Ce spune Măldărășanu despre cele 9 puncte de penalizare: ”Sunt ale noastre, muncite, asta le-am spus băieților!” Cum se apără FC Hermannstadt la TAS…

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Marius Măldărășanu, antrenorul sibienilor, a declarat că și-a sfătuit jucătorii, în cantonamentul din Antalya, să nu stea prea mult la gândul că au pierdut 9 puncte în urma deciziei comisiilor Federației Române de Fotbal și speră ca acestea să fie recuperate la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS). Măldărășanu consideră că sibienii nu sunt în situația în care s-au aflat alte două echipe în sezonul precedent al Ligii 1, Gaz Metan Mediaș și Academica Clinceni.

”Nu vreau să ne gândim prea mult la aceste 9 puncte, pentru că ne macină, asta am discutat și în cantonament, dacă ne uităm pe clasament și este clasamentul modificat, cu noi acolo, mai jos, să luăm punctele în calcul, pentru că sunt ale noastre, muncite. Asta le-am spus băieților, dar totodată să ne debarasăm de gândul că suntem un pic în dezavantaj, ca să spun așa, pâîn momentul în care se va lua decizia. Pe urmă, vom vedea, suntem bărbați, ar trebui să dăm totul. Totuși, situația noastră este una diferită față de ce s-a-ntâmplat anul trecut cu alte două echipe care au fost într-o situație de maniera gravă, știți foarte bine că pe undeva s-a stricat campionatul”, a spus Măldărășanu.

Tehnicianul ”alb-roșilor” a vorbit, în conferința de presă de la finalul meciului cu FCSB, și despre modul în care avocații clubului vor pleda la TAS: ”Am înțeles că, la TAS, apărarea noastră va fi una bazată pe faptul că au respectat legile țării, datorită insolvenței. Acuma, în baza la ce am discutat, repet, am mai spus-o, nu mă pricep foarte mult, dar din ce mi s-a spus, așa se va merge, ca și apărare. Credem – și ne dorim – că punctele vor fi ale noastre”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
23 ianuarie 2023 la 14:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit