Motivele pentru care Airbnb, jucător important în industria ospitalităţii, nu interferează cu industria hotelieră

Acasa >

Articol

Când vine vorba despre turism, călătorii şi industria ospitalitătii, hotelurile sunt elemente extrem de importante. Acestea oferă, pe lângă cazare, facilităţi şi servicii diverse, încercând să atragă cât mai mulţi turişti şi să facă faţă chiar şi celor mai înalte exigenţe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Locuri de cazare se pot găsi şi prin Airbnb, popularitatea acestei variante fiind în creştere. Totuşi, Airbnb nu va putea oferi niciodată o cazare Poiana Brasov sau în altă staţiune montană sau de pe litoral, la nivelul unui hotel. Hai să vedem care sunt avantajele şi dezavantajele celor doua modele de afacere.

 

Costuri de operare şi tarife

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Industria hotelieră are la baza o economie eficientă prin care se urmăreşte menţinerea unui raport constant între costuri şi venituri. Acesta este motivul pentru care reduc preţurile camerelor în extrasezon şi îl cresc cât se poate de mult în sezonul de vârf. Cu cât hotelul este mai mare şi mai luxos, cu atât costurile de operare sunt mai mari. Totodată, facilităţi precum SPA, piscină sau mic dejun inclus în preţ sunt instrumente pentru a creşte tarifele, fără ca preţul camerei să pară prea mare.

Airbnb este o platformă care intermediază rezervările la cazare, percepând un procent din acestea. Nu are costuri de operare şi depinde în totalitate de cei care doresc să obţină venituri suplimentare, oferind spre închiriere o cameră, un apartament sau o casă. Deşi este un jucator important în industria ospitalităţii, Airbnb este doar un intermediar.

 

Cerere vs ofertă

O alta diferenţă majoră între industria hotelieră şi Airbnb este modul în care abordează cererea şi oferta. Hotelurile îşi bazează activitatea pe validarea cererii înainte de a veni cu oferta. Acest lucru înseamnă că vor fi plasate în locaţii turistice atractive pentru turişti, aspect care le va asigura rentabilitatea. Pe de altă parte, Airbnb permite oricui să îşi posteze proprietatea, chiar dacă nu există cerere pentru zona respectivă.

 

Sunt modele de afaceri diferite

Hotelurile şi Airbnb au la bază modele diferite de afaceri. Hotelurile oferă cazare şi servicii în schimbul unei plăti, în vreme ce Airbnb este un intermediar între clienţi şi cei care oferă spre închiriere camere, case sau apartamente. Hotelurile sunt cu mult mai atrăgătoare pentru cei cărora le plac serviciile şi facilitătile de top şi care sunt deja cunoscute pentru calitate. Airbnb este preferată de cei care nu au foarte multe aşteptări în ceea ce priveşte condiţiile oferite.

 

Prin urmare, hotelurile şi Airbnb sunt modele de afacere diferite, fiecare având propriile avantaje şi dezavantaje. Hotelurile, pe lângă costurile fixe de operare şi calculul tarifelor în funcţie de diverse variabile care le fac rentabile, pot oferi facilităti şi servicii atractive. Airbnb este un intermediar care oferă turiştilor experienţe autentice locale, facilitând închirierea unei camere într-o locuinţă.

Hotelurile se modernizează periodic pentru a putea oferi oaspeţilor servicii şi experienţe de top, adaptându-se constant cererii, motiv pentru care există de sute de ani. Airbnb este o alternativă atractivă pentru calatorii care caută cazare la preţuri accesibile şi nu au pretenţii foarte mari în ceea ce priveşte condiţiile şi serviciile de care beneficiază.

 

 

05 martie 2023 la 19:05

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 ore
VIDEO: O familie specială, atracția de Paști din Parcul Sub Arini
Vremea din ziua de Paști a fost, mai degrabă una de vară decât de primăvară, așa că după...
Știri
1 min de citit
acum 5 ore
Video: Capre negre, surprinse nu departe de Sibiu, la plimbare pe culmi
Natura continuă să demonstreze că deține supremația în materie de frumusețe și capacitate de a ne surprinde, indiferent...
Național
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 ore
Vești bune pentru turiști, vești proaste pentru hotelieri: cazările din Sibiu, mai ieftine decât în anii trecuți
Tot mai multe voci care susțin, în ultima vreme, că Sibiul cunoaște un regres din punct de vedere...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit