Articol
Tomas Rinkevicius, lituanianul de pe banca lui CSU, și-a avertizat jucătorii înaintea plecării la Timișoara, că va fi o deplasare dificilă, însă de ce i-a fot teamă, n-a scăpat! Bănățenii au început în forță meciul și au avut avantaj pe tabelă, cu o singură excepție, din primul și până în ultimul minut, iar la final s-au impus la o diferență de 13 puncte (92-79).
CSU a început cu Pratt, Whelan, Blumbergs, Mirel Dragoste și Rareș Uță în primul ”cinci”, dar sibienilor le-au trebuit 3 minute ca să înscrie, iar când în sfârșit au inaugurat tabela în dreptul lor, au făcut-o de la linia de ”libere”, pe când Timișoara conducea deja cu 10-0 prin reușitele lui Gajic, Mirkovic și Dokovic.
Prima reușită din acțiune pentru CSU a venit pe aruncarea din spatele semicercului a lui Blumbergs (10-4).
Bănățenii au continuat să aibă supremația, ”galben-albaștrii” nereușind mai mult decât să se apropie la o posesie (17-15), diferență care avea să fie înregistrată de tabelă și la finalul perioadei (19-17).
”Basti” Ionescu a egalat, în debutul actului secund, dar imediat Dokovic a readus Timișoara în avantaj. Marinelli și senegalezul Barro au pus patru puncte la rând pe tabelă pentru CSU, care preluat pentru prima și, totodată ultima dată conducerea (23-22), moment în care Petricevici a luat time-out.
Minutul de odihnă și sfaturile primite de la margine le-au fost de folos bănățenilor, care au înclinat din nopu balanța în favoarea lor prin Năsturescu, de la linia de ”libere”, după faultul lui Barro (24-23), apoi s-au desprins la 12 puncte (43-31), cu 3 minute și jumătate înainte de jumătatea confruntării.
La pauza mare, diferența era de +10 (49-39), oarecum surprinzător, având în vedere că Timișoara încă nu câștigase în Top 10, a doua fază a campionatului, cu șanse destul de mici de la prinde play-off-ul.
Ecartul avea să crească și mai mult, în debutul reprizei secunde, după ce Gajic și Mirkovic au înscris din spatele semicercului (55-39).
De-abia după două minute și jumătate au reacționat și ”galben-albaștrii”, prin Whelan, de la linia de ”libere”, apoi cu o triplă (55-43).
Timișorenii au replicat tot cu o aruncare de la distanță, a lui Dokovic, păstrându-se în permanență la distanță pe tabelă, iar după ce au câștigat și cel de-al treilea sfert cu 22-18, intrau cu +14 în actul decisiv (71-57).
Marinelli a înscris primele puncte, la reluare, apoi Kirkovic a ratat tripla, dar Gajic a recuperat și Năsturescu a înscris cu o aruncare tot de la distanță (74-59).
Eforturile sibienilor de a reveni în joc au fost zadarnice, pentru că bănățenii au gestionat mai bine situația. Perioada a fost echilibrată, iar în final echipa lui Dragan Petricevici a câștigat cu 92-79.
Și, uite-așa, în loc să egaleze numărul înfrângerilor, sibienii au acut un bilanț de 6/8, dar își păstrează locul 4 în clasament.
Sâmbătă, 25 martie, jucătorii lui Rinkevicius au parte de o nouă deplasare, la Voluntari.
Gaston Whelan, cel mai bun marcator al lui CSU. Sârbul Dokovic, 25 de puncte
Argentinianul Whelan a fost cel mai bun marcator al meciului, cu 21 de puncte, la care a adăugat 4 recuperări.
Mouhamed Barro a terminat partida cu 15 puncte, 5 recuperări, o intercepție și 17 eficiență, iar Roberts Blumbergs, cu 12 puncte, 8 recuperări, două intercepții și o pasă decisivă.
Pentru BC CSU au mai evoluat Monyea Pratt (7 puncte, 4 recuperări, 4 assist-uri și o intercepție), Mirel Dragoste (5 puncte, 3 recuperări, o pasă decisivă, două intercepții), Rareș Uță (5 puncte, 3 recuperări), Paolo Marinelli (4 puncte, 3 assist-uri, o intercepție), Daniel Manchon (4 puncte, o pasă decisivă și o intercepție), Sebastian Ionescu (4 puncte) și Aurelian Gavriloaia (două puncte, 5 recuperări).
Cel mai bun marcator al întâlnirii a fost însă Ilija Sokovic, cu 25 de puncte, plus 4 recuperări și tot atâtea asisst-uri, cu un indice al eficienței de 25.
Tot 25 eficiență a avut coechipierul săuAdam Mirkovic, care a terminat jocul cu 21 de puncte5, recuperări, 3 intercepții și tot atâtea assist-uri), iar Nikola Gajic a marcat 17 puncte.