Ion Gheorghe a dat startul festiv la FC Hermannstadt – FCSB: ”M-am simțit ca pe vremea când eram în activitate. Mulțumesc și vă iubesc!”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După Viorel Hizo, legendarul antrenor sibian, care a dat lovitura de începere a meciului dintre FC Hermannstadt și Farul, primul de la revenirea fotbalului pe renovatul ”Municipal”, Ion Gheorghe a fost a doua personalitate a fotbalului din orașul de pe malurile Cibinului care a avut onoarea de a fi în centrul atenției înainte de un meci din Superligă, pe arena din Parcul Sub Arini.

Startul jocului dintre Hermannstadt și vicecampioana FCSB, urmașa Stelei, a fost dat de ”nea Gică”, un fost fotbalist care a jucat atât pentru Șoimii Sibiu, cât și pentru ”roș-albaștri”.

Despre ”Gicuță”, sau ”nea Gică”, suporterii fotbalului din Sibiu mai în etate, sau cei ai Stelei din anii '80 își amintesc cu deosebită plăcere. Nici n-aveai cum altfel, de vreme ce, pe lângă profesionalismul cu care intra de fiecare dată pe teren, n-a existat un meci în care să nu îi facă să râdă cu gura până la urechi, ori măcar să schițeze două-trei zâmbete în colțul gurii, după caz. Nu credem c-a existat meci în care ”nea Gică” să nu facă vreo năzbâtie, să nu facă una nefăcută, cum se spune, să nu scoată pe gură vreo șotie la adresa adversarilor, a coechipierilor sau chiar a celor din brigada de arbitri.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

În ciuda trecerii anilor, ”nea Gică” a rămas aceiași figură șugubeață, a glumit cu cei din jur, deși a fost vizibil afectat de emoția de a se afla din nou în centrul atenției. S-a întreținut atât cu cei de pe băncile rezervelor, cu antrenorii celor două echipe, s-a fotografiat alături de ”stelistul” Strizu, după care s-a strecurat prin perdeaua de ceață și a lovit primul mingea la meciul dintre sibieni și FCSB.

A fost aclamat de galeria ”Stelei”, cele câteva sute de suporteri ai ”roș-albaștrilor” strigându-i numele, dar și sibienii din tribune care-l cunosc și îi știu năzbâtiile. I-a salutat pe toți, vizibil emoționat, și i-a asigurat, așa cum îi e obiceiul, că-i iubește.

De sus, din înaltul tribunei, de la masa presei, atâta am remarcat, a lovit mingea cu stângul, piciorul lui de bază, nu că dreptul ar fi neapărat ăla cu care se urcă în autobuz.

”A fost o seară extraordinară. Am avut emoții! Suporterii și prietenii mei din tribune mi-au scandat numele, așa cum o făceau încă de pe vremea în care eram în activitate. Dacă nu m-aș fi uitat în buletim, mai că m-aș fi reapucat de fotbal, dar îi las pe ăștia mai tineri să o facă. Mulțumesc clubului FC Hermannstadt că s-au gândit la mine și m-au ales să dau lovitura de începere mai ales la un asemenea meci. Pentru mine, FCSB e Steaua, iar Steaua a fost viața mea, a fost la inima mea, la fel cum e Sibiul și cum a fost Șoimii. Vă iubesc!”, a spus ”nea Gică”, duminică seara, după începerea meciului de pe ”Municipal”.

Poate n-ar strica, dacă într-o vreme cei care administrează Stadionul ”Municipal” s-ar gândi să dea numele unor foști jucători și antrenori sibieni peluzelor, tribunelor sau anumitor sectoare pe arena din Parcul Sub Arini, să nu-l uite și pe Ion Gheorghe, pentru că este, în continuare, un bun ambasador al fotbalului de pe Cibin…

Autor
25 ianuarie 2023 la 20:36

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit