Reacția oficialilor clubului BC CSU: ”Nu a fost nimeni dat afară din sală, doar invitat să ocupe locul de pe tichet. S-a creat un prejudiciu de imagine”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Oficialii clubului BC CSU Sibiu au organizat, la nici o zi distanță de la evenimentele din timpul meciului cu ”U” BT, o conferință de presă prin care au explicat cele petrecute la pauză.

Responsabilul cu ordinea și securitatea în cadrul clubului (ROS), Valentin Bisericescu, a prezentat modul în care a decurs intervenția în cazul acelor suporteri care au acuzat pe Facebook că ar fi fost scoși din sală cu forțele de ordine pentru că ar fi scandat împotriva conducerii. Bisericescu a explicat că nimeni nu a fost escortat în afara sălii, dar li s-a cerut să ocupe locurile pentru care aveau tichet, ei ocupând alte locuri, în prima repriză, în imediata vecinătate a galeriei.

”Ieri (n.a. miercuri) am primit câteva informații vizavi de intenția unor suporteri de a participa cu sau fără tichet la competiția sportivă și de a boicota manifestarea. Bineînțeles că am dat curs, ăsta este rolul meu în club, de a asigura bunul mers al partidelor. M-am consultat cu colegii de la Inspectoratul Județean de Jandarmerie ce urmau să conducă misiunea de la Sala ”Transilvania”. Împreună ne-am organizat și ne-am structurat dispozitivele de securitate de așa natură încât să prevenim orice faptă care să pună în pericol buna desfășurare a evenimentului. Astfel, după ce am pornit accesul, colegii de la securitate au fost axați pe identificarea persoanelor despre care vă spuneam. Eu personal am participat la tot procesul acesta de control acces, am identificat trei dintre aceste persoane, le-am abordat, le-am pus în vedere că comportamentul într-o arenă sportivă este unul civilizat și că au obligații și drepturi. Știind ce comportament au avut dânșii în trecut, le-am adus la cunoștință că trebuie să respecte locul pe care l-au cumpărat și care este scris pe bilet. Se pare că n-a fost așa. În timpul partidei, începând de pe la jumătatea primului sfert, au început scandări care nu fac obiectul muncii mele, însă prin modul lor de exprimare și prin ceea ce-au făcut suporterii acolo, în nucleul constituit lângă galerie, au dus la câteva situații neplăcute și tensionate între cele două grupuri. Am așteptat până la sfârșitul celui de-al doilea sfert, apoi personal am fost la acel grup. Din acel grup am arătat ”Tu, tu și tu, vă rog să mă urmați până la gura sectorului A” pentru a putea discuta civilizat și să prevenim lucrurile ce urmau să se întâmple, cu siguranță, dacă nu interveneam. Cum, în baza Legii 4,eu nu pot să acționez singur, fără colegii de la Jandarmerie, care de asta sunt aici, să prevină și să ne ajute în aplicarea legii, dacă este cazul… Colegii noștri de la Jandarmerie erau pe hol. Nu a fost legitimat niciunul dintre suporteri. Nu a fost scos afară din sală niciunul dintre suporteri. Din sală nu a fost însoțit de către jandarmi niciunul dintre suporteri. Eu personal am fost acolo, eu personal i-am condus. Afară, pe hol, în prezența mai multor persoane, am discutat cu ei, le-am pus în vedere lucrurile pentru care i-am chemat acolo, i-am întrebat unde au locurile cumpărate, clar nu le-aveau acolo unde s-au poziționat dânșii în primele două sferturi. I-am rugat să-și regândească puțin poziția și să-și ocupe locurile cumpărate sau, dacă refuză, la fel, în baza Legii 4, articolul 20, sancționat de articolul 22, unde scrie foarte clar, refuzul dânșilor de a se așeza pe locurile acelea constituie contravenție și se va sancționa de către colegii de la Jandarmerie. Ca și măsură complementară, vor fi evacuați din sală. Asta a fost absolul tot ce s-a întâmplat. Suporterii au ieșit la fumat, au ales să se întoarcă în sală, unii tot pe locurile acelea, alții au rămas în gura accesului A până la finalul partidei. Dar au avut un comportament civilizat. De aceea am și ales să le permitem în continuare, de pe poziția în care se aflau, să urmărească partida. Alte forțe (n.a. de ordine) nu au fost implicate, nici agenții de securitate, nici Jandarmeria nu a fost implicată. Dânșii au fost acolo doar dacă se impunea să se aplice o sancțiune”, a afirmat Bisericescu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Responsavilul ROS a mai adăugat că acei suporteri în cauză au fost violenți doar prin limbaj, dar și că, dat fiind faptul că tribunele erau arhipline, forțele de ordine nu au avut o zonă pentru relocarea lor.

”Prin exprimare și prin limbaj, da (n.a. dacă suporterii respectivi au fost violenți). Însă problema a fost alta. Poate ați observat, aseară erau foarte multe persoane, ca și la alte meciuri, care stăteau pe scări și nu-și găseau locurile fiindcă acolo suporterii nu aveau tichete cumpărate. Ei au intrat în sală în jurul orei 19:30, fără să-și caute locul, au venit exact în punctul acela și s-au așezat sau au rămas în picioare. (…) Inițial am dorit relocarea dânșilor, dar dat fiind faptul că sala a fost plină aseară, nu am avut soluția asta la îndemână, nu aveam nicio zonă în care să-i relocăm. Mai mult de-atât, cetățenii care aveau locuri cumpărate acolo stăteau în picioare. Noi am avut sold out ieri, deci cei care aveau tichete cumpărate acolo clar nu aveau unde să șadă”, a mai spus Bisericescu.

 

Buduleci: ”Prejudiciu de imagine”

 

Laurențiu Buduleci, președintele secției de baschet din cadrul clubului, a spus că, prin aceste evenimente, s-a creat un prejudiciu de imagine și că cei în cauză au făcut afirmații ”neadevărate în ceea ce privește evenimentul”. Buduleci nu ia în discuție interzicerea suporterilor respectivi la meciurile de acasă ale lui CSU.

”Din punctul meu de vedere, analiza a ceea ce s-a-ntâmplat ieri seară va veni după ce vom avea și dovezile filmate, stocate de către Jandarmerie. Pe noi ne interesează foarte mult prejudiciul de imagine pe care l-a creat acest incident. Nu incidentul în sine ci extrapolarea și scoaterea din context a întregii povești. S-a ajuns ca în mass-media cei care se simt nedreptățiți, frustrați sau nereprezentați în acest moment de către rezultatele sportive ale clubului, au făcut afirmații neadevărate în ceea ce privește evenimentul și au afectat imaginea clubului, totodată imaginea și munca jucătorilor, a antrneorului, a partenerilor care sunt alături de noi, iar acest lucru, din punctul meu de vedere, trebuie tratat cu maximă seriozitate de către noi și vom analiza sub ce formă vom lua măsuri în acest sens. În ideea în care ei vor mai veni la meciuri, sunt suporterii echipei, au bilet, pot intra în sală. În momentul în care depășesc limita, pe care n-o cunosc, o cunosc cei de specialitate, în momentul în care depășesc limita legii sau se apropie de depășirea acesteia, cei care sunt în măsură să ia decizii de moment, vor lua decizii de moment. Nu avem niciun argument prin care să interzicem intrarea în sală a unui posesor de abonament sau de bilet”, a afirmat Buduleci.

”Nu a fost nimeni scos din sală, au fost invitați pe culoar. Nu a fost nimeni scos în afara sălii, nici de către firma de pază, nici de către Jandarmerie. Există înregistrările. De asta suntem surprinși, sau dezamăgiți, pentru că s-a creat o avalanșă de discuții de la niște păreri personale ale unor persoane. Nu avem nicio persoană să spună ”Eu am fost scos afară de…”. Chiar rugăm, dacă s-a întâmplat treaba asta, să ne spună, este un abuz și sunt reglementări care pedepsesc treaba asta, dar nu a fost cazul de așa ceva, să fie cineva scos din sală, să nu mai poată urmări partida. Atâta timp cât deține un tichet de acces și rămâne pe locul lui de acees, toată lumea a putut rumări partida”, a spus, la rândul său, Horațiu Floca, directorul CSU Sibiu.

 

Trei persoane cu probleme

 

Valentin Bisericescu a adăugat că trei suporteri au pus mai mult probleme, dar că, în cele din urmă, aceștia ar fi înțeles situația.

”Trei cu probleme, la care avem și datele, cu care am avut probleme și la meciurile de fotbal, la Mediaș, sau la meciul Stelei cu Șelimbărul de la Rm. Vâlcea. Ceilalți sunt cunoscuți. De atâția ani fiind alături de echipă, deja cunoaștem comportamentul fiecăruia dintre suporteri pentru că noi îi studiem. Fiecare comportament e studiat în parte. De asta suntem aici. De asta nu facem cordoane în fața tribunei, fiindcă ne bazăm pe suporterii noștri că sunt alături de echipă, nu crează astfel de momente. Din păcate, a fost un moment nefericit, care trebuia tratat ca atare. Am vrut să prevenim orice altă violență, de asta am și încercat să discutăm cu ei. Se pare c-au înțeles, însă după partidă, cu toate că le-am explicat foarte clar și unul dintre ei, cel mai vehement, și-a și cerut scuze de față cu toată lumea, față de forțele de ordine, după partidă, pe Facebook, au apărut fel și fel de comentarii care n-au nimic în comun cu poziția lor după ce le-am explicat ce au de făcut sau cum să se comporte la o competiție sportivă”, a completat responsabilul ROS al clubului sibian.

 

 

 

 

Autor
05 ianuarie 2023 la 16:27

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit