Corul Bach, Concert de Crăciun

Acasa >

Articol

Datorită faptului că după aproximativ 5 ani, Catedrala Luterană Sfânta Maria din Piaţa Huet este redeschisă în întregime, restaurată şi reabilitată, Parohia Evanghelică C.A. Sibiu îşi propune să ofere publicului posibilitatea de a se bucura de evenimente culturale excepţionale în perioada sărbătorilor de iarnă. Evenimentele fac parte din proiectul Concerte cu Händel şi Fauré, proiect cofinanţat de Primăria Municipiului Sibiu, fiind organizate de Corul Bach în colaborare cu un ansamblu muzical al Filarmonicii de Stat Sibiu.
În data de 20 noiembrie 2022, începând cu ora 18:00, publicul a fost invitat să audieze "Requiem" de Gabriel Faure, lucrare prezentată
într-o versiune camerală bazată pe primele sale versiuni.
În data de 18 decembrie 2022, în cea de-a patra duminică de Advent, începând cu ora 18:00, va avea loc cel de-al doilea eveniment al proiectului muzical, respectiv tradiţionalul Concert de Crăciun al Corului Bach, acompaniat de o orchestră de cameră din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu. Lucrarea "Messiah" de G.F. Händel este structurată în trei părţi, în prima parte fiind redate profeţiile privind naşterea lui Isus, în timp ce a doua preamăreşte sacrificiul său pentru omenire, iar a treia anunţă triumful Învierii. Ca urmare a tematicii celor trei părţi ale oratoriului, în perioada postului Crăciunului va fi prezentată prima parte a lucrării. Ansamblul va fi completat de solistele Melinda Samson şi Elisa Gunesch,  Nicolae Simonov – tenor si Dan-Cristian Hodrea – bariton.
Biletul de intrare costă 20 lei şi poate fi achiziţionat din chioşcul aflat în Ferula Catedralei Luterane din Piaţa Huet. Copiii sub 6 ani au gratuitate.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

15 decembrie 2022 la 09:55

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Obiceiuri și tradiții la români, în ziua de Paști
Poporul român are multe tradiții pe care le-a moștenit din moși strămoși și pe care le păstrează cu...
Cultura
3 min de citit
acum 1 zi
Video: Șoseaua Alba Iulia, mai „tânără” cu 46 de ani. Atunci și acum
Șoseaua Alba Iulia este una dintre cele mai importante și mai circulate artere ale Sibiului. Ca multe alte...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
„Primăvara în joc și cântec” – spectacol folcloric la casa de Cultură Avrig
Vineri, 25 aprilie, începând cu ora 18, Casa de Cultură a orașului Avrig va găzdui Spectacolul Folcloric Extraordinar...
Cultura
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 zile
Spectacol de Paști, la Arpașu de Jos
Luni, 21 aprilie, începând cu ora 17, la Casa de Cultură din Arpașu de Jos se va desfășura...
Cultura
1 min de citit