Istoricul sibian Vasile Ciobanu la 75 de ani

Cercetătorul științific și profesorul Vasile Ciobanu s-a născut la 13 decembrie 1947 în comuna Bălțați, din județul Iași, într-o familie de agricultori. A avut o copilărie curând maturizată ca acele primăveri care dau repede în vară. Străbunii,  trebuie să fi  fost oieri, așa cum îl definește și numele de familie, pripășiți pe aceste meleaguri prin fenomenul cunoscut al transhumanței transilvane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

            Cursurile școlii elementare le urmează în localitatea natală, în perioada  anilor  1954-1961, continuate de cele ale Liceului Teoretic din Târgu Frumos (1961-1965). A prins de timpuriu o mare dragoste față de soarta acestui vrednic și năpăstuit popor. Aici își află, poate, explicația atitudinii concrete de critică severă a scăderilor și păcatelor care împiedică, așa cum își dorește, propășirea nației noastre. În urma unui concurs de admitere, devine student al Facultății de Istorie-Filosofie, secția Istorie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1966-1971). Produs remarcabil al Școlii istorice ieșene, prin repartiție guvernamentală, Vasile Ciobanu este trimis în cercetare la Institutul „George Barițiu” din Cluj Napoca. Intervenția academicianului Ștefan Pascu duce la un schimb de posturi între Konrad G. Gündisch și Vasile Ciobanu, primul, etnic german, sas transilvănean, fiul nu mai puțin celebrului istoric Gustav Gündisch, dorit de academician, merge la Cluj, la institut, iar Vasile Ciobanu ajunge la Sibiu, la Centrul de Științe Sociale al Academiei Române unde ocupă postul de asistent  cercetare-istoric. 

            Anul 1971 devine borna de hotar al unei lungi și rodnice perioade de activitate științifică, care, din fericire se află și astăzi în plină derulare, după o perioadă de peste cinci decenii de continuitate neîntreruptă. Cercetarea istoriei sașilor transilvăneni, sub diversele sale aspecte: politc, economic, cultural, constituie spre satisfacția noastră a tuturor, prelucrarea unui material arhivistic informativ cu pondere de inedit, descoperit, prelucrat și publicat în zecile de studii și articole, răspândite în paginile diferitelor publicații din țară și de peste hotare. Toate acestea demonstrează cert  valențe ale profilului istoricului Vasile Ciobanu: fidelitate pentru drumul profesional ales, pentru că, întreaga sa existență este o pasiune sănătoasă, de o viață, o chemare și nu doar un mijloc de a-ți câștiga cele necesare traiului, sau un job, o posibilă șansă de a face carieră; o curiozitate științifică disciplinată, prin felul său propriu de a cerceta, de a munci pe acest tărâm miraculos. Cel aniversat astăzi face parte din inconfundabila generație de mijloc a istoricilor români de după Al Doilea Război Mondial, preocupat permanent de ridicarea nivelului de informare profesională, fapt ce îi permite, lejer, a pune material consistent și inedit la piedestalul istoriei contemporane a României, a relațiilor interetnice a etniilor locuitoare pe aceste meleaguri blagoslovite de Pronia Cerească. Scrierile sale sunt pline de idei înțelepte; cu hărnicia de albină, a strâns cunoștințe bogate și variate pe care le-a utilizat întotdeauna în folosul muzei Clio, stăruind cu obstinație în favoarea adevărului istoric. Întreaga sa viață a reprezentat o muncă asiduă pe terenul științei. După glorii trecătoare n-a umblat niciodată. A știut să se orienteze magistral în oceanul de informații istorice, dovedind o forță creatoare de excepție. Nepretențios, om cu merite mari, împodobit cu atâta modestie, dusă până la infinit, în lumea aceasta vanitoasă a noastră în care aparențele impun, Vasile Ciobanu se strecoară tăcut, ca o umbră. Responsabilitatea este una dintre marile merite ale celui omagiat, acum când această latură umană este atât de puțin definitorie pentru „generația nouă”. Profesionalismul, conștiinciozitatea și devotamentul sunt la Vasile Ciobanu cu totul ieșite din comun. Onest, blând, coleg de nădejde, prieten cu cei cinstiți și corecți, întotdeauna amabil și săritor, iar pentru cei apropiați – un soț de excepție și un tată iubitor, înțelegător, al celor două fiice.

            În cadrul Institutului Socio-Uman din Sibiu, Vasile Ciobanu a urcat treptele profesionale, astăzi fiind un apreciat cercetător științific, gradul I A. În munca de cercetare  a redactat valoroase lucrări sub semnătură proprie, volume colective, studii științifice publicate în reviste de specialitate și culturale din țară și străinătate (Germania, Franța). A participat la conferințe și simpozioane internaționale, dar și la sesiuni naționale și locale, la multe din acestea aflându-se în bordul de organizare. Este autorul a numeroase recenzii, note și adnotări. Rezultatele activității sale au fost incluse în Bibliografia istorică a României, Anuarul istoriografic al României, Repertorium transylvanicus, Südosteuropa-Bibliographie și Bibliographisches Handbuch der etnischen Gruppen Südosteuropas (ultimele trei apărute la München) dar și în recenta lucrare coordonată de academicienii Victor Spinei și Dorina N. Rusu, Enciclopedia reprezentanților scrisului românesc, vol.I (A-C), Suceava, Editura Karl A. Romstorfer, 2021, p.522-523.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

            Un capitol distinct al activității lui Vasile Ciobanu îl constituie cel al prestației didactice. Începând cu anul 1975 conduce seminariile de Istorie contemporană universală, ca asistent asociat la secția Istorie din cadrul Institutului de Învățămînt Superior din Sibiu. Este perioada anilor 1975-1989, când odată cu Centrul de Științe Sociale, Vasile Ciobanu este integrat acestei instituții de învățământ universitar sibian. Din anul 1992, a devenit lector și apoi conferențiar la Facultatea de Istorie sibiană , a predat cursurile și a îndrumat seminariile de: Istorie contemporană universală, Istoria relațiilor internaționale în epoca contemporană, Istoria contemporană a României, Istoria minorităților naționale din Transilvania, Instituții europene și organizații internaționale. Perioada corespunde activității de coordonare a zeci de lucrări de licență și  masterat, ani în care face parte din Consiliul facultății îndeplinind și sarcinile de Șef de Catedră modernă și contemporană, dar și din Comisiile de licență ori ale celor de admitere. Cu larghețe sufletească și cu  competență profesională acordă consultanță în vederea elaborării lucrărilor de absolvire ale unor studenți din țară și străinătate, ca și ale unor doctoranzi din România, Germania, Franța, preocupați de istoria minorității germane din țara noastră.

            Istoricul sibian  a  beneficiat de-a lungul anilor de o serie de burse și stagii de documentare în străinătate: 1974 – Moscova, 1977- Berlin, Potsdam și Dresda. În anii 1994, 1995 și 1997 participă la lucrările Seminarului de vară organizat de Internationales Zentrum și Universitatea din Tübingen; în 1996 cu  o nouă  bursă oferită de Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e.V. Heidelberg se deplasează pentru  documentare la Siebenbürgen-Institut din Gundelsheim/Neckar. Un nou stagiu  se derulează  la Institut für deutsche Kultur und Geschichte Süd-Osteuropas  an der Ludwig-Maximilian-Universität München (octombrie, 2011), destinat istoriei germanilor din România; parcurge apoi o altă perioadă de documentare la Siebenbürgen-Institut din Gundelsheim/Neckar și Heimatmuseum der Bessarabiendeutschen din Stuttgart (februarie, 2012). Urmează, cronologic, alte două etape externe:  la München (iulie, 2012) , în cadrul unei burse postdoctorale, la Bayerische Staatsbibliothek, Universitätbibliothek și la acelasi Institut für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropa e.V. an der Ludwig-Maximilian Universität München și, în final,  o perioadă de pregătire  la Haus der Bessarabiendeutschen din Stuttgart (mai, 2013).

            Activitatea editorială corespunde perioadei anilor 1993-2000 cu postul de secretar de redacție și apoi, din acest ultim an,  redactor-șef al revistei „Historia Urbana”, publicație a Editurii Academiei Române, cu o periodicitate de două numere pe an,  patronată de Comisia de Istorie a Orașelor din România. Din anul 1994 până în prezent deține și funcția de redactor – șef adunct al „Anuarul Institutului de Cercetări Socio-Umane” Sibiu, publicat  în aceeași  editură a Academiei Române; de patru decenii și jumătate face parte, în calitate de membru în   Consiliul de redacție al revistei „Forschungen zur Volks-und Landeskunde”; a făcut  sau face parte din colegiile științifice ale revistelor „Studia Universitatis Cibiniensis. Historica”, „Astra Sabesiensis”, „Anuarul Filialei Sibiu a Societății de Științe Istorice din România”. Timp de doisprezece ani (2006-2018) a deținut funcția de președinte al Asociației „Civitas nostra” pentru cercetarea istoriei orașelor. Este membru al Societății de Studii Transilvane, filiala România a Arbeitskreis für Siebenbürgische Landeskunde e.V. Heidelberg, al Asociației Române de Istorie a Presei, al Asociației „Cercetarea Sibiană”, al Societății de Științe Istorice. Începând cu anul  1978, cercetătorul Ciobanu  este membru în  consiliul științific al Centrului de Științe Sociale din Sibiu. În anii 1992-1997 a activat ca  secretar al Comitetului Comisiei de Istorie a Orașelor din România de pe lângă Academia Română (C.I.O.R.), devenind în 1997 vicepreședinte al acestui for științific. Din același an este membru al Asociației de drept Internațional și Relații Internaționale,  membru al ASTREI (între anii 1990-1992 face parte din Comitetul Despărțământului Sibiu) și, timp de doi ani (între 1993-1995) deține funcția de președinte al Secțiunii istorice a „ASTREI”.

            Cecetarea asiduă depusă s-a materializat în numeroase cărți, studii, articole, recenzii, note; Vasile Ciobanu este autor unic al volumelor  „Contribuții la cunoașterea istoriei sașilor transilvăneni. 1918-1944”,  Sibiu, 2001, 470 pagini,        „Germanii din România în anii 1918-1919”, Sibiu, 2013, 317 pagini, „Identitatea culturală a germanilor din România în perioada interbelică”, București, 2013, 247 pagini. În colaborare a coordonat volumele  „Partide politice și minorități naționale din România”,  6 volume,  lucrările „Unirea  din 1918, act fundamental al istoriei României” și „Călimănești. Monografie istorică și etnografică”.  Este colaborator, cu apreciate studii, la un număr de 17 volume de profil și de documente: „Județele patriei Sibiu. Monografie” (1981), „Săliștea Sibiului-străveche vatră românească” (1990), „Enciclopedia română coordonată de Corneliu Diaconovici. Corespondența biroului redacțional de la Sibiu cu colaboratorii”, „Cronologia minorităților naționale din România” , „Bibliografia istorică a României”, „Enciclopedia personalităților din România”, „Bibliografia istorică a orașelor din România”, „Studii de istorie a orașelor. In honorem Paul Niedermeier” ș.a. A publicat peste 150 de studii și articole apărute în reviste de profil, dar și un număr peste 130 de prefețe, recenzii, prezentări de cărți și reviste. 

            E doar o sinteză a unei activități de peste o jumătate de secol împlinită cu multă pasiune, acribie și perseverență, un exemplu demn de urmat. Pentru prestația științifică i se   atribuie colegului Vasile Ciobanu, în anul 2002, Premiul „George Barițiu” al Academiei Române pentru volumul „Contribuții la cercetarea istoriei sașilor transilvăneni. 1918-1944”. În 2012, îl aflăm în colectivul de colaboratori  al volumului „România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist” și se bucură de primirea, alături de colegi, a premiului Nicolae Iorga acordat de Fundația Culturală „Magazin Istoric”. În  2016 i se decernează  Medalia „Nicolae Iorga – 75 de ani de posteritate” – din partea  Muzeului „Carol I” din Brăila. 

Acum, în  această zi aniversară, dorim din inimă  profesorului  și cercetătorului Vasile Ciobanu multă sănătate și un călduros „LA MULȚI ANI !” în beneficiul științei istorice românești.   

Dr. Lucian Giura

11 decembrie 2022 la 11:22

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 3 ore
„Omul Verde” pleacă la drum: periplu prin 14 biserici din Transilvania cu simboluri celtice
Debutul sezonului turistic de la Richiș vine cu o propunere interesantă pentru iubitorii istoriei medievale: circuit destinat „Omului...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 7 ore
(ACTUALIZARE) Săptămână perfectă pe ”Municipal”, pentru sibieni! FC Hermannstadt o învinge pe ”Bătrâna Doamnă” cu 3-0
FC Hermannstadt încheie o săptămână perfectă cu o victorie cu UTA. Pe o vreme câinească, jucătorii lui Marius...
Actualitate
6 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 8 ore
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 8 ore
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit