Articol
Marius Măldărășanu era dezamăgit, la finalul meciului cu ”U” Cluj. Tehnicianul a declarat, la flash-interviuri, că și-ar fi dorit să repete performanța echipelor FC Voluntari și Sepsi OSK Sf. Gheorghe, care au câștigat trofeul Cupei României în 2017, respetciv 2022, dar că jucătorii săi nu auputut profita de culoarul bun până în finală, în cazul unui succes cu ”U”, urmând să joace tot pe ”Municipal” semifinala cu UTA Arad.
”Un meci echilibrat, între două echipe care se cunosc foarte bine, cu o primă repriză în care, ofensiv, ei nu ne-au pus probleme. Știam că îi vom domina la fazele fixe, așa am marcat și golul. În plus, am avut alte câteva situații în care puteam face 2-0. Situație bună la Raul Opruț, rămas singur cu portarul, dar n-am profitat.
În repriza a doua, două situații bune ale lor, că nu pot să le spun ocazii, cu exact caracteristicile lui Chipciu, intrat în interior, picior drept în partea stângă. Apoi, o greșeală, Thiam a profitat și a marcat.
Noi am avut situații, spații mari, dar am avut decizii greșite, când trebuia să pasăm, nu am pasat, când trebuia să avem acțiuni individuale, am pasat. Sunt momente în care am gestionat fazele cum nu trebuie.
Am visat frumos, chiar ne-am dorit. Și noi, ca antrenori, și jucătorii își doresc să câștige trofee. E greu să câștigi trofee la echipele mici și sunt astfel de situații de care trebuie să profiți. Vedeam o luminiță la capătul tunelului, să fim și noi, acolo, cum au fost Voluntariul și Sepsi. Era o calificare, ne-am dorit-o, am visat-o, dar mergem înainte. Puteam face o performanță, dar acum ne rămâne doar campionatul și obiectivul principal, menținerea în prima ligă.
Știam că indiferent ce echipă vor introduce, au jucători mobili, cu calitate tehnică și trebuie să stăm bine. Când faci efort și adversarul pasează foarte mult, când câștigi mingea, este greu să o ții. S-au făcut multe greșeli la pase, dar îmi doresc o posesie mai bună. Puteam scoate mai mult din meciul ăsta”, a afirmat Măldărășanu.
Despre jocul cu Chindia, din campionat:”Mergem să câștigăm!”
Tehnicianul ”alb-roșilor” a vorbit și despre următorul meci, cel de duminică, în care Hermannstadt va evolua pe ”Ilie Oană” din Ploiești, cu Chindia, în etapa a III-a a play-out-ului. Măldărășanu susține că jucătorii săi trebuie să se refacă rapid după această înfrângere. În plus, acesta a spus că și-a înbărbătat jucătorii după meci, la vestiare, pentru că este un antrenor ”care 99 la sută îi încurajează și unu la sută îi ceartă.
”Ne gândim la următorul meci, trebuie să ne refacem rapid, apare oboseala. Vom juca împotriva Chindiei, o echipă care are jucători dinamici. Va trebui să strângem rândurile. Indiferent că jucăm la 3 zile, ăsta este fotbalul.
Vom vedea ce formulă vom alinia, mergem să câștigăm puncte pentru că avem nevoie. Sunt un antrenor care 99 la sută îi încurajează, 1 la sută îi ceartă. Discursul meu a fost unul pozitiv, e normal să stea cu capetele plecate. Este o înfrângere care doare, dar trebuie să trecem peste, nu avem timp să ne lamentăm prea mult”, a mai spus Măldărășanu la finalul meciului.