Răzbel cu pălitură la creere în numele "tatălui" şi al…

Acasa >

Articol

Unde-ntorci ochii dai de câte un răzbel sau de pregătiri pentru confruntări şi asta nu doar pe bătrânul continent. În arealul Oceano-Pacific toate statele se înarmează. "Par example"; Coreea de Sud îşi scliviseşte sistemul de apărare împotriva surorii sale Coreea de Nord ce bălmăjeşte aerul cu zborul rachetelor sale cu raze de acţiune lungi, scurte, groase sau subţiro-cotite, apoi în Japonia se ascut săbiile samurailor şi se pregătesc trupele "ninja" în linişte aparentă, adică se tace şi se face, în schimb Noua Zeelandă se mulţumeşte cu două trei avioane de luptă "Kiwi", după numele paserii oleacă chioară şi fără aripi ca să zboare (dar cine ştie, ţara-i plină de surprize, că de, "mutu mâncă untu"), în timp ce China visează cai verzi pe păreţi, adică vrea o aglutinare cu teritorii care nu i-au aparţinut niciodată, Taiwanul fiind luat ca obiectiv pentru "sudură etnică". Mai "hacana", Malaezia şi Indonezia ţin trena americanilor iar India o dă cotită în stilul tangalica, şi cu ruşii loviţi în tâmplă şi cu hăilalţi. În acest context intră vrând, nevrând şi Ţara Cangurilor care mai mult pierde decât câştigă, dacă e să vorbim de venituri. Este arhicunoscut faptul că peste 60% din exportul Australiei, până nu de mult, era livrat Chinei, principal beneficiar al produselor agricole (animale, cereale, vinuri) şi al zăcămintelor miniere. Legăturile Australiei cu SUA şi Marea Britanie (de sorginte comună) privind înarmarea, ca o contrapondere a pretenţiilor "mării galbene" de a înghiţi "atolul" numit Taiwan, au răcit şi mai mult relaţiile dintre cele două state (Australia şi China). Peste 60 de adrese au fost trimise Chinei de către guvernul australian privind intenţiile sale paşnice, în pofida faptului că-şi va dota marina cu trei submarine atipic de…..
Pentru un contract similar încheiat cu Franţa (acum doi ani dacă nu greşesc), rupt unilateral de Australia în timpul lui Scott Morrison, predecesorul actualului premier, a deteriorat semnificativ relaţiile între cele două ţări.
Alianţa constituită pentru realizarea submersibililor, de care am vorbit, a fost semnată, parafată zilele trecute la San Diego de Joe Biden (preşedintele american), Rishi SunaK (premierul britanic) şi Anthony Albanese (premierul australian). Suma pe care trebuie s-o scoată din buzunar Australia pentru cele trei submarine cu propulsie nucleară e cuprinsă între 268 şi 370 de miliarde de dolari, un "sac" de bani  ce vor fi adunaţi din taxele şi impozitele contribuabililor. "Strategia este defensivă" declară australienii prin liderii săi care consideră că astfel salvează pacea în lume,  însă chinezii au spus-o răspicat chiar înainte de semnarea cooperării tripartite: "în caz de… noi putem răspunde şi nuclear, pentru că orice submarin al vostru poate lansa rachete cu încărcătură nucleară. Ia gândiţi-vă, avem mai mulţi membrii de partid (a se citi soldaţi – e plin de metafore  ambasadorul chinez) decât toţi locuitorii Australiei la un loc". Chiar aşa, la două miliarde de supuşi ai dinastiei Xi Jinping, 25 de milioane de australieni cu căţel şi purcel la un loc, e chiar nimic. Supăraţi peste măsură chinezii şi-au umflat muşchii, prezentând lumii o desfăşurare imensă a forţelor navale de război.
Ca-n orice instituţie legiuitoare, parlamentarii australieni din opoziţie,  care de fapt au iniţiat contractul cu englezii şi americanii privind submarinele, urlă acum şi-i blamează pe cei care le-au luat locul după alegeri, că au încheiat ceea ce ei au demarat. Oricum triumviratul legat de submarine a declanşat certuri şi între guvernele statelor australiene privind construirea submersibilelor. Dacă motoarele, propulsia şi armamentul vin de la americani/englezi, structura metalică, carcasa şi ce-o mai fi se vor executa într-unul din şantierele navale australiene, se preconizează a fi Adelaide, iar pe coasta de Vest (pe lângă Perth) se doreşte a se depozita oareşce material radioactiv, numai că guvernul WA prin premierul său Mark McGovan a spus un "nu" răspicat.
Un alt fel de răzbel care se duce în Ţara Cangurilor este şi cel împotriva însetaţilor, că de, unde-i căldură mare şi gâtleju-i uscat şi udătura-i pe măsură. Primul incident de amploare a început în Alice Springs  şi a continuat cu Darwin,… iar acum Carnarvon, oraşul în care s-au ciocnit între ele armiile a  peste 100 de nativi.
Imaginile televizate prezentau arătări ciufulite, bărbaţi şi muieri deopotrivă ce  urlau din toţi rărunchii unii la alţii. Se balansau într-un echilibru precar şi ţopăiau de parcă stăteau pe jar. N-am înţeles cine cu cine avea treabă. Pumnii sau parii cu care erau înarmaţi luptătorii nu prea-şi nimereau ţintele luate-n colimator şi în loc să fie scos din luptă adversarul, datorită elanului prea mare, era pălit în numele "tatălui" chiar aliatul. Acesta uita de adversar şi se-ntorcea ca să-l trosnească la rându-i pe făptaş, nu mai conta că duşmanu-i altul. Cum cădea unul toată gloata se năpustea în acel loc împingând aerul cu mâinile şi picioarele.  Şi de aici şi derapajele în stil de balet neoclasic cu unduiri colţuroase,  însoţite de răcnete parcă venite din tartar. Poliţia i-a lăsat să-şi spargă capetele şi doar apoi a intervenit, când încă se mai spurcau lingându-şi rănile. Mai rău a fost pentru copiii aflaţi în "arena stradală". Nici ei n-au scăpat de mângâierile neamurilor. Autorităţile au declanşat codul roşu în zonele "calamitate"; sunt raţionalizate răcoritoarele spirtoase, se vor mări efectivele de poliţie şi speră ca astfel să se pună capăt petrecerilor cu hăulita pe câmpul cu floricele. Aşadar adio chefuri în weekenduri pe la crâşme.
Băutura, bat-o vina, aduce necazuri nu numai celor care o consumă în cantităţi prea mari pentru sufleţelul lor. Bunăoară indonezienii sunt mai mult decât stresaţi când aud de australieni.  Vin ăştia în valuri de pe ţara-continent când dau de zile libere,
că-n Bali toate-s mizilic la buzunar (comparativ cu Australia). Bagă-n ei cu cisterna (bere, vin, whisky) tot ce întăreşte moralul, de se golesc "zăcămintele" din baruri sau crâşme.  Gazdele în loc să se bucure pentru vânzări se iau cu mâinile de cap, pentru că "valul vine ca valul trece" şi lasă-n urma lui dezastru după bătutele cu strigături în game majore. Simfonia   mobilierului distrus se derulează zi de zi. Spre final vin şi accidentările celor ce-au scăpat cu mai puţine oblojeli. Motopârţele pe care le închiriază de la localnici nu mai sunt bune de nimic după cursele efectuate de suporterii energizaţi termodinamic, iar asigurările nu dau nici un chior despăgubire pentru stricăciunile comise. Spitalele se confruntă şi ele cu tergiversările privind plăţile de către pacienţii îngrijiţi. Doar poliţia indoneziană e oleacă mai indulgentă cu australienii deshidrataţi de alcool care-n ţara lor de baştină nu prea mişcă, că dau de belele. S-a ajuns până la discuţii între reprezentanţii celor două ţări pentru aplanarea conflictelor cu însetaţii ausie.  Unde mai pui când tot sub influenţa licorii bahice prinzi coraj de-ţi dă pe dinafară şi când ţi se pune pata pe o maşină de poliţie, vrei s-o faci zob. Nu-i mare lucru, dar te costă cel puţin trei ani de puşcărie (lege dată zilele astea) plus plata "obiectului" distrus.
Mizeriile nu trebuie ascunse sub preş, e bine să fie cunoscute aşa cum ar trebui să fie cunoscute de publicul larg  şi creaţiile artizanilor anonimi expuse pe o frumoasă plajă din Perth (Cottesloue Beach). Imaginile sunt sugestive şi chiar te  bine-dispun.
Marius Ghinescu
Corespondent Australia
Perth WA
Februarie 2023

Imagine intercalată
Imagine intercalată
20 martie 2023 la 21:29

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Sibianul Bogdan Mihai Radu aduce peisajul contemporan la Muzeul de Artă Brașov
Muzeul de Artă Brașov găzduiește o nouă expoziție semnată de artistul plastic Bogdan Mihai Radu, originar din Tălmaciu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Victorie extrem de importantă pentru Măgura în tentativa de a evita barajul pentru menținerea în Liga Florilor. Cisnădia e la 8 puncte mai sus de locul de baraj
Echipa sibiană a câștigat cu la o diferență de 5 goluri, pe teren propriu, cu HC Zalău, vecina...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Schimbări de program la Consulatul Germaniei la Sibiu în luna mai
Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu informează sibienii că va fi închis în data de 1 mai 2025,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 1 oră
Sibiu se alătură mișcării globale Wings for Life World Run! Aleargă pentru cei care nu pot, pe 4 mai, la Stadionul ”Municipal” din Sibiu
Asociația Hai la Mișcare invită comunitatea sibiană să ia parte la un eveniment sportiv de anvergură internațională, cu...
Actualitate
2 min de citit