" ea (pentru a le fi mai uşor cumva proaspeţilor creştini la sărbătorit) de und eşi denumirea de "Easter"/"Ostern".

Ouăle roşii, o adaptarea la creştinism

Ouăle erau vopsite încă de dinaintea apariţiei creştinismului ca religie. Oul avea simboluuri multiple: perfecţiune, echilibru, fecuinditate, reînnoire, creaţie. În China se vopseau ouă încă cu 2.000 de ani înainte de Hristos, iar vopsiriea ouălor a fost o tradiţie răspândită în Asia şi Europa. Oul a fost adoptat şi în creştinism, cea mai cunsocută fiind legenda cum că Maica Domnului, venită să-L plângă pe Iisus răstignit pe cruce a avut cu ea un coş cu ouă, pe care l-a aţezat jos, ouăle înroşindu-se de la sîngele care picura din rănile Mântuitorului.

"Tradiţia" de Paşti, între creştinism şi păgânism

Ca orice sărbătoare importantă din an, nici Învierea Domnului nu a scăpat de adaosurile populare numine "tradiţii", tot mai rar ţinute, dar rămânând deliciul etnologilor şi al presei care, din cauza senzaţionalului ce le conţin aceste obiceiuri, de regulă "păstrate cu sfinţenie", reuşesc să realizeze ştiri de succes (cum facem şi noi dealtfel, aici).

Astfel, în tradiţia populară, ouăle roşii au puterimagice, ele vindecând, îndepărând răul şi aducând sănătate, frumuseţe (???) şi "spor în casă", ceea ce le aduce mai degrabă în zona gri-neagră a vrăjitoriei şi a talismanelor magice.

La noi în Mărginime, erau şi poate or mai fi obiceiuri de Paşti, unele cu legătură cu sărbătoarea Învierii, altele în niciun caz. De exemplu (asta o ştiam şi eu), lumânările care s-au aprins de Vinerea Mare și de Înviere pot fi folosite pe vreme rea, mai ales vara, pentru a o domoli. La fel, în unele sate, înainte de slujba Învierii se merge la cimitir (care, pe vremuri, era în jurul bisericii, şi se aprind lumânări la morminte, probabil spre sigur ca un semn al viitoarei învieri a morţilor şi a Zilei Judecăţii.

În Joia mare nu se toarce, nu se spală rufe şi nu se coase (o explicaţie mai simplă ar fi că femeile au inventat aceste interdicţii, pentru a fi lăsate în pace sau măcar mai uşor cu munca în anumite zile) sau se face un fel de vrăjitorie cu o bucată de aluat frământat şi ţinut de femei la sân, pe timpul slujbelor de la biserică, apoi sfărâmat şi pus în mâncarea animalelor, "ca să nu li se strice laptele". De Paşti în satul Rod, se merge la cimitir unde se dă "pomană" rudelor apropiate (destul de contrar a ceea ce scrie în Noul Testament) şi copiilor. La Mediaş de Paşti se joacă tradiţionalul "ţuru", un fel de oină care chiar nu ştim ce legătură are cu Învierea că e cunoscut abia din secolul al XIX-lea.

Tot aceeaşi aşa-zisă tradiţie spune că în Vinerea Mare nu ai voie să coci că nu.ţi mănâncă nici animalele, sau că e bine să arunci cojile de ouă roşii pe ogor sau în livezi, ori se păstrează pentru vrăji. La fel, un ou cu două gălbenuşuri prevesteşte că te vei căsători. Moţii furau toaca de la biserică şi ascundeau în cimitir, păzind-o să nu fie furată de alţii. În Moldova, de Înviere, se face un ritual magic (şi complet necreştin) de spălare cu apă dintr-un vas în care au mai fost puse flori, bani și un ou roșu.

Şi pentru că multitudinea de păgânisme "tradiţionale" nu a fost suficientă, românii noştri cei foarte creştini au mai inventat şi mai multe feluri de Paşti: Paştile Blajinilor, dedicată duhurilor "casei", ale decedaţilor din familie. Şi "Paştile Cailor", ziua când caii pentru o oră, se satură de păscut.

Cum e corect, Paşti fericit" sau "Paşte fericit"?

Nu e corect nicicum. Cel puţin până la "americanizarea" românilor, via advertiseri, purtători de cuvânt, vectori de marketing şi public relations în general, nu exista urarea asta. "Paşti" este denumirea sărbătorii, numele venind din ebraică: Pesah – sărbătoarea ieşirii din robia egipteană care prin greci ("Pasha") şi romani "Pascha", a ajuns în limba română. Despre "Paşti" sau "Paşte", dicţionarele sunt de părere că ambele variante sunt bune, însă Biserica e de părere ce PAŞTI este varianta corectă. Iar cum Învierea nu o serbăm la librărie ci in biserică, şu eu spun ala fel.

Cât despre odioasa urare "Paşte fericit", ea e o preluare barbară a americănescului sau, hai, anglofonului "Happy Easter", urare care nu a xistat niciodată la noi. Se spunea înainte de Paşti, "Sărăbători fericite", apoi, după Înviere, "Hristos a înviat"/"Adevărat a înviat". Plus că "Paşte fericit" sună a îndemn la mişto sau chiar sfidare, nu a urare din inimă. Fiind oameni, nu paştem nicicum şi nici măcar fericiţi (chiar dacă unii dau impresia), oricât s-ar dori la un anumit nivel.

Bun, acum să ne vedem de ale noastre, că uite vine Sărbătoarea Învierii Domnului. Sărbători cu bucurie şi linişte tuturor!