Articol
La o zi după ce a anunțat transferul lui Cornel Ene, fundașul central venit de la CS Mioveni, echipa sibiană l-a prezentat și pe Vlăduț Popa, un alt fotbalist de profil defensiv.
În vârstă de 20 de ani, Popa a fost remarcat de sibieni încă din vremea când juca pentru ACSO Filiași, dar transferul său a întârziat. În prima parte a sezonului, el a evoluat în Liga 3, pentru CSU Alba Iulia, iar în această iarnă a efectuat cantonamentul în Antalya cu ”alb-roșii”, făcându-se remarcat încă din primul amical, cel cu polonezii de la Jiagellonia Bialystok, câștigat cu 2-1, pe finalul căruia a fost aproape de gol. La faza respectivă, Vlăduț Popa a trimis în bară, în urma unei faze fixe, iar niponul Mino Sota, pe fază, a marcat golul victoriei în minutul 88.
”Vlăduț Popa este un fundaș central de picior stâng, care s-a pregătit alături de FCH în cantonamentul din Antalya. În perioada de probă, acesta a convins staff-ul nostru că merită să fie păstrat. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost format la CSS Craiova și a mai evoluat până acum pentru Comuna Recea, Gilortul Tg. Cărbunești, ACSO Filiași și CSU Alba Iulia.
Vlăduț a semnat cu noi pentru doi ani și jumătate, semn că FCH investește în tineri și în viitorul fotbalului sibian”, a anunțat clubul sibian pe pagina oficială de Facebook..