Doar câteva zvâcniri a reușit să declanșeze în jurnale știrea cu femeia din București ucisă de câinii comunitari, în timp ce alerga pe un teren din Sectorul 6. Nenorocirea e un episod bizar pentru o capitală europeană, dintr-o țară cu pretenții de stat civilizat. Ceea ce ne frapează este lejeritatea cu care atât autoritățile, cât și societatea civilă au trecut peste această dramă imediat după apariția ei în spațiul public. Ar fi forțat să comparăm această întâmplare cu tragedia de la Colectiv, unde au fost 64 de morți și mulți răniți, dar să nu uităm că orice viață e importantă. Dacă atunci am asistat la o reacție vehementă din partea societății civile, nemulțumiții nelimitându-se doar să protesteze virtual, de această dată vocea străzii pare să se fi pierdut, lovită de guturaiul nepăsării. Ne amintim cum manifestația de după Colectiv s-a transformat în scurt timp într-un protest cu accente politice, trecându-se de la solidaritate la cererea imperativă de a fi trași la răspundere cei vinovați. De această dată, chiar dacă există premisele legitime ale unor pretenții similare, doar câteva voci răzvrătite s-au făcut auzite pe rețelele de socializare. La Colectiv au murit zeci de oameni, pentru că au intrat într-o boacăză care funcționa, ca multe altele, fără respectarea unor reguli pentru a preveni dezastre precum cel ce a zguduit România. Tot cu complicitatea indirectă a unor slujbași ai statului s-a produs și nenorocirea din Sectorul 6, unde un om a murit, în chinuri cumplite, cum au pierit și tinerii de la Colectiv. Să adăugăm că miserupismul autorităților din Capitală s-a produs într-o formă continuată, pentru că acea femeie mai fusese atacată de câini, în urmă cu aproape un an. Ciudat, vocea străzii se face auzită și prinde puteri doar în anumite împrejurări, în altele, chiar dacă și ele sunt grave, fiind cuprinsă de muțenie. Reacția de după Colectiv a fost una sănătoasă (exceptând jocurile politice care s-au urcat, din mers, în trenul revoltei), iar lipsa luării unei atitudini după incidentul de la sfârșitul săptămânii arată cât de nesănătoasă e, de fapt, societatea civilă și cât de mult cântărește dubla măsură folosită de cei ce o animă. În afară de un ping-pong penibil în care unii au aruncat vina în ograda altora și de niște clișee cu păreri de rău exprimate public, nu am detectat nicio scânteie de mobilizare autentică. Oare câți oameni ar fi trebuit să piară pentru ca tinerii frumoși și liberi ai Bucureștiului să se fi adunat la protest, amendând delăsarea și incompetența autorităților? De fapt, dacă nu există niciun ordin pe unitate, de ce să te iei la trântă cu ticăloșiile statului?