Chiar dacă zăpada se lasă tot mai greu și tot mai mult așteptată, vremea relativ rece ne poate deștepta multora amintiri dintr-o copilărie cu troiene, cu un peisaj alb ce nu dispărea după câteva zile. Apropierea Sărbătorilor însemna și scoaterea de la naftalină a tradițiilor vechi, ajustate pe ici pe colo, și pe vremea aceea. Bunăoară, pocnitul din bici era completat de niște improvizații ingenioase: „injectorul” era un dispozitiv confecționat dintr-o clanță veche în orificiul căreia se introducea un cui îndoit, prins de celălalt capăt cu un elastic bine tensionat. Înainte de a se pune cuiul în gaură, se curățau câteva bețe de chibrit, lăsându-se fosforul în orificiu, apoi era fixat cuiul și când apăsai pe elastic se producea un pocnet ce concura zgomotul petardelor. Mai existau dispozitive cu șuruburi de care se lega o pungă de plastic, cutii cu carbid, mă rog, nu intru în detalii pentru a nu le da idei unora. Petardele erau ceva obișnuit, mulți inconștienți le aruncau în mulțime, slavă Domnului că au fost interzise, pentru că au rămas destui oameni mutilați din cauza acestor dispozitive pirotehnice. Nu mi-a plăcut niciodată atmosfera aceea oarecum periculoasă, în care liniștea era trimisă la podea de tot felul de zgomote puternice ce se țineau lanț timp de aproape o lună. Dar, asta era situația, nu te puteai împotrivi inventivității românești și nici pornirilor nevrotice izvorâte din ea. Pentru cei care au trăit în perioadele despre care vorbim, o petardă rătăcită azi într-un parc sau pe stradă e o bagatelă. Duminică dimineață, după prostul obicei, pornesc televizorul să aflu ce s-a mai întâmplat peste noapte. Jurnalul se deschide cu o „știre de ultimă oră”. În parcarea unui mall din Brăila s-ar fi auzit focuri de armă. Într-o filmare, cineva spune că s-a tras asupra mașinii sale cu o armă de tip air-soft. Au venit polițiștii, au căutat vreo oră indicii, dar nu au găsit nici măcar o zgârietură, o bilă, nimic din ceea ce ar fi trebuit să rămână după potențialele împușcături. S-a tras concluzia că, probabil, cineva a aruncat o petardă. După o oră, prezentatoarea revine cu încăpățânare tâmpită la corespondentul din zonă, întrebându-l dacă are noutăți, introducând știrea tot ca pe un posibil episod cu accente mafiote. Corespondentul își reia perorația și, cu tristețea unui știrist ce a ratat un episod din categoria „Șoc și groază” se vede nevoit să reconfirme nemilosul verdict: „Probabil a fost o petardă”. Asta a fost marea știre a dimineții de ieri: cineva a aruncat o petardă și o armată de panicați au pus în alertă polițiști, televiziuni, suflând cu boare fantasmagorică peste o întâmplare banală, transformând-o în ditamai atentatul cu arme periculoase. Iar astfel de știri năucesc în fiece zi publicul. Să ne mai mirăm că luăm distanță față de firesc și realitate, pășind într-o lume deformată și ireală?