În comuna Şpring s-a lansat prima ediţie a monografiei istorice, de ziua autorului – profesorul şi istoricul Viorel Albu! Uzinele Renault – Dacia promovează Şpringul?

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vineri, 2 decembrie, Consiliul Local şi Primăria Comunei Şpring au organizat în sala bibliotecii din localitate, lansarea monografiei istorice a comunei. Primarul comunei, doamna Iulia Stănilă, a ţinut să organizeze evenimentul chiar de ziua autorului, profesorul de istorie şi fostul director al Şcolii Gimnaziale Viorel S. Albu, acesta împlinind frumoasa vârstă de 81 de ani. Născut în Şpring, în 2 decembrie 1941, domnia sa a urmat şcoala primară în satul natal, ulterior şcoala medie-mixtă în Sebeş, fiind absolvent al Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Istorie şi Filozofie Cluj-Napoca (promoţia 1967). Din 1967, a revenit în sat ca întreţinător de familie, activând – până la pen­sionare – ca profesor de istorie şi director al şcolii din Vingard, respectiv director coor­donator al Şcolii Generale Şpring (după 1997). O serie lungă de generaţii îl cunosc şi apre­ciază atât pentru întreaga activitate de profesor – desfăşurată cu multă dăruire -, dar şi ca un om făuritor de caractere. Despre omul, profesorul, istoricul şi intelectualul Viorel Albu – şi Maria, regretata sa soţie, care s-a stins din viaţă în acest an – a ţinut să vorbească primarul Iulia Stănilă, care le-a fost elevă, declarând public recunoştinţa pentru formarea intelec­tuală, familia Albu fiind un model de implicare cetăţenească, apreciat de întreaga comunitate.

De altfel, pentru întreaga activitate didactică şi cea publicistică – în calitate de colaborator al publicaţiei locale „Ţara Şpringului” -, prof. Viorel Albu a primit titlul de „Cetăţean de onoare al comunei Şpring” (în 2017).

La manifestare, a fost prezentă familia prof. Vasile şi Eugenia Crişan – colegi de facultate (istorie şi filologie), cu autorul -, amintirile şi preocupările legate de cercetarea istoriei, fiind veritabile punţi de legături, pentru deceniile care au trecut, din anii studenţiei. De aseme­nea, au ţinuţi să fie prezenţi familia Ioan Albu (fratele autorului), Maria Solomon – fost director şcoală, educatoarea Ana Popa, consilieri locali, viceprimarul Hencs Aurel Carol, profe­sori, familia preotului paroh Liviu Aftenie, bibliotecara Ileana Anghel şi Maria Paştiu – custodele frumoasei Expoziţii Etnografice a Comunei Şpring (amenajată în câteva spaţii din etajul Căminului Cultural Şpring). Autorul, vizibil emoţionat şi marcat de eveniment, a mulţumit tuturor pentru sprijinul acordat în elabo­rarea şi editarea lucrării, activităţile de documentare laborioase fiind mult îngreunate de restricţiile pandemice. Cartea – structurată ca monografie istorică, pe epocile de dezvol­tare a comunităţilor Şpring, Cunţa, Draşov şi Vingard -, curpinde prezentarea instituţiilor locale (primărie, şcoli, biserici, cămine cultu­rale, etc.) dar şi un capitol distinct al cetăţenilor de onoare; aici am descoperit personalităţile „ţării Secaşelor”: muzicianul Adrian Ordean, scriitorul Virgil Todeasă, prof. Cornel Popa, prof. silvicultor Ioan Cotârlea, dr. Maria Creţu, monografa Rada Livia Fleşer, prof. Cornel Arion, prof. univ. dr. Constantin Oprean (fostul rector U.L.B. Sibiu), interpreţii de muzică populară Ilie Medrea, Maria Cotârlea şi Ioan Albu, artiştii populari Nicolae Muntean, Vasiu Mihai şi Ioana Maria Păucean, ec. Ananie Gârbovean, primarul Sibiului – Nicolae Hur­bean, sportivul alpinist Tudor Hurbean, dr. Emil Colbazi, etc. În anexe, sunt prezentaţi meseriaşii de altădată din comună, veteranii de război, dar şi vechii locuitori de origine germană ai satului Vingard (106 familii şi casele acestora, la sfârşitul anului 1989).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima ediţie a lucrării a fost realizată într-un tiraj mic (parţial color) de Casa de Presă şi Editură Tribuna, aceasta reprezentând „fundaţia pe care se vor clădi următoarele file de istorie”, dorinţa autorului şi a conducerii primăriei fiind realizarea unei noi ediţii, care să cuprindă şi multele povestiri locale, culese de autor şi, încă, păstrate în manuscrise.

Participând la manifestare, am redescoperit comuna Şpring (în perioada interbelică, făcând parte din jud. Sibiu), cunoscând localităţile de peste două decenii, atât datorită celui mai important festival al ţinutului – „Datină străbună pe Secaşe” – cât şi prin cercetările privind patrimoniul local. Am ţinut să fiu prezent şi pentru a cunoaşte noua echipă a conducerii comunei, doamna primar fiind cel mai tânăr primar din judeţul Alba, care a revenit în satul natal pentru a activa exclusiv în slujba comunităţii locale. Absolventă a facultăţii sibiene de Jurnalism, Iulia Stănilă (la 31 ani) conduce – din 2020 – destinele comunei Şpring, realizările domniei sale fiind apreciate ca remarcabile pentru primii trei ani, în condu­cerea administraţiei publice locale. Cunos­cându-l pe prof. Viorel Albu, am dorit să recu­nosc oamenii minunaţi ai comunei – această mare familie a Şpringului -, la primul pas spre descoperirea identităţii locale. Din discuţiile avute cu dânsul, m-am convins că moşteneşte spiritul locului, fiind printre puţinii autori de monografie locală cu pregătire istorică temei­nică, bun cunoscător al tuturor generaţiilor comunităţii, în calitate de director de şcoală generală. Ca un veritabil amfitrion, a moderat dezbaterea, transformând-o într-un dialog public – o mică şezătoare – în care toţi cei prezenţi au avut numai de învăţat. Aici, am reţinut explicaţia simplă a preotului paroh Liviu Aftenie, despre importanţa şi rolul notabilităţilor comunale, ale căror numiri încep cu „p”: primar, preot, profesor, poliţist, pădurar. Şi totuşi, la final, două teme mi-au rămas neclarificate. Prima ţine de clarificarea etimologiei numelui localităţii: rezonanţa numelui „Şpring” conduce la gândul că în „Ţara Secaşelor” ar exista o localitate în care primăvara (traducere din engleză) poate fi „veşnică”, deşi – după consultarea specialiştilor -, semnificaţia denumirii germane „Gespräng”, nu are înţeles în limba germană literară!

A doua temă – mult mai importantă pentru viitorul comunei – este modul în care cea mai mare întreprindere constructoare de autotu­risme din România, poate promova marca celui mai vândut autoturism urban electric din ţară – DACIA ŞPRING! Indiferent unde se fabrică modelul Uzinelor Renault – Mioveni (în China?), toţi românii ar trebui să ştie că există o singură comună în România, cu numele ŞPRING! Cu gândul la acel viitor al comunei, menţionez donaţia făcută bibliotecii – o serie de micromonografii, vederi, pliante a localităţilor din jud.Sibiu -, convins că bibliotecara Ileana Anghel va şti să promoveze materialele de încurajare a turismului; sibienii ar trebui să cunoscă faptul că toate căminele culturale din jud. Alba au fost reabilitate, fiind fondate – prin grija C.J. Alba – colecţii/ muzee etnografice pentru promovarea păstrării identităţii locale, în fiecare comună. Un sincer „La Mulţi Ani” şi putere de muncă atât autorului, cât şi repre­zentanţilor administraţiei publice locale, întru realizarea cu succes a tuturor proiectelor locale!

Autor
05 decembrie 2022 la 20:21

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 36 minute
(ÎN CURS DE ACTUALIZARE) Cristi Neguț deblochează tabela în FC Hermannstadt – UTA Arad. Sibienii conduc din minutul 32
(LIVETEXT) '40 - Cristi Neguț are șansa de a face ”dubla” înc o dată, dar ratează șutul de la...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 53 minute
„Nunta avrigenească” – pe scena Casei de Cultură Avrig
Prezentarea obiceiului de nuntă din Avrig (o versiune adaptată pentru spectacol), a fost principalul reper din programul Spectacolului...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 oră
Sărbătoritul zilei, Alexandru Luca, și-a făcut cadou un gol: ”Mă bucur că am dat dovadă de atitudine, de caracter”
Venit sub formă de împrumut, în iarnă, de la FC Hermanstadt, mijlocașul Alexandru Luca a înscris primul său...
Actualitate
3 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 2 ore
Se lucrează pentru redeschiderea Transfăgărășanului
Specialiștii ce se ocupă de întreținerea și administrarea drumurilor naționale din județul Sibiu au început lucrările pregătitoare pentru...
Actualitate
2 min de citit