”Călăreții roșii” au strigat adunarea! Șase jucători noi la primul antrenament condus de Claudiu Niculescu

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vacanța de sărbători a luat sfârșit și pentru ”călăreții roșii”, aceștia întorcându-se astăzi la antrenamente. Antrenorul Claudiu Niculescu a condus prima ședință de pregătire din acest an desfășurată la baza sportivă din Bungard, o localitate situată în imediata vecinătate a Șelimbărului.

La primul antrenament, Niculescu a avut la dispoziție întreg lotul. La reunire au fost prezenți și cei trei jucători transferați în această iarnă, fundașii Florinel Mitrea și Raul Palmeș, sosiți de la ”U” Cluj, respectiv Concordia Chiajna, mijlocașul Nini Popescu (ex-Bistrița-Năsăud), precum și Stefan Visic, atacantul de 25 de ani împrumutat în prima parte a sezonului la Progresul Spartac, tot în Liga 2, pentru care a marcat 3 goluri în cele 13 jocuri în care a fost folosit, în campionat.
De asemenea, sub comanda lui Claudiu Niculescu s-au aflat și doi juniori noi, portarul Alexandru Roșca, de 19 ani, împrumutat de la UTA Arad până la finalul sezonului, și medieșeanul Raul Orlandea.

Custom Image

Claudiu Niculescu s-a arătat mulțumit că a avut la dispoziție întreg lotul, la primul antrenament din noul an. Tehnicianul a mai spus că, în această săptămână, jucătorii săi vor face antrenamente de reacomodare la efort.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Mă bucur că am început pergătirea după perioada vacanței, mă bucur că ne-am întâlnit sănătoși cu toții și în noul an. De astăzi (n.a. luni) începem pregătirea pentru partea a doua a campionatului. Ne așteaptă o perioadă dificilă în săptămânile care urmează. Aștept ca băieții să răspundă pozitiv cerințelor noastre din această perioadă grea pentru ei. În această săptămână ne vom pregăti pe plan local și ne vom axa pe readaptarea la efort”, a declarat Claudiu Niculescu, la finalul primului antrenament din 2023 al ”călăreților roșii”.

După această primă săptămână, sibienii vor intra într-un cantonament centralizat la Rm. Vâlcea și vor susține, până la reluarea campionatului, șase meciuri de verificare.

”Din data de 16 ianuarie vom intra în cantonament, la Rm. Vâlcea, unde vom pune accent în special pe pregătirea fizică generelă, dar și pe pregătirea tehnico-tactică. Urmează o perioadă cu 6 meciuri amicale în care ne dorim să consolidăm relațiile de joc și să fim la cel mai înalt nivel la ora primului meci oficial din această iarnă”, a adăugat Niculescu.

Custom Image

Lotul de jucători prezent la reunire: Alexandru Roșca, Simion Bumbar și Alexander Mitrovic – portari; George Monea, Igor Arhirii, Radu Crișan, Raul Palmeș, Bogdan Vișa, Ciprian Natea, Daniel Tătar, Florinel Mitrea, Tudor Man, Alexandru Luca, Raul Orlandea, Ion Cărăruș, Robert Boboc, Lucian Buzan, Nini Popescu, Stefan Visic, Denis Ursu, Mircea Manole, Ruben Vecerdea – jucători de câmp.

 

Șase amicale înainte de reluarea Ligii 2

 

”Călăreții roșii” vor susține, până la reluarea campionatului, șase meciuri de verificare, între 22 ianuarie și 18 februarie. Două dintre acestea vor fi cu formații din divizia a doua. Restul, în comania unor echipe din eșaloanele inferioare Ligii 2.

Primul joc, cel de pe 22 ianuarie, va fi în compania celor de la CSM Rm. Vâlcea. Cinci zile mai târziu, sibienii se vor duela cu Cozia Călimănești, o echipă din Liga a IV-a Vâlcea, pentru ca, pe 4 februarie, să o întâlnească pe Metalurgistul Cugir.

Custom Image

Urmează testele cu CSC Dumbrăvița (8 februarie), tocmai echipa care i-a învins pe ”călăreții roșii”, în ultima etapă din 2022, cu 3-0 chiar la Rm. Vâlcea, Minerul Costești (11 februarie) și CSM Slatina (18 februarie), formația de Liga 2 din orașul natal al antrenorului Claudiu Niculescu.

Șelimbărul va juca primul meci oficial din noul an la Iași, apoi vor juca în premieră pe ”Municipalul” sibian, cu Dinamo București, în etapa a XVIII-a a Ligii 2, iar ultimul meci din sezonul regular va fi cel cu Unirea Constanța, la Clinceni.

 

 

 

 

Autor
09 ianuarie 2023 la 19:13

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit