(FOTO) Rinkevicius a rămas fără cadou! ”Vulturii”, debut cu stângul în noul an, înfrângere la 21 de puncte cu campioana ”U” BT!

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lituanianul Rinkevicius ar fi vrut să primească în dar de la jucătorii săi victoria cu ”U” BT, la primul meci din 2023, chiar dacă aveau s-o înfrunte pe campioană.N-a fost să fie, ”galben-albaștrii” debutând în noul an așa cum l-au încheiat pe precedentul, cu un eșec. După ce au pierdut la o diferență de 5 puncte la Tg. Mureș, ”vulturii” au fost depășiți din toate punctele de vedere, în Sala ”Transilvania”, de formația pregătită de Mihai Silvășan.

Custom Image

Rinkevicius a avut doi români în ”cinci-ul” de start, pe Dragoste și Gavriloaia, alături de Whelan, Blumbergs și Walton, în vreme ce, de cealaltă parte, au intrat din primul minut Gordic, Shepherd, Richard, Eduard Roschnafsky și Stipanovic.

Custom Image

Sibienii au avut prima posesie, dar nu au fructificat-o. Totuși, Whelan a adus primul și, totodată, ultimul avantaj pentru CSU, pe pătrundere. Shepherd a egalat cu o aruncare din afara semicercului, apoi tot el a înscris următoarele cinci puncte, iar Stipanovic, cu un slam pentru fotografi, i-a trimis pe sibieni în time-out deși încă nu trecuseră 3 minute de la debutul întâlnirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Clujul, ”parțial” de 14-0

 

Richard și Stipanovic au completat ”run”-ul de 14-0 al oaspeților, cu concursul lui Blumbergs, care ratase ambele ”libere” obținute după faultul tânărului Roschnafsky, în vreme ce aruncarea de la semi-distanță a lui Dragoste a fost prea scurtă.

Custom Image

Blumbergs a pus capăt seriei de vis a clujenilor, care erau deja în penalizare deși nu se scurseseră decât 4 minute din meci.

Barro i-a ”stins lumina” lui Stipanovic, iar pe contraatac, Whelan a adăugat alte două puncte ”vistieriei” lui CSU, apoi Blumbergs a trecut pe la linia de ”libere” după ce Roschnafsky a comis al patrulea său fault, însă a transformat o singură aruncare (14-7).

Custom Image

Clujenii au continuat să se desprindă, Cățe a înscris un three-point play, apoi brazilianul Meindl, venit de pe bancă, și-a adus aportul cu 5 puncte pentru un ”parțial” de 7-0 al lui ”U” (22-7).

Gordic și Meindl au comis ”pași”, irosind două atacuri ale clujenilor, care se puteau desprinde și mai mult. Manchon și Calnicenco au redus din diferență (22-11), însă Shepherd i-a taxat imediat pe sibieni cu o triplă și un slam (27-11).

Custom Image

Sanders a ”închis” tabela la finalul primului sfert cu o nouă aruncare de la distanță, a cincea din tot atâtea încercări pentru clujeni, care au avut un procentaj foarte bun și la aruncările de la semi-distanță (77%, 7 din 9) în primele 10 minute și care au câștigat perioada cu 30-13.

 

Sibienii, prima triplă de-abia după 14 minute!

 

Nici actul secund n-a început bine pentru ”vulturi”. Calnicenco a făcut abatere de 5 secunde, Dragoste a ratat de la distanță, Blumbergs a recuperat, însă n-a putut înscrie de sub coș.

Custom Image

Meindl și Sanders au dus pentru prima dată diferența de pe tabelă la mai mult de 20 de unități (34-13).”Basti” Ionescu a ratat tripla, din zero grade, la fel și Shepherd, prima ratare de la distanță a clujenilor în meci. Lui Blumbergs i-a ieșit mingea din coș, tot la o aruncare din spatele semicercului, apoi clujenii au fost sancționați cu abatere de teren, iar Blumbergs a trecut pe la nilia de ”libere”, dar a realizat doar 50% (34-14).

Custom Image

După 14 minute de la debutul jocului, sibienii au reușit în sfârșit să înscrie o triplă, prin ”Basti Ionescu” (36-17).

Jucătorii lui Silvășan au continuat recitalul, Kuti a interceptat sub propriul panou și a dus de unul singur contraatacul, apoi Shepherd a mai înscris o dată de la distanță (41-17).

Custom Image

Rinkevicius a luat un nou time-out, iar la reluare Blumbergs a înscris o triplă, iar după ce Stipanovic a fructificat excelenta pasă a lui Gordic, ”galben-albaștrii” au prin un ”run” de 9-0 (44-31). Stipanovic a stabilit scorul primei reprize (46-31). Ar fi putut-o face Blumbergs, dar a ratat din afara semicercului, în ultimele secunde…

 

”Studenții” lui Rinkevicius, repetenți la aruncările de la distanță

 

Stipanovic a reușit, în cele din urmă, să convingă mingea să treacă prin inel, în debutul reprizei secunde, după câteva inexactități ale clujenilor. Pratt a avut mână sigură de la linia de 5,85, apoi Dragoste a profitat de gafa lui Shepherd, iar Walton a coborât ecartul la sub 10 puncte (48-39).

Custom Image

Mirel Dragoste a continuat seria ratărilor de la distanță, capitol la care sibienii aveau acum un exasperant 2/15 (!). Richard, în schimb, a adăugat Clujului încă o triplă. Și Shepherd, și Gordic și-au încercat norocul din spatele semicercului, în speranța de a reface diferența de peste 20 de puncte, pe tabelă, fără succes însă.

Custom Image

Până la urmă, Shephert tot a reușit (62-41), moment în care Rinkevicius și-a mai chemat o dată jucătorii la margine, cu 4 minute înainte de ultima pauză.

La reluare, Shepherd și-a continuat recitalul, ajungând la 22 de puncte cu o aruncare din afara semicercului (65-41).

Custom Image

De cealaltă parte, Calnicenco a ratat o nouă triplă, apoi Blumbergs a fost căpăcit de Cățe. Acesta din urmă l-a faultat apoi pe Blumbergs și lituanianul a reușit un ”and one”.

Argentinianul Manchon a mai dat o ”gherlă” de la distanță,iar acum sibienii erau la un exasperant 2/18, la acest capitol (!).

Custom Image

Tot de la distanță și-a încercat norocul și Sanders, nu i-a intrat, dar a fost faultat pe aruncare de Calnicenco și a înscris totul de la linia de ”libere”, iar Clujul era acum șa +26 (70-44).

 Barro și Whelan au mai îndulcit un pic situația și ”U” BT începea actul decisiv de la scorul de 70-48.

 

27 de puncte, cea mai mare diferență de pe tabelă

 

Pentru ultimele 10 minute, sibienilor nu le-a mai rămas decât să încerce să limiteze proporțiile dezastrului, în fața unei echipe care s-a prezentat fără Guzman și Bircevic, două piese grele din lot.

Custom Image

Gavriloaia a ratat nepermis, nu și Stipanovic și Richard, ”U” refăcând diferența de 26 de puncte (74-48).

Whelan a înscris din spatele semicercului, apoi Cățe a trecut pe la linia de ”libere”, iar Dragoste și-a continuat evoluția dezamăgitoare, ratând și din a cincea încercare de la distanță, în vreme ce, de la semi-distanță, avea 1/9 (!).

Custom Image

Cîțe a înscris pentru 80-53, cea mai mare diferență de pe tabelă, de 27 de puncte. Blumbergs, Mirel Dragoste și Pratt au mai dres-o cât de cât (82-61) și clujenii mergeau în time-out. Sfaturile lui Silvășan au dat roade, Meindl și tânărul David Lăpuște marcând câte o triplă (88-61).

Custom Image

Finalul a fost unul fără istoric, Clujul încheind partida cum mai rar o vezi, cu cinci români pe parchet. La final, ”U” BT s-a impus cu 88-67, la capătul unui meci pe care l-a controlat de la un capăt la altul, spre deosebire de meciul din tur, când ”galben-albaștrii” rezistaseră cât de cât o repriză.

Custom Image

În urma acestui succes, campioana preia fotoliul de lider în Conferința A, cu un palmares de 11/1, în vreme ce sibienii își egalează numărul victoriilor din această primă parte a sezonului (6).

 

Blumbergs, singurul care a ținut.. steagul sus! Lituanianul a terminat în double-double

 

Singurul jucător de la BC CSU ccare s-a ridicat la nivelul așteptărilor a fost Robert Blumbergs, însă lituanianul n-a putut de unul singur să obțină un rezultat pozitiv. Blumbergs a terminat meciul în double-double, cu 20 de puncte și 11 recuperări, pentru un indice al eficienței de 16.

Custom Image

”Mo” Pratt a terminat meciul cu 10 puncte marcate, un assist și 4 intercepții, iar Gaston Whelan, cu 9 puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive și o intercepție.

Pentru BC CSU Sibiu au mai evoluat Mirel Dragoste (8 puncte, două recuperări, tot atâtea assist-uri și 3 intercepții), Dallas Walton (7 puncte, 4 recuperări și o intercepție), Daniel Manchon (4 puncte, 3 recuperări, o intercepție), Andrei Calnicenco (4 puncte), ”Basti” Ionescu (3 puncte), Mouhamed Barro (două puncte), Aurelian Gavriloaia și Bogdan Bădițăscu.

Custom Image

MVP-ul meciului a fost Kasey Shepherd, cu un indice al eficienței de 26. Shepherd a fost principalul marcator al întâlnirii, cu 22 de puncte, a făcut 3 recuperări și două intercepții și a dar 5 pase decisive.

Custom Image

De la formația vizitatoare s-au mai remarcat Emanuel Cățe (15 puncte, 5 recuperări și dpouă pase decisive), Andrija Stipanovic (12 puncte, 7 recuperări și două assist-uri) și brazilianul Simoes Meindl (12 puncte și câte 3 recuperări, pase decisive și intercepții).

Custom Image

Sibienii au terminat meciul cu un dezastruos 12 la sută la aruncările de la dustanță, doar trei având sorțin de izbândă din 25 de încercări (!), capitol la care campionii s-au descurcat mult mai bine (50%), intrându-le jumătate din cele 22 de aruncări.

Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor
04 ianuarie 2023 la 20:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit