Abatele poseda o inteligenţă sclipitoare, era un om cult care vorbea şi scria în engleză, franceză, germană, latină. A fost un împătimit călător, paşii purtându-l pe arealul întregii Europe şi, demn de reţinut,  este  cel care ne-a arătat nouă românilor  „o trainică dragoste”.
În timpul Primului Război Mondial a ocrotit  cu  deosebită grijă prizonierii români din spitalul, cu peste o sută de paturi,   înfiinţat în mănăstirea pe care o conducea. (Fond ASTRA, doc. 184/1916). În  „Calendarul Săteanului”  din 1933, p. 64, se afirma că: „Spitalul Strahow din Praga a fost, în decursul războiului, un ostrov de lumină într-o mare de întuneric”. A fost un mare prieten al poporului român (ne învăţase limba, ne citise scriitorii !) cel  care, pe lângă acţiunea concretă de vizitare a răniţilor români aflaţi în spitalele din Boemia (acordând îngrijire trupească şi sufletească),  „ a vrut să ne sară într-ajutor şi cu scrisul, după ce ne-a ajutat cu vorba şi cu fapta, lăsându-ne să-i „citim în inimă” („Transilvania”,1916, nr.1-6, p. 9-33). Referindu-se la acea perioadă o publicaţie interbelică consemna: „Nimeni nu a ştiut să strângă în jurul său, ca el, atâtea suflete alese, să le dea darul blândeţei şi să le menajeze cu o religiozitate, pe care numai nobleţea sufletului său o putea avea” . („Curentul”, 1942, nr. 5172, p. 5). Le-a organizat românilor  adevărate şedinţe literare, muzicale,  pentru ca aceştia să nu se simtă stingheri într-o ţară care nu era a lor. Savantul Jan Urban Jarnic, un alt mare filo-român,  surprinde acest aspect în  interesanta broşură, publicată în limba română, intitulată „şezători româneşti de pe Muntele Sion din Praga”. Pe parcursul acestor „şezători” s-a născut ideea de a traduce în limba română câteva din predicile compuse de intelectuali cehi din Praga (Strachow), în anul 1913. Predicile, purtând numele generic „Despre caritatea creştină”,  dezbat probleme de etică , ele fiind selecţionate astfel încât să aibă cât mai multe puncte comune, „ tangente la toate confesiunile creştine”. La traducerea lucrării în limba română,  Zavoral a primit concursul lui Horia Petra-Petrescu, secretarul literar al ASTREI, cu care se cunoştea din anul 1906. Însuşindu-şi bine limba română, Zavoral a publicat în traducere din limba cehă şi  un volumaş intitulat „Poveşti din Cehia”.
Zavoral şi Petra-Petrescu,  împreună cu  Jan Urban Jarnic,  au contribuit substanţial la dezvoltarea relaţiilor ceho-române din acea perioadă. („Transilvania”, 2015, nr.2, p. 48). În cursul anului 1927, Asociaţia cehoslovaco-română, înfiinţată de Jan Jarnik  s-a transformat, în Institut româno-cehoslovac care marca o apropiere între România şi Cehoslovacia pe tărâmul cultural şi politic. După decesul lui Jarnik,  survenit în 1923, conducerea legăturilor culturale dintre aceste două ţări a fost preluată de abatele Zavoral.  În cadrul Institutului româno-cehoslovac  a activat şi poetul-filozof Lucian Blaga care  se afla la post, la  Ambasada noastră din capitala cehoslovacă, îndeplinind sarcinile unui  ataşat de presă.  
Prestaţia de excepţie a abatelui  Zavoral determină alegerea sa ca Membru de onoare al  Academiei Române, al Asociaţiunii ASTRA cu sediul la Sibiu,  fiind răsplătit şi cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii clujene.
 Invitat  în mai multe rânduri pentru a vizita ţara noastră, acesta dă  curs invitaţiei guvernului român în  primăvara  anului 1928. Cu acest prilej,  adus de dragostea şi înţelegerea sa faţă de sufletul poporului nostru, colindă  prin mai multe centre  româneşti. Presa vremii informa,  în detaliu, cu privire la traseul pe care  oaspetele iubit şi venerat de către români, străbate ţara  în lung şi-n lat , timp de aproape o lună de zile. Astfel a vizitat: Orşova, Bucureşti, Brăila, Delta Dunării, Iaşi şi Suceava, mănăstirile din Bucovina, Sinaia, Braşov, Bran, Cîmpulung, Piteşti, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, Mănăstirile Olteniei, Sibiu, Răşinari, Sălişte, Blaj şi Cluj, fiind însoţit în acest periplu de Oskar Walter Cisek, consilier tehnic la Ministerul de Externe, diplomat, scriitor,  poet şi critic de artă de limbă germană.
În Capitală, la Academia Română, sub preşedinţia prof. dr. Gheorghe Marinescu s-a desfăşurat şedinţa dedicată ilustrului oaspete. In discursul său, savantul român  sublinia câteva din  trăsăturile distincte ale Abatelui Metodiu Zavoral:  „Om cult, scriitor de valoare pe terenul religios, cultural şi politic… dotat cu acea flacără divină, cu acel simţământ al carităţii, dus la cel mai înalt grad.”
În periplul său Abatele ajunge şi la Sibiu. Venea de la Braşov, după ce înnoptase la Prea Sfinţia Sa Episcopul din Curtea de Argeş. Prefectul judeţului Sibiu, dr. N. Regman îl întâmpină la Şelimbăr, ajung în Piaţa Mare a  oraşului după parcurgerea unui traseu care includea  Cisnădia şi Cisnădioara. După contactul cu mulţimea de sibieni şi cuvântările de bun venit exprimate de prefectul Regman, Episcopul romano-catolic Majlath (în limba cehă) şi generalul Ştefan Orescovici,  se retrage pentru  odihnă la Hotelul „Impăratul romanilor”. („Tribuna”, anul I, 1928, nr. 7 din 20 mai, p.7).
În dimineaţa zilei de 15 mai, însoţit de reprezentanţi ai ”ASTREI” şi de prefect, vizitează comuna Răşinari unde este  întâmpinat de elevii şcolilor şi de  o mulţime  de oameni în frunte cu preoţii locali. Cuvântarea de bun-venit a fost rostită de preotul Lungu, după care cortegiul se îndreaptă spre Mausoleul lui Şaguna, locul unde   sunt păstrate rămăşiţele pământeşti ale celui care s-a jertfit pentru fericirea poporului român. Vizitează biserica, şcoala şi o casă ţărănească după care  revine la Sibiu,  invitat de onoare al Mitropolitului Nicolae Bălan.
Corul mitropolitan, sub bagheta lui Timotei Popovici, susţine un concert religios la care asistă şi Episcopul romano-catolic Majlath. Presa consemna evenimentul: „Aici, în faţa mulţimii, părintele Mitropolit a binecuvântat pe marele prieten al ţării româneşti şi a mulţumit episcopului Majlath pentru atenţia frăţească şi creştinească”. După masa servită , abatele se deplasează spre Sălişte, însoţit fiind  de membri ai „ASTREI” şi ai Ministerului de Externe. Alaiul a fost primit cu mare însufleţire, făcându-i-se „o primire împărătească”. Toţi elevii şcolilor purtând drapele naţionale cehoslovace şi româneşti, dascăli, preoţi şi numeros popor, i-au ieşit în întâmpinare.  La recepţia din Sala festivă a şcolii, părintele protopop dr. D. Bocia a amintit  „de timpurile de bejenie când gingaşa mână a Monseniorului Zavoral era balsamul alinător al multor răniţi şi multe lacrimi a zvântat prin bunătatea fiinţei sale.” Corul Reuniunii de cântări, condus de  P. Bota,  a interpretat cântece populare. În luarea sa de cuvânt, Abatele Zavoral mulţumeşte pentru călduroasa primire afirmând că „Săliştea este comuna despre care i s-a vorbit mai mult la el acasă şi despre care i s-a spus să o viziteze negreşit în călătoria sa prin România.” Este locul unde „a găsit inimi calde, suflete tinere şi avântate, caracteristice acestui popor pe care-l iubeşte ca pe al lui”. Îndeamnă pe sălişteni să cultive poezia populară şi  întregul folclor românesc care „reprezintă comoara nepreţuită de filozofie şi un real izvor de frumuseţe cum n-a mai găsit la alt popor”. Înainte de a părăsi meleagurile săliştene, pentru a reveni la Sibiu, asistă la un spectacol de dansuri populare româneşti şi apreciază expoziţia de ţesături şi scoarţe, realizată de tinerele localnice. („Cuvântul poporului”, anul X, 1928, nr. 23 din 2 iunie, p. 2).
După vizita efectuată la Muzeul Asociaţiunii din  Sibiu, comitetul central al „ASTREI” a pregătit o remarcabilă recepţie. În cuvântul său, vicepreşedintele Asociaţiunii dr. Octavian Russu subliniază  meritele sărbătoritului. În intervenţia sa,  Horia Petra-Petrescu evocă amintiri din zilele petrecute în apropierea lui Zavoral la Praga. Corul Reuniunii de cântări din Sibiu, dirijat de profesorul Nicolae Oancea,  a interpretat cântece populare ceheşti şi româneşti. Seara s-a derulat  banchetul de la restaurantul Bulevard unde au toastat, pentru marele prieten Zavoral, următorii: prefectul, vicarul mitropolitan – dr. Valentin Stan, generalul Ştefan Orescovici, dr. Gőritz – Primarul Sibiului  precum şi reprezentantul coloniei cehe din localitate. Abatele, profund emoţionat, menţionează în luarea sa de cuvânt de legăturile adânci statuate cu neamul românesc şi ţara noastră, subliniind faptul că: „Pentru întâia dată în viaţa mea am călcat pe pământul frumoasei voastre ţări, faţă de care am avut o sinceră şi adevărată simpatie, chiar de la începutul războiului mondial, simpatie care mai târziu a crescut şi s-a întărit, prefăcându-se într-o adevărată dragoste faţă de poporul vostru”. Se elogia „Astra” şi secretarul ei literar  Horia Petra-Petrescu cel care a vieţuit timp de patru ani la mănăstirea condusă de Zavoral („Transilvania”, anul 59, 1928, nr. 5, p.398-399).
La revenirea sa în Cehoslovacia, abatele Zavoral  publică un lung articol în care descrie, cu lux de amănunte, impresiile din călătoria prin România. Reţinem doar următoarele: „Îmi lipsesc cuvintele ca să exprim sentimentele de recunoştinţă ce le păstrez atât guvernului român, cât şi păturilor largi ale naţiunii fără deosebire. În timpul călătoriei mele am cules atâtea dovezi de simpatie în forme atât de variate, încât am avut impresia că aceasta fu un vis nespus de frumos”- subl.n.L.G. („Gazeta Transilvaniei”, anul 91, 1928, nr.56 din 30 mai, p.2).
 Dr. Lucian Giura