Articol
* Scriam că, de sărbători, am primit doar două felicitări "tradiţionale", pe hârtie fină, băgată în plicuri, în rest, toate pe messenger şi facebook, cu formule stas, copiate unii de la alţii. Ei, bine, făcând inventarul corespondenţei lui Liviu Rebreanu, un… şoarece de bibliotecă pe nume Nicolae Gheran a numărat 200 000 de epistole între scriitor şi prieteni, cunoscuţi, oficialităţi, rude şi, mai ales, cu soţia, care mai tot timpul era plecată la Paris, la cumpăraturi, de unde-i cerea bani. Drept e că nici eu n-am mai trimis scrisori de când eram în armată. * Mai aud pe câte unul pomenind de "elitele politice" de la noi şi mă umflă râsul; ce elite, care elite? Cei mai mulţi politicieni români sunt graşi, unsuroşi, agramaţi, escroci, buni să stea în puşcărie. Mai nou, am aflat că se şi îmbată, după care îşi ologesc nevestele când ajung acasă. Ei vorbesc de educaţia copiilor în familie şi şcoală?! * Apropo, am dat peste o epigramă a regretatului Ştefan Hariga, inimosul organizator de excursii pentru cadrele didactice pensionare de la fostul Liceul de Industrie Alimentară, actualul Colegiu Tehnic de Industrie Alimentară Sibiu: "A condus o şcoală-ntreagă/Cu elevi şi angajaţi/A lătrat în stânga-n dreapta/Dar pe nimeni n-a muşcat"/Directorului/ * După bubuiala din decembrie 89, scriitorul Augustin Buzura a rostit o vorbă mare: "În lupta împotriva comuniştilor s-au angajat cu vehemenţă fiii şi nepoţii acestora". Cel mai la îndemână exemplu îmi este Vladimir Tismăneanu, dar lista e lungă. * Fostul nostru coleg şi prieten Marin Niţă Slătineanu scria: "Viaţa e o comedie/Un spectacol fără bani/Unii-o joacă în prostie/Puţini domni, mulţi gogomani". Pe acelaşi palier, poetul Corneliu Şerban consideră că: "Fiinţa noastră-i un protest continuu/în faţa urii, a minciunii laşe/o îndărătnică neacceptare/a răului/a propriei erori". Ambii au dreptate. * Andrei Pleşu, ca mulţi alţi intelectuali, este dezamăgit: "Mi-am greşit generaţia. Nu prea mai am cu cine sta de vorbă, nu pentru că aş avea eu un nivel de conversaţie "boreal", ci pentru că nu mai găsesc oameni cu care să bâjbâi în acelaşi întuneric". Citind şi scriind uiţi de toate mizeriile lumii ăsteia. * Filozoful Friedrich Nietzsche avea mare dreptate când scria: "Ce determină declinul culturii germane? Faptul că "educaţia superioară" nu mai e un privilegiu. Şcolile noastre "superioare" sunt toate adaptate la mediocritatea cea mai ambiguă, prin profesori, prin programe didactice, prin scopuri şi pretutindeni domneşte o grabă indecentă, de parcă s-ar fi ratat ceva dacă la 23 de ani tânărul încă nu-i "gata". Omul trebuie să înveţe, să vadă, să gândească, să vorbească şi să scrie – sarcinile pentru care e nevoie de educatori". La noi, proştii dau ordine, iar deştepţii execută, iar facultăţile au devenit un fel de fabrici de diplome de studii superioare. E plină ţara de generali şi de doctori în toate domeniile. Folos: zero. * Mereu aud şi citesc despre "modelul polonez", maram fiindcă ei ar fi trecut cu bine puntea dintre socialism şi capitalism. Un gazetar francez, Bernard Guetta, constata dezamăgit: "Polonezii au devenit cu toţii nişte mic-burghezi. Ce păcat că lucrurile se schimbă atât de repede".