Unul dintre puținele domenii în care ne putem lăuda că suntem printre primii în Europa este conexiunea la Internet. N-au ajuns în satele și unele dintre orașele României rețelele de gaz, apă și canalizare, dar netul zbârnâie și între pereții de scândură ai privatei din fundul curții. N-aș putea spune că e un lucru rău; conexiunea aceasta poate fi de ajutor, poate lumina minți, dar în egală măsură are capacitatea de a deveni toxică. S-a vorbit în ultimele zile despre faptul că lucrurile au scăpat de sub control în școlile din România. Canalele de comunicare electronică, unele platforme de socializare și nu numai, nu sunt străine de fenomenul creșterii violenței  printre copii și adolescenți. Mediul virtual s-a dezvoltat aidoma unui câmp pe care au crescut, la întâmplare, buruieni, lucernă, scaieți, ici-colo porumb șamd. Nu există reglementări clare privind conținutul postărilor, așa că oricine poate pompa în mediul virtual public mesaje toxice, fantasmagorii, minciuni, mă rog, o seamă de tâmpenii ce nu au vreo legătură cu realitatea. Pentru un adolescent necopt, aflat la vârsta modelării firii, acest ”ghețuș” poate fi fatal, căci eronatele modele și mesajele violente îl pot arunca în mlaștina unor manifestări cu consecințe deosebit de grave. Un copil care petrece câteva ore captivat de jocuri ce cultivă insistent violența are șanse mari să împrumute câte ceva din comportamentul personajelor virtuale cărora le dă viață prin apăsarea tastelor sau a consolei. Și uite așa, cu un joc de acest fel, cu o sfadă pe mess, cu însușirea îndemnurilor la violență rostogolite pe diferite site-uri, ne trezim cu ditamai problemele în rândul adolescenților. Dacă mai adăugăm și consumul crescut de substanțe interzise în rândul elevilor, vom observa că resursele de optimism ni se diminuează; asta, bineînțeles, dacă ne pasă încotro se îndreaptă societatea. Se vorbește mult despre România educată, doar că rețelele de socializare care cultivă promiscuitatea, mediocritatea și spiritul de țoapă nu sunt, nici pe departe, instrumente de modelare a copiilor. Or, cum la noi acestor platforme li se dă o atenție sporită, dezideratul așezat într-un proiect național de la care se așteaptă o societate educată, e imposibil de realizat. Până când aiurelile vehiculate pe site-uri obsure și pe rețele de socializare vor avea o însemnătate mare pentru cei ce hălăduiesc prin lumea virtuală cu pași nesiguri, nu avem cum să începem turnarea fundației unei societăți solide, cu poftă de educație.