Articol
În fiecare an, la data de 20 martie, se marchează ”Ziua internaţională a francofoniei”, sub tutela Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, precum şi ”Ziua limbii franceze”, în organizarea ONU. Zilele sunt dedicate milioanelor de oameni din ţările francofone, dar şi din acele ţări unde limba franceză este mai puţin răspândită. Această dată coincide cu momentul semnării, în 1970, la Niamey (Niger), a tratatului referitor la crearea Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică (ACCT), devenită, în 2005, ”Organizaţia Internaţională a Francofoniei” (OIF).
În preambulul acestui eveniment reprezentantul Ministerului francez pentru Europa și afaceri externe, Nathan Mergy şi reprezentantul Agence Universitaire de la Francophonie (AUF), lector de studii franceze la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Jérôme Cochand, au fost invitaţi de către lector univ. dr. Daniela Duralia, să participe la întâlnirea membrilor ”Cercului ştiinţific de limba franceză-engleză” care activează în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Fiind un dialog înscris și în ciclul manifestărilor ocazionate de Ziua Internațională a Francofoniei, discuţiile au gravitat, printre altele, și în jurul rolului major pe care îl are utilizarea limbii franceze în relaţiile de colaborare dintre state.
„321 de milioane de vorbitori de franceză și de conținut cultural”
Anul acesta, ”Ziua Internațională a Francofoniei” celebrează creația culturală francofonă, diversitatea acesteia, dar și nevoia de a promova accesul pe format online: „prin forme/formule atractive” pentru descoperirea ei. Într-adevăr, principiul diversității culturale și lingvistice, drag lumii francofone, este astăzi pus sub semnul întrebării din cauza impactul tehnologiei digitale. Tema ”321 milioane de vorbitori de franceză și de conținut cultural” pune în evindeță pe toți cei care caută conținut în limba franceză inclusiv pe internauții. În această zi, OIF își mobilizează partenerii și lumea/suflarea francofonă pentru a reaminti această problemă crucială pentru viitorul limbii franceze. Sărbătoarea oficială va avea loc pe 20 martie 2023 la sediul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei , dată la care programele /ofertele culturale vor fi transmise în direct pe toate platformelestreaming cu scopul de a pune în evidență diversitatea/ bogăția culturilor francofone. Cât privește francofonia din țara noastră , așa cum preciză și președintele României, Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) are un rol deosebit, anume ”de Stat-far al regiunii Europei Centrale şi de Est”, România rămânând angajată în mişcarea francofonă, ”urmărind atingerea obiectivelor şi ţintelor Cadrului Strategic 2023-2030”.