Consiliul Local Avrig votează bugetul oraşului pentru 2023

Proiectul de hotărâre referitor la aprobarea bugetului local al oraşului Avrig pentru anul 2023, cea mai importantă iniţiativă legislativă locală, se află în deschiderea ordinii de zi propusă pentru prima şedinţă ordinară a Consiliului Local al oraşului Avrig programată în acest an. Întâlnirea va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Avrig, marţi, 31 ianuarie, începând cu ora 14.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bugetul local al oraşului Avrig pentru anul 2023, inclusiv programul pentru lucrările de investiţii finanţate integral din bugetul local şi bugetul activităţilor finanţate integral din venituri proprii pe anul 2023, va fi dezbătut şi supus aprobării, după ce, mai multe zile, a fost prezentat pentru consultare publică şi la jumătatea săptămânii trecute, a fost subiectul unei dezbateri organizate de autoritatea executivă avrigeană.

Pe lângă această iniţiativă, ordinea de zi propusă pentru această întâlnire mai cuprinde alte 14 proiecte de hotărâre, cele mai interesante referindu-se la aprobarea reţelei şcolare din raza de competenţă a oraşului Avrig, pentru anul şcolar 2023 – 2024, însuşirea variantei finale a proiectului de stemă a oraşului Avrig, aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru investiţia "Modernizare drum Bradu (Crucea Eroilor – Deal) – oraşul Avrig", aprobarea participării oraşului Avrig în parteneriatul LEADER cu denumirea "Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Ţara Oltului", stabilirea listei de priorităţi, aferentă anului 2023, pentru locuinţele ANL construite din fondurile statului şi aflate în administrarea Consiliului Local Avrig, stabilirea programului de audienţe ce vor fi acordate cetăţenilor oraşului Avrig de către consilierii locali ai oraşului Avrig în anul 2023, aprobarea numărului maxim de posturi pentru asistenţii personali ai persoanelor cu handicap, pentru anul 2023 etc.
Pe agenda de lucru a acestei şedinţe se află şi punctul "Diverse".

Imagine intercalată
Imagine intercalată
29 ianuarie 2023 la 20:16

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Măldărășanu: ”O săptămână aproape perfectă. Sunt 3 puncte care ne dau liniștea să pregătim finalul sezonului”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, a răsuflat ușurat după victoria cu UTA, scor 3-0. Tehnicianul a spus încă...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Sibianul Ioan Suciu, noul președinte al Federației Române de Gimnastică. ”Nu am de gând să fiu eu în lumina reflectoarelor”
Ioan Suciu a fost ales cu 38 de voturi, în vreme ce contracandidata lui, Ingrid Istrate, a fost...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 ore
CSU Sibiu termină sezonul regular cu o victorie pe terenul ”lanternei”, dar pierde duelul indirect cu Mureșul pentru locul 10
”Galben-albaștrii” s-au impus la o diferență de două posesii la Ploiești, dar aveau nevoie ca ”tigrii” să piardă...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 21 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit