Articol
Marius Măldărășanu, a declarat, la o zi după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv a luat decizia de a menține hotărârea luată de Federația Română de Fotbal de depunctare a echipei sibiene cu 9 puncte că a fost prima noate nedormită de când s-a apcuat de antrenorat. Tehnicianul consideră că sibienii pățesc asta deoarece ar fi deranjat prin evoluțiile și mai ales rezultatele din actualul sezon, dar este convins că jucătorii săi vor găsi resurse pentru a ieși cu bine din această situație, mai ales că ”greul de-abia de-acum începe”.
”A fost prima noapte în care n-am dormit de când m-am apucat de antrenorat. Am mai avut colegi care m-au întrebat dacă, în anumite perioade mai grele, la înfrângeri, dorm. Le-am spus că dorm bine, pentru că încerc să mă detașez în anumite momente, pentru că vreau să fiu sănătos. Dar, azi-noapte, după acea veste, într-adevăr a fost prima noapte în care n-am dormit. Fel și fel de gânduri, dezamăgire, nedreptate, probabil am deranjat… Probabil, nu știu, și a trebuit să ni se taie craca de sub picioare, dar vom avea aripi. Ce-aș putea să spun? Cred că, în viață, în general, ce-i ușor… Cel mai ușor lucru este să renunți, cel mai greu lucru este să continui și noi asta am ales, am vorbit și în vestiar, de dimineață, am ales să continuăm să luptăm împotriva greului care de-abia acum începe”, a declarat Măldărășanu.
Antrenorul ”alb-roșilor” a mai spus că, din punctulșsău de vedere, lucrurile ar fi trebuit judecate din punct de vedere sportiv, dar recunoaște că au fost făcute anumite greșeli. În plus, Măldărășanu consideră că echipei sale i-a făcut rău și această stare de incertitudine de până la decizia TAS-ului în privința celor 9 puncte ”confiscate” de FRF.
”N-are cum să fie vreun jucător liniștit, vă dați seama că lucrurile astea te-apasă, ai muncit pe teren, ți se iau niște puncte… Nu știu, regulamentul e regulament, mi-este greu să spun ceva, cred c-ar trebui ceva schimbat, pentru că, până la urmă, totul trebuie să se joace sportiv, totul trebuie să se decidă pe teren, nu la comisii. Normal că s-au făcut greșeli, poate sunt subiectiv spunând asta, dar recunosc, s-au făcut greșeli, altfel n-ajungeam în situația asta. Dar, și în trecut, acea stare de așteptare tot rău o făcea echipei, pentru că, în momentul în care știi, până la urmă știi unde ești și vezi ceea ce-i de făcut”, a adăugat Măldărășanu.
”Trebuie să fim mai uniți ca niciodată”
Marius Măldărășanu a mai spus că obiectivul este menținerea în primul eșalon și a făcut un apel către jucători și toți cei din jurul echipei, de la conducere până la suporteri.
”Este clar că ne vom bate pentru menținerea în Superligă, ăsta a fost obiectivul de la început. Eram destul de bine, eram pe locul 6, cu speranțe mari la a atinge play-off-ul. Tototdată, se atingea și obiectivul și era și-o performanță mare. Dar, trebuie să ne recapacităm cu toții, jucătorii îm primul rând, staff, tot clubul, trebuie să fim uniți mai mult ca niciodată, suporterii să fie lângă noi și vor fi meciuri grele, dar va trebui, repet, să fim uniți și să dăm totul pentru că, cu siguranță, jucătorii vor da totul pe teren”, a mai spus tehnicianul lui Hermannstadt.