Bogdan Trif: "Voucherele de vacanță, introduse de mine, în calitate de ministru al Turismului, aprobate prin lege"

Acasa >

Articol

"Săptămâna trecută, am votat, împreună cu colegii mei de la PSD, proiectul de lege care aprobă ordonanța de urgență care a făcut posibilă acordarea voucherelor de vacanță.
Am fost primul ministru al Turismului care a acordat vouchere de vacanță, măsura fiind concepută și introdusă exclusiv de către PSD!
Voucherele de vacanță, la nivel de 2018, au fost “cel mai important motor de dezvoltare a industriei turistice din România” (citat din comunicatul federațiilor patronale din turismul românesc).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Valoarea unui voucher de vacanță este de 1.450 de lei/beneficiar, iar impozitul este de numai 10%. Pot fi cheltuite doar în industria turistică de pe teritoriul României.
Imediat ce a fost introdusă, în 2018, această măsură a scos la lumină o mare parte din industria care funcționa „la negru”. În 2018, numărul cererilor pentru clasificarea unităților de cazare turistică a crescut cu 60% față de 2017 și procentul a continuat să crească de la an, la an. Măsura a adus mult mai mulți bani la bugetul de stat, în raport cu cât a investit statul în acordarea voucherelor de vacanță pentru că banii suplimentari cheltuiți într-un concediu (pornind de la combustibilul utilizat pentru mașini și alte cumpărături), dar și comenzile mai mari făcute către diferiți furnizori, de hotelieri și proprietarii de restaurante, au stimulat celelalte ramuri ale economiei din România.

Mai mult decât atât, datorită faptului că au fost mult mai mulți turiști, a crescut și numărul angajaților din unitățile de cazare și din cele de alimentație publică. Pentru a deveni competitive și atrăgătoare pentru turiști, proprietarii au investit în modernizarea unităților de cazare. Datorită afluxului mare de turiști, s-a construit, în perioada 2018 – 2020, un număr impresionant de unități de cazare, în special pensiuni.

Măsura introducerii voucherelor de vacanță a venit într-un moment în care industria hotelieră din România era în pragul colapsului, mulți români alegând să-și petreacă vacanțele în străinătate. Imediat după implementarea acestei măsuri, industria turistică românească a înregistrat o creștere semnificativă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Să nu uite sibienii și românii că PSD a introdus voucherele de vacanță, iar alianța de dreapta PNL-USR le-a tăiat, acestea fiind reintroduse de PSD, o dată cu intrarea la guvernare. Din păcate, nu am putut să acordăm de la stat vouchere angajaților din mediul privat și pensionarilor pentru că ar fi fost considerat ajutor de stat pentru industria turistică și am fi intrat sub sancțiunea Comisiei Europene. De aceea, voucherele au fost acordate doar angajaților la stat, ca o bonificație la salariu. Am creat, însă, cadrul legal astfel încât societățile private să poată acorda vouchere de vacanță angajaților, pentru care impozitul este de doar 10%. În 2019, din totalul voucherelor eliberate, 20% au fost acordate de mediul privat.

Deputat Bogdan Trif,
Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
09 martie 2023 la 08:34

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Noaptea în care a răsunat “Hristos a Înviat” (şi) la biserica de pe Mihai Viteazu
Sărbătoarea Învierii, ca orice sărbătoare a creştinătăţii, este, în desfăşurarea ei, aceeaşi. Nu e ceva diferit de la...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 21 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit