Articol
Sâmbăta trecută, Ansamblul Folcloric Datina din Tălmaciu și-a invitat susținătorii, prietenii și colaboratorii la Casa de Cultură a orașului Cisnădie, pentru a asista la Spectacolul Aniversar ”10 ani de cânt și joc”.
A fost o seară plină de emoție, de amintiri frumoase și de speranțe pentru viitor. În cele aproape trei ore de spectacol, în fața unui public extrem de călduros, ce a umplut până la refuz sala de spectacole, pe scenă au evoluat membrii și bunii colaboratori ai ansamblului din Tălmaciu, ce au reușit să ofere un eveniment artistic de înaltă ținută, călătoria folclorică atingând repere din mai multe regiuni ale țării.
Spectacolul aniversar ”10 ani de cânt și joc” împreună cu Ansamblul Folcloric Datina din Tălmaciu a fost organizat de Primăria orașului Tălmaciu, Consiliul Local al orașului Tălmaciu, împreună cu Asociația Datini Mărginene. Prezentarea evenimentului a fost asigurată de Traian Stoiță, iar invitați speciali în spectacol au fost Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Rodica Popa Comăniciu, Florin Boita și Daria Gâdea, ale căror recitaluri au strâns îndelungi și călduroase aplauze.
”Mă gândeam ce să scriu, deoarece cuvintele ar fi prea puține pentru a descrie ceea ce au reușit sa facă instructorii cu acești copii minunați. Trei ore de spectacol fără pauză, gândit la cel mai mic amănunt. Pentru cei care doar savurează aceste momente minunate, vreau să vă spun că în spate sunt sute de ore de munca, uneori supărări, alteori bucurii, dureri fizice și câte altele. Dar, atât timp cât părinții acestor copii îi susțin și comunitatea (de la primărie până la ultimul locuitor) se implică, nu poate fi decât rezultatul a ceea ce s-a văzut sâmbătă! 10 ani de muncă asiduă. Felicitări, Ansamblul Folcloric Datina, felicitări Ciprian Barb și Livia Lazăr, felicitări că iubiti tradiția și folclorul!”, a scris pe pagina de facebook a ansamblului, Rodica Popa Comăniciu, solist de muzică populară și reprezentanta Asociației Datini Mărginene.
Pentru realizarea acestui eveniment artistic aniversar, Ansamblul Folcloric Datina i-a avut alături pe instructorii Livia Lazăr si Ciprian Barb, coordonatorii Alexandru Posa și Sorin Ciolacu, conducerea muzicală fiind asigurată de Ovidiu Muntean.
D.F.
Foto: Facebook – Rodica Popa Comăniciu