Este foarte amuzant cât suntem noi de preţioşi cu imaginea noastră şi cât ţinem noi de mult la datele personale şi la viaţa noastră privată. Că aşa ni s-a spus. Că avem drept la imagine, la protecţia datelor personale şi la viaţă privată. De ce s-a spus asta nu ştiu, poate ca să dea impresia că le pasă de tine, să crezi că ai drepturi şi că, la o adică, poţi bate cu pumnul sau cu mouseul în masă că bă, e imaginea mea, e viaţa mea, e cenepeul meu. Şi chiar poţi. Poţi dar degeaba, pentru că nu răzbeşti cu aşa ceva într-o lume şi o (anti)civilizaţie chitită taman să te afle, să te adune, să te clasifice, să te facă un folder într-o bază de date, ca la o adică orice dictatură e obdedată de a stăpâni şi a controla, aşa că de ce asta de acum ar face excepţie? 
Da, ştiu, se lasă cu băi conspiraţionistule, bă ejti prost, bă baţi câmpii, că pe cine ar interesa de tine şi de ce faci tu?
Păi, dacă nu i-ar interesa pe ăştia de viaţa noastră, de ce ţi s-a dus imaginea ta, "privacy"-ul tău, de ce te trezeşti cu mailuri interesante pe care nu le ceri, de ce ai sponsorizate pe facebook exact pe subiectele discutate în casă sau căutările tale pe motorul de căutare, şi de ce eşti mai filmat decât un star de la Hollywood de cum ieşi din casă? De ce ţi se bagă la cap şi pe gât că să plăteşti cu cardul, de ce te trezeşti cu popup că trebuie să-ţi updatezi softul? Pentru că deşi eşti mic, tu eşti un bun clasabil. Că undeva trebuie să ştie cineva, sau să nu ştie, dar când are nevoie să ştie să aibă unde găsi. E vorba despre control şi pasiunea puterii nelimitate.
Cardul tău spune tot despre ce cumperi. Dacă ai cardul pe smartfon e şi mai bine, că nu se mai chinuie ăia să centralizeze atâtea date. Smartul este cea mai tare sculă de urmărire. Ştie totul despre tine, pentru că ceea ce îţi oferă de tu ajungi să stai cu nasul în el, are un preţ. De aia se luptă toţi acum să scoată cashul. Că nu au control asupra a ceea ce cumperi. La ce le foloseşe? Tot la a controla. Cum ieşi din casă, eşti filmat de minimum o cameră aflată pe undeva. De pe stradă, de la casa unuia, de la instituţii, de la semafoare, din magazine, din birouri, mai vizibile, mai ascunse, oricând, la nevoie, ţi se poate reface traseul. A, că la noi se "sabotează" pentru că multe din camere nu merg, ci atârnă doar ca să hie acolo, e altă treabă. 
Toate programele, de la sistemul de operare care îl vei avea până la aplicaţia de umblat, înregistrează date despre folosirea lor. Până şi aparatele foto au wifi la o adică. Televizorul tău ăla cât peretele la care te uiţi la "Las Fierbinţi" şi la stupid news e "smart". Adică transmite undeva la ce te uiţi când te uiţi şi cât te uiţi. Cam tot ce e smart urmăreşte şi transmite. Şi avem pretenţia că vai, viaţa privată şi imaginea mea care este. 
Bun, să zicem că ce am zis e din seria ghiduşiilor tehnologice. Că aşa-s ele, că nu ştim, că aşa-s făcute, că dacă renunţi la smartfon nu mai vezi mesajele urgente pentru omenire de tipul "ce face iuby" sau "acum am ieşit de la sală". Că virgulă cardul e o necesitate. Că şi alt card e o necesitate. Dar hai să vorbim, uite, de cardurile de fidelitate. Care nu-s aşa o necesitate. Şi la care-ţi dai, evident, datele personale, neobligat de nimeni, care date personale se vor afla în baza de date a magazinului sau reţelei. Sau de cumpărăturile online, de ştie tot netul că tu ai returnat papucii ăia care în poză erau de-un fel iar în cutie ceva mai diferiţi, pe la părţile esenţiale. Sau de sondajele la care paricipi. Sau de contul tău de facebook securizat. Sau de petiţiile sau listele cu candidatu', pe care le semnezi. Sau cardul de sănătate, selfiurile de pe uliţă şi de la chefuri, termenii şi condiţiile de pe reţele care spun că ce postezi nu-ţi mai aparţine, expresia "third party" şi vei vedea că dreptul la imaginea ta este şi dreptul altora, că datele personale sunt şi ale tale dar şi accesibile la o adică, iar viaţa privată este va fi sau poate fi la fel de publică precum standul de trotinete de la capătul lui Mihai Viteazu spre Rahovei.