„Depunem toate eforturile ca absolvenţii noştri să devină cetăţeni pe care să ne putem baza, indiferent de situaţie”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Distinse domnule gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiţă Bârsan, Rector/Comandant al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”din Sibiu, în primul rând, dorim să mulţumim în numele cititorilor ziarului Tribuna – off-line (n.n. adepţii formatului tipărit) şi on-line (n.n. navigatorii formatului electronic) pentru benevolenţa instituţională de a informa prin noi – în timp real – sibienii despre activităţile ori proiectele derulate de AFT în folosul comunităţii militare, dar şi în folosul comunităţii locale ori naţionale. În nota transparenţei menţionate dorim să desluşim, cu sprijinul domniei voastre, câteva cadre legate de impactul direct ori colateral generat de invadarea Ucrainei de către Rusia, un eveniment care vizează implicit siguranţa şi pacea mondială.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu certitudine răspunsurile la întrebările adresate vor avea darul de a clarifica dilemele născute în aceste vremuri tulburi:

1. „Împreună, pentru o Românie sigură şi prosperă într-o lume marcată de noi pro­vocări”– pare să fie o formulă-cheie pentru siguranţa noastră a tuturor. Cum poate susţine mediul academic militar acest obiectiv generic pe care îl regăsim în Strategia Naţională de Apărare?

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Băl­cescu” din Sibiu (AFT) este instituţia de învăţământ superior militar a cărei misiune este să formeze ofiţerii de comandă de la baza carierei militare din Forţele Terestre Române. Acest aspect implică faptul că absolvenţii noştri, la momentul acordării primului grad de ofiţer, sunt cetăţeni devotaţi naţiunii noastre, luptători, specialişti şi lideri militari capabili să acţioneze într-un mediu operaţional întrunit, fie că este vorba de unul naţional sau internaţional.

Astfel, este obligatoriu ca pe timpul derulării programelor de studii în academie să le formăm cadeţilor anumite competenţe care să le permită să facă faţă provocărilor unui mediu operaţional aflat într-o permanentă schimbare.

Selecţia atentă a viitorilor ofiţeri, corpul didactic bine pregătit, instructorii militari cu experienţă în teatrele de operaţii, baza logistico-didactică modernă, nivelul înalt de digitalizare al academiei şi poligoanele de instrucţie care permit instruirea la standarde internaţionale sunt atuurile care ne permit să ne îndeplinim, an de an, misiunea cu succes, să fim parte a sintagmei „Împreună, pentru o Românie sigură şi prosperă într-o lume marcată de noi provocări”.

2. Dincolo de curricula formativ-acade­mică, AFT susţine evenimente culturale axate pe o mai bună înţelegere a profesiei şi a misiunii militare. Cât de importante sunt aceste proiecţii pentru mediul civil şi care a fost feedbackul lor?

Am menţionat anterior că, prin misiunea pe care ne-am asumat-o, depunem toate eforturile ca absolvenţii noştri să devină cetăţeni pe care să ne putem baza, indiferent de situaţie. Acest deziderat poate fi îndeplinit, în primul rând, prin integrarea lor în viaţa comunităţii locale. Astfel, în timp, am reuşit crearea unei platforme civice care ne permite să ne manifestăm activ, să fim parte a comunităţii noastre. Reprezentăm o resursă valoroasă care a răspuns şi care va răspunde ori de câte ori va fi nevoie solicitărilor autorităţilor locale pentru depăşirea unor situaţii dificile.

Încurajăm studenţii să participe prin intermediul asociaţiei pe care o deţin, Corpul Cadeţilor „Gl.mr. Nicolae Uscoi”, la campanii de donare de sânge, să fie alături de persoanele vârstnice aflate în dificultate sau de copiii din orfelinate. Mergem anual în şcoli şi le spunem elevilor cine suntem şi ce facem, le oferim un model pe care, parte din ei, l-ar putea urma. Avem un parteneriat strategic cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu care ne permite să desfăşurăm o serie de proiecte în comun care conduc spre o şi mai amplă colaborare între studenţi.

De asemenea, participăm la o serie de evenimente sportive sau cultural-artistice în cadrul cărora comunitatea locală are ocazia să ne descopere. Spre exemplu, anul acesta a fost primul în care studenţii cu înclinaţii artistice, coagulaţi în jurul unui instructor militar inimos, s-au constituit într-o trupă de artişti amatori care a performat în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru. Este vorba despre trupa „Band of Brothers and Sisters” care a pus în scenă spectacolul „Folk şi joc din tranşee – manifest pentru pace”, spectacol care s-a bucurat de un succes remarcabil.

Despre feedbackul primit de la comunitate pot spune că este unul îmbucurător, care ne oferă energia de a fi şi mai buni în ceea ce facem. Dacă în urmă cu mulţi ani comu­nitatea locală avea, pe alocuri, rezerve în ceea ce ne priveşte, astăzi suntem bine primiţi de societatea civilă şi cel mai important, suntem apreciaţi pe măsura efortului pe care îl depunem. Ne-am deschis porţile pentru toţi cei care au dorit să ne cunoască mai bine, ne-am prezentat realizările şi cel mai important, prin transparenţă şi o comunicare adecvate, ne-am promovat proiectele de viitor.

3. În ultimii ani, AFT şi-a focusat energiile pe asigurarea unei expertize militare sustenabile NATO. Poligonul „Perii Dăii”, aparţinând Academiei Forţelor Terestre, prin găzduirea Exerciţiului LOLE 22, a arătat că este un „habitat academico-militar” multifuncţional pretabil şi mobilităţii militare. În următoarea perioadă AFT va acorda o mai mare atenţie pe mobilitatea militară şi pe cibernetică militară?

Pentru modernizarea infrastructurii Poligonului „Perii Dăii”, începând cu anul 2018, am fundamentat, depus spre aprobare şi ulterior implementat un plan de dezvoltare pe două direcţii principale, modernizarea infrastructurii administrative şi modernizarea infrastructurii destinate instruirii.

Investiţiile succesive care au fost făcute în poligon ne-au permis crearea unor facilităţi de cazare şi hrănire în containere multifunc­ţionale (420 de locuri de cazare şi 288 de locuri la masă pentru hrănirea simultană), reabilitarea integrală a reţelei electrice exterioare, realizarea unei reţele de fibră optică şi supraveghere video perimetrală şi a obiectivelor din poligon. De asemenea, au fost modernizate terenuri de instrucţie, infra­structura care să permită utilizarea tehnicii militare şi sisteme comunicaţii militare care să faciliteze comanda şi controlul de la distanţă. Toate acestea  au făcut ca acest poligon să devină o capabilitate care să fie folosită nu doar în instruirea studenţilor, ci şi în organizarea şi desfăşurarea unor exerciţii sub comandă NATO.

S-a reuşit interconectarea informatică securizată cu cel mai mare poligon de instrucţie pe care Forţele Terestre Române îl deţin la Cincu, reţeaua fiind testată şi validată în toate cele trei tipuri de instruire prin simulare: constructivă, virtuală şi reală, pentru prima dată, în luna martie a acestui an, atunci când, studenţi din nouă academii şi universităţi militare din străinătate, au participat la Modulul de Interoperabilitate, modul inclus în cadrul Semestrului Interna­ţional ca disciplină a programului de studii de licenţă din AFT – Leadership militar şi propus partenerilor străini în cadrul Iniţiativei Europene de Schimb a Tinerilor Ofiţeri.

În anul 2023, prin derularea unor investiţii majore care vizează alimentarea cu apă potabilă şi de evacuare a apelor uzate, construirea unui turn de rapel, a două terenuri multifuncţionale de sport şi a unui poligon de luptă în localitate, acest poligon de instrucţie va putea fi utilizat şi mai mult de structurile militare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Nu este un secret faptul că ne dorim ca în perioada viitoare să construim un poligon de trageri cu muniţie reală cu armamentul de infanterie, astfel încât cel aflat astăzi la ieşirea din Sibiu spre Poplaca să fie scos din folosinţă. Acest proiect se află în etapa de Notă Conceptuală Aprobată, urmând să începem Studiul de Fezabilitate.

4. Academia sibiană a pregătit şi pre­găteşte cadre de elită pentru mediul militar naţional, dar şi cadeţi din ţările membre NATO. Privind noul orizont geostrategic zonal, dar luând în calcul şi importanţa recertificării Comandantului HQ MND-SE, ar putea Academia Forţelor Terestre să devină un „West Point” pentru cadeţii din Flancul Sud-Estic NATO?

Procesul educativ din AFT se desfăşoară încă din anul 2005 pe un sistem similar cu cel de la West Point, la care au fost aplicate ajustările care să corespundă sistemului de formare din Armata Română. Anul 2011 este un alt reper la care ne raportăm când facem referire la dezvoltarea noastră instituţională. Atunci s-au pus bazele programului de relaţii internaţionale instituţionalizat prin imple­mentarea în cadrul academiei a Programului Erasmus+. A fost anul în care primii studenţi şi primele cadre didactice au participat la mobilităţi de studii şi de predare la primele patru instituţii partenere cu care academia avea încheiate acorduri de cooperare inter­ins­tituţională. De atunci, numărul universi­tăţilor partenere şi cel al mobilităţilor realizate a crescut continuu, ajungând ca în prezent să avem încheiate parteneriate şi să facem mobilităţi de studii cu 31 de instituţii de învăţământ superior din spaţiul european şi din afara acestuia.

De asemenea, instituţia noastră este implicată şi în multe alte acţiuni-cheie din cadrul Programului Erasmus şi se manifestă activ în proiecte şi iniţiative, cum ar fi: The European Initiative for the Exchange of Young Officers (EMILYO), International Military Academic Forum (iMAF), European Union Military Academies Commandants’ Seminar (EUMACS), Cultural Understanding and Language Proficiency Program (CULP) şi French Officer Cadets’ Training Course.

În sfera relaţiilor internaţionale, prin prisma celor afirmate anterior, avem câteva realizări care ne fac să ne simţim mândri. Astfel, în anul 2013 am devenit membri fondatori ai iMAF alături de alte patru instituţii din Europa: Academia Forţelor Terestre „Gl. Tadeusz Kosciuszko” din Polonia, Academia Militară Tereziană din Austria, Universitatea de Apărare din Republica Cehă şi Universitatea Naţională de Servicii Publice din Ungaria, forum care ia în dezbatere aspecte legate de pregătirea viitorului ofiţer european. Rezultatele lucrărilor acestui forum s-au concretizat în proiectarea unui Semestru Internaţional, cu aceleaşi discipline şi conţinuturi în toate instituţiile partenere, facilitând schimbul de studenţi, cadre didactice şi instructori militari pe durata desfăşurării acestuia. AFT-ul a fost, în acest an, pentru a doua oară, gazda lucrărilor acestui forum deosebit de important.

De asemenea, suntem participanţi activi la EUMACS, acolo unde se încearcă găsirea de soluţii la provocările cu care se confruntă învăţământul militar european în zilele noas­tre şi intensificarea relaţiilor de colaborare. În contextul deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene de către România, în luna iunie a anului 2019 AFT a găzduit cea de-a VIII-a ediţie a acestui seminar.

Aş mai aminti modulele de pregătire militară Supravieţuire în condiţii de izolare temporară şi cercetare, modulul Leadership militar şi cel de Interoperabilitate în acţiunile militare, de asemenea incluse în oferta instituţiei noastre pentru partenerii din cadrul EMILYO.

5.  Nivelul academico-militar de la Sibiu a fost apreciat la superlativ de mulţi condu­cători militari de rang înalt, dar şi de oficiali civili, care au remarcat cu preponderenţă formatul educaţional interdisciplinar, condiţiile excelente de studiu şi informare. Standardul ATF vizează actualmente diver­sitatea, incluziunea şi unitatea după mode­lul NATO. În contextul actualului conflict militar din zonă vor fi incluse noi standarde legate de sănătatea holistică şi perfor­manţa fizică a liderilor militari, de pregătirea lor mentală în orice formă de stres?

Pentru studenţii şi personalul care îşi desfăşoară activitatea în academie suntem preocupaţi să creăm condiţii optime de dezvoltare şi de muncă. Suntem conştienţi că dacă nu există armonie între corp, minte şi emoţii, nu vom putea clădi nimic trainic.

Sportul, în general, este foarte important în dezvoltarea armonioasă a tinerilor, pentru sănătatea optimă şi starea de bine a personalului. El este şi mai important pentru militari, deoarece, aceştia trebuie să fie capabili să îşi desfăşoare activitatea, de foarte multe ori, în condiţii de efort fizic şi psihic îndelungat. Aşadar, acordăm o importanţă foarte mare acestui aspect. Dispunem de o pistă de călire fizică şi psihică şi de un teren amenajat pentru practicarea sportului în aer liber, în poligonul de instrucţie din Daia şi în campusul universitar de un bazin de înot, terenuri de sport pentru practicarea baschetbalului, handbalului şi tenisului de câmp, o sală de sport nou renovată şi dotată cu echipamente moderne, săli de forţă şi fitness, o pistă cu obstacole şi zone de tipul Workout, amenajate în aer liber.

Dar pentru că sportul nu rezolvă toate aspectele legate de latura umană a fiecăruia dintre noi, am fost preocupaţi să avem un cabinet medical de medicină de familie cu staţionar bine utilat şi adaptat nevoilor noastre, un cabinet stomatologic, un compartiment de asistenţă psihologică şi o capelă în care preotul militar oferă asistenţa religioasă.

6.  Puterea mediului tehnologic se resim­te în toată societăţile. Mai mult, ea a devenit acum o prioritate pentru mediul militar. Cum reuşeşte AFT să fie conectat la dina­mica dotărilor tehnice şi la nivelul cercetării ştiinţifice militare pentru a fi în raport de sustenabilitate continuă cu cerinţele NATO?

Misiunea AFT-ului este una deosebit de importantă, motiv pentru care se acordă o atenţie deosebită adaptării curriculei edu­caţionale la cerinţele actuale ale câmpului de luptă şi la utilizarea acelor metode şi tehnici de predare şi instruire, care să le permită absolvenţilor noştri să facă faţă tuturor provocărilor.

În această ecuaţie, digitalizarea are un rol-cheie, deoarece prin intermediul ei putem utiliza platforme educaţionale care să permită desfăşurarea actului didactic cu metode pedagogice moderne în mediu on-line, siste­me de modelare şi simulare ale acţiunilor militare care să ne permită instruirea prin plasarea virtuală a luptătorilor în orice zone ale lumii, în condiţii de vreme şi teren pe care ni le dorim şi să utilizăm o serie de sisteme informatice care să le permită studenţilor accesul cât mai uşor la informaţiile de care au nevoie, inclusiv prin intermediul softurilor dedicate pentru învăţare şi instruire. Utilizăm softuri dedicate, cum ar fi: licenţele Matlab Campus (pentru achiziţia, prelucrarea şi analiza de imagini sau semnale), licenţele ArcGIS (pentru analiza terenului, a modului de desfăşurare a acţiunilor militare şi analiza propriului scenariu militar pe hărţile digitale), licenţe AnSYS (pentru analiza structurală, a elementelor finite şi a fenomenelor meca­nice) şi JCATS, respectiv VBS4 (platforme dedicate de instruire bazate pe simulare virtuală şi constructivă pentru analiza acţiunilor militare complexe).

De asemenea, în academie funcţionează un centru de instruire prin modelare care are în compunere, în acest moment, două laboratoare de modelare şi simulare a acţiunilor militare, dotate cu sistemul de simulare de tip constructiv JCATS (Joint Conflict and Tactical Simulation) şi sistemul de simulare de tip virtual VBS (Virtual Battlespace), două laboratoare Harris, dotate cu echipamente radio de ultimă generaţie şi un laborator de robotică şi inteligenţă artificială, dotat cu roboţi, asistenţi virtuali, programe informatice de analiză a imaginilor, sisteme de recunoaştere vocală şi facială.

În anul care urmează vom continua procesul de digitalizare prin implementarea proiectului „DigitalArmyAcademy: Integrarea proceselor educaţionale digitalizate în Academia Forţelor Terestre” cu o valoare totală de peste 2.700.000 de euro, proiect finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) din fondurile destinate apelului de proiecte „Granturi pentru digitalizarea universităţilor”, prin care ne-am propus modernizarea a 10 labora­toare cu echipamente hardware şi software de ultimă generaţie, dezvoltarea unui centru de date şi implementarea de servicii informatice pentru transformarea digitală a proceselor care implică relaţia cu studenţii.

7. Curând ne vom bucura de zorile noului an. Ca atare, distinse domnule general, ne permitem să vă adresăm o întrebare personală: care a fost cel mai fericit moment, dar şi cel mai dificil din 2022 şi care va fi cea mai mare provocare în 2023?

Momente de bucurie… au fost multe. Fără a ierarhiza, îmi vin în minte aprecierile primite pe adresa AFT despre studenţii care au fost la studii la academiile sau universităţile din Germania, Austria şi SUA, câştigarea proiectului de digitalizare, participarea la Festivalul Internaţional de Teatru, noul cămin şi noua aulă, certificarea Poligonului „Perii Dăii” într-un exerciţiu internaţional şi exemplele ar putea continua.

Moment trist? Ce poate fi mai trist decât războiul? 24 februarie 2022 – izbucnirea războiului din Ucraina.

Provocările anului 2023 sunt legate de proiectele instituţionale ale AFT-ului. Vom rescrie programele de studii pentru trecerea la învăţământul cu durata de patru ani, vom încerca să încheiem parteneriate noi cu universităţi din străinătate pentru a creşte numărul de mobilităţi realizate în cadrul programelor Erasmus şi EMILYO, vom începe lucrările la un nou cămin studenţesc şi vom continua să îmbunătăţim condiţiile de trai din căminele deja existente. Aşadar, va urma un an cu multe provocări pe care sperăm să le depăşim cu bine.

 

Autor
29 decembrie 2022 la 20:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
acum 1 zi
Video: Vinerea mare la biserica de pe Mihai Viteazu
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf la slujba Prohodului din Vinerea Mare, biserica cu hramurile Înălţarea Domnului şi Sfântul...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Anunț important din partea Muzeului ASTRA privind accesul la Slujba de Înviere
Credincioșii care doresc să participe la Slujba de Înviere de la Biserica din Bezded, din cadrul Muzeului ASTRA...
Actualitate
1 min de citit