A început să practice sportul la vârsta la care alții merg la școală în clasa I. Prima sa dragoste a fost atletismul, pe care l-a practicat o vreme destul de îndelungată, dar după aceea a trecut la sporturile de contact. Prietenii din copilărie glumeau pe seama lui. ”E bine că ai făcut înainte atletism, dacă vezi c-o «furi», ai rezistență să fugi prin ring de adversar!”, îi spuneau unii.

”N-am fugit niciodată de greu și, slavă Domnului, în asemenea sporturi, treci destul de des prin astfel de momente, dar niciodată n-am fugit din calea pumnilor și picioarelor adversarului”, spune Adrian Mihai.

”Am început să practic sportul de la vârsta de 7 ani. Primul sport pe care l-am practicat, până la 14 ani, a fost atletismul, sub îndrumarea profesorului Mihai Rei, la CSȘ Șoimii Sibiu. La 14 ani am trecut la lupte libere, la clubul Electrica Sibiu, având un antrenor foarte dur, pe George Ticulescu. În paralel practicam karate Kyokushin cu sensei Ioan Berghea și shihan Gheorghe Bradu. Am continuat să fac performanță, iar rezultatele avute mi-au făcut viața mai frumoasă”, povestește sibianul.

Acum, Adrian Mihai bate la porțile unei jumătăți de secol, metaforic vorbind, pentru că nu vrea să-și deconspire vârsta și nici trăsăturile feței nu-l dau de gol, mai degrabă te induc în eroare. Încă practică sportul ori de câte ori îi permite timpul, dar între timp a mai luat un ”microb”, îi place viteza, adrenalina a rămas la cote înalte și participă la curse din Campionatul Național de Raliuri.

Are nenumărate apariții în ring, a luptat în gale naționale și de peste hotare, apoi a devenit antrenor, pregătind generații de sportivi alături de ”generalii” lui, la rândul lor foști sportivi de performanță… A înființat mai multe cluburi sportive, a devenit om de afaceri, are o prosperă firmă de pază și protecție, e respectat în tot mai multe colțuri ale țării, chiar și afară, prin activitatea sa, dar își face timp și pentru a îmbrăca – încercăm să evităm cacofonia – combinezonul de curse și pentru a trece la dictare, în dreapta vreunui pilor din campionatul de raliuri al României.

S-a căsătorit, are trei copii, doi băieți și un boboc de fată, toți trei practică sportul. Cum altfel? Un sport de contact, dar pentru început ceva mai blând decât kickboxing-ul, karate sau artele marțiale mixte, MMA-ul, practică judo-ul. Iar rezultatele nu întârzie să apară, atât micuța Ecaterina, cât și Marcus și Titus având deja o promițătoare vitrină de trofee. Ultimul a urcat pe podium chiar în urmă cu o săptămână, la Campionatele Naționale, aceasta fiind ultima performanță dintr-o serie destul de lungă, mai ales că vorbim totuși de un copil de doar 13 ani. 

Peste 40 de ani de experiență

Maturitatea acumulată în toți acești ani, de la prima apariție în ring, primele medalii, la cele mai dificile lupte, apoi primele apariții în colțul ringului, ca antrenor, managementul de succes, atât în domeniul sportului, cât și al serviciilor pe care le oferă în prezent firma sa și angajații acesteia, câteva sute la număr, îi dau dreptul să abordeze astăzi subiecte mult mai sensibile, experiențe de viață, problemele cu care se confruntă tinerii – și nu numai – din jurul său, cele din societatea românească, parcă tot mai șubredă de la o zi la alta, deși parcă ne-am fi aștepta la anumite progrese. A rezultat o poveste care merită citită de la prima până la ultima literă, de la primul până la ultimul cuvânt, o poveste plină de povețe, din care cu toții avem de învățat. Merită 10-15 minute să o parcurgeți și să trageți învățămintele care se cuvin.

Prima întrebare e una… de încălzire: ”Ce te-a determinat să alegi sportul, în general, și sporturile de contact în mod special?”

”Practicarea sportului este o modalitate de a te clădi atât fizic, cât și psihic. Artele marțiale sunt mult mai profunde, în acest sport trebuie să ai o conduită bună, existând o ierarhie pe centuri de diferite culori și grade, DAN-i. Pentru a trece diferite examene, este necesar, printre altele, să ai unele cunoștințe teoretice despre artele marțiale”, spune Adrian Mihai.

– Consideri că ai făcut alegerea corectă? De ce?-

– Cea mai bună alegere pe care am făcut-o a fost să mă las în mâinile a doi mentori în  karate full contact. Așa  am reușit să mă dezvolt pe plan personal și să am un anturaj ”sănătos”. Artele marțiale sunt o formă de a te cunoaște pe tine însuți prin limitele pe care trebuie să le depășești.

– Ai trei copii și toți trei fac sport. A fost alegerea lor, i-ai îndrumat prin puterea exemplului, sau i-ai luat la sală prima dată să vadă cam despre ce este vorba și s-a ”lipit” ulterior ”microbul” de ei?

– Copiii mei au o personalitate complexă. Pentru a le insufla dorința de a practica sportul, i-am luat cu mine în sala de pregătire de fragezi, pentru a asista la antrenamente. Ușor, ușor, au început și ei să practice sportul alături de mine. Pentru că plictictiseala intervine repede la copiii atât de mici, trebuie să știi cum să îi motivezi permanent. Puterea exemplului este cea mai bună. Acum, toți trei practică judo-ul de performanță la clubul Miado’s. Marcus și Titus au urcat pe podium de zeci de ori la diferite competiții naționale și internaționale, inclusiv Campionate Naționale. Ecaterina, cea mai mică dintre frați, încă este la început de drum, dar are în față o carieră promițătoare.

”Nu prea mai există valori morale și exemple pozitive”

– De ce nu mai fac atât de mulți copii sport în ziua de astăzi?-

– Având în vedere că sunt multe alternative la petrecerea timpului liber, tot mai puțini copii practică sportul. Părinții trebuie să îi motiveze pentru a practica un sport. De cele mai multe ori vin părinți cu copiii lor de mână la sală, ”să vadă dacă le place” sportul. Copiii fac un antrenament și nu îi mai vezi în sală a doua oară. Deși antrenamentele sunt la nivel de începători, cu antrenori specializați, la cluburile pe care le conduc eu, nu este de ajuns, dacă părinții nu îi motivează și ei pe copii. Problema este că nu mai prea există valori morale și exemple pozitive care să fie un etalon pentru tineri, iar dacă mai sunt unii, pe ici, pe colo, mass-media nu îi promovează îndeajuns. Pentru tineri, este mai ușor să stai pe Tik Tok sau să te joci online pe calculator tot felul de jocuri, în mare parte care sunt cu temă violentă. Evadarea în lumea virtuală este o boală acum, drept urmare asistăm la violențe în școli, unde tinerii pur și simplu înjunghie profesorii sau consideră că a consuma droguri este cool. Un fenomen tot mai des întâlnit este cel al bulling-ului, care acum observăm că ia amploare.

– Ce îi sfătuiești pe copiii care încă nu știu ce să aleagă, să facă un sport, să stea mai mult cu burta pe carte, cum se spune, sau să meargă pe alt drum?

– Nu știu dacă sunt în măsură să dau sfaturi, dar consider că tinerii ar trebui să aibă trei priorități: familia, școala și sportul. Cele trei pot fi combinate cu succes, dacă vrei cu adevărat. Mulți spun că nu au timp să practice vreun sport din cauza școlii, a programului încărcat. Nimic mai fals! Totul depinde de mediul familial și de cel social din care provin. Scuza cu școala este des întâlnită, dar nimic nu este mai concludent ca exemplul copiilor și tinerilor care vin regulat la antrenamentele de la Miado’s și de la Kudokai și care sunt  buni la învățătură, au note bune, au medii bune, iar o parte însemnată dintre ei sunt la licee bune din localitate.

Antrenamentele sunt benefice pentru minte și corp, ajutând tinerii să fie mai energici, mai activi și mai ageri la minte. Copiii mei sunt multipli medaliați la judo, dar nu neglijează învățătura niciodată. Un lucru important este că, în afara materiilor pe care le studiază în școală, să lectureze ori de câte ori timpul le permite și alte cărți, cărți care le dezvoltă imaginația și le completează vocabularul.

Rețeta ca un copil să crească sănătos

– E de ajuns să faci sport, să zicem două ore pe zi, la sală, sau în aer liber, iar după aceea să dai iama în cămară sau la frigider, să mănânci și să bei tot ce îți vine la mână și de ce ai poftă, fel de fel de alimente nesănătoase, pline de E-uri, ori sucuri cu acid?

– Dacă practică sportul minim de trei ori pe săptămână, o oră antrenamentul, dacă exclude din rutina zilnică junk food-ul și limitează consumul de sucuri acidulate și al dulciurilor, un copil are șanse mari să crească sănătos și să nu ajungă supraponderal așa cum sunt tot mai mulți tineri, din nefericire, tot mai mulți și la noi. Statistic, în Europa suntem  în top când vine vorba de obezitate infantilă. E trist, e dureros de-a dreptul!

– Prin natura meseriei, urmăresc cu interes rezultatele sportivilor de la cluburile pe care le conduci, Kudokai și Miado’s. Nu pot să nu remarc că, deși e un club relativ tânăr, Miado’s are rezultate, iar Kudokai s-a consacrat, nu cu mult timp în urmă, în promovarea unor tineri de succes în kickboxing și MMA. Care e rețeta succesului?

– Miado’s este un club unde copiii, cadeții și juniorii fac performanță la nivel european. Anul trecut, spre exemplu, una dintre sportivele noastre, Alexandra Trif, s-a clasat cu echipa României pe un binemeritat loc secund la Campionatele Balcanice. Exemplele pot continua, dar cei care sunt familiarizați cu activitatea clubului nostru, știu de ce suntem în stare.

Legat de Kudokai, acest club s-a aflat multă vreme în elita kickboxingului și MMA-ului european și chiar mondial, la Sibiu venind pentru a se pregăti alături de noi sportivi de renume continental.

– Ar trebui, un copil, să se descurajeze după mai multe concursuri în care nu prinde primele locuri și să renunțe la sport?

– Concursurile sunt doar o probă prin care afli cine ești cu adevărat și te călești din toate punctele de vedere. Nu cred că este atât de important să câștigi, cât este important să participi. Acolo, pe tatami, în ring sau în ”cușca” de MMA ești singur. Nimeni nu poate să te ajute. Echipa și-a făcut treaba până la startul meciului, restul depinde de tine. În competiție, înveți să-ți gestionezi emoțiile, frica și să faci din slăbiciuni punctul tău forte.

”Tinerii imită ce văd la televizor și în jurul lor”

– Cum crezi că am putea însănătoși tineretul nostru, pentru că vedem tot mai multe exemple de ”Așa nu!”. Copiii stau prin baruri, mănâncă zilnic sau aproape zilnic fast-food, ba îi mai vezi pe unii, de la vârste tot mai fragede, cu țigara-n colțul gurii, chiar și în pauzele dintre ore, la colțul școlii, să nu fie văzuți de profesori?

– Tinerii au nevoie de susținere morală din partea părinților, a profesorilor și, în general, din partea celor mai în vârstă, cum se spune, mai trecuți prin viață. Nu cred că sunt vinovați  de relele obiceiuri  sută la sută. Aici toți suntem vinovați. Ei imită ceea ce văd la televizor și în jurul lor. Din păcate, cei mai în vârstă au o atitudine de superioritate, considerând că generația lor a fost extraordinară iar tinerii de acum sunt viciați. O abordare greșită și limitată, prin care cei maturi nu înțeleg că tehnologia, mass-media și societatea în sine îi formează mental pe tineri. Omul este o ființă bio-psiho-socio-culturală, iar acești factori sunt cei care formează noua generație. Antropologia ne demonstrează că nu poți avea o nouă generație sănatoasă din toate punctele de vedere atâta timp cât nu există în fond repere clare pe care copiii să le ia drept… repere pentru a le introduce în rutina lor zilnică.

– Ce sfaturi le dai copiilor tăi legate de sportul pe care-l practică?

– Sfatul pe care sunt în măsură să li-l dau celor care practică sportul și nu numai este ca să nu renunțe niciodată la obiectivele propuse, deși calea spre a-ți modela viața pozitiv este de cele mai multe ori grea și plină de îndoieli.

”În Sibiu, autoritățile locale susțin sportul de performanță la nivel de subzistență”

– Suntem într-o perioadă în care tot mai mulți reprezentanți ai cluburilor sportive din localitate și din județ își exprimă nemulțumirea pentru că, deși au depus proiecte solide pentru finanțare prin agendele cultural-sportive ale municipiului și județului, fie nu au primit sumele solicitate pentru aceste proiecte, fie aceste sume sunt insuficiente pentru a-și desfășura activitatea, a susține performanța sau a organiza unele evenimente. Crezi că este direcția bună cea în care se îndreaptă sportul sibian?

– Consider că trăim într-un oraș în care autoritățile locale susțin sportul de performanță la un nivel de subzistență. Motivele nu le cunosc, dar probabil este vorba de bugetul alocat. Mediul de afaceri poate suplini financiar necesitățile cluburilor, care chiar fac performanță prin sportivii lor, dar de multe ori nu există înteres pentru sport. Aici depinde de fiecare antrenor sau conducător de club în parte, cum reușește să atragă sponsorizări.

La nivel național, sportul de niciun fel nu mai  este o prioritate, deși beneficiile unei nații care are obiceiul de a susține sportul este enorm. Sportul este cel mai bun ambasador al unei nații, iar noi, în trecut, am avut performanță olimpică. Acum, suntem la nivelul cel mai scăzut din toate punctele de vedere.

– Din punctul tău de vedere, ce ar trebui îmbunătățit ca lucrurile să funcționeze așa cum trebuie, iar performanțele să se înmulțească?

– Pentru a revigora sportul, totul trebuie să pornească de sus în jos. În primul rând, construirea de noi facilități pentru sport și încurajarea la nivel local și guvernamental prin măsuri fiscale. Sibiul are potențial, dar trebuie o implicare mult mai mare a tuturor pentru a readuce performanța la nivelul care a fost în anii ’90. Este ridicol să ai acces la tehnologie de ultimă oră, la echipamente de antrenament sofisticate și la nutriție, dar să nu ai performanță nici măcar la nivelul amatorilor. Eu am făcut performanță de multe ori pe burta goală, cum se spune, e un clișeu, și am avut echipament second-hand sau de împrumut,  pentru că, în anii ’90, era greu să beneficiezi de ceea ce există acum. Salariul nu-mi ajungea nici măcar pentru nutriție atunci.

Sunt un fost sportiv care am practicat toate stilurile de luptă, full contact, karate Kyokushin, Ashihara, Whu Shu Sanda, MMA, Dai Du Joku, Kyokushin Budokai, iar în ultimii 3 ani am urcat pe podium și în cadrul Campionatului Național de Raliuri, ca navigator, la probele de asfalt și macadam de aproape zece ori.

Pentru a fi un club puternic, trebuie să existe o colaborare strânsă între autoritățile locale, antrenori, părinți și copii. Totul se construiește în echipă, chiar dacă este vorba de un sport individual. Împreună suntem întotdeauna mai puternici.