Cu cărţile pe faţă

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Parcă n-ar fi România ticsită de proşti, ne mai bagă şi televiziunile tot felul de tâmpenii, ultima pe care am auzit-o fiind o decizie ca elevii să fie căutaţi, la intrare în şcoli, "dacă au în ghiozdane obi­ecte contondente”. Parcă toţi guvernanţii şi ăia care ascultă de ei sunt făcuţi la beţie. Care, Doamne fereşte, se duce la şcoală cu gândul să-şi belească dascălul ori colegul de bancă? Or fi, dar ăia trebuie izolaţi! (Ce-ar fi, când mă duc la redacţie, Biţu să mă caute de brişcă şi să-mi ia unghiera!?) * Ia auziţi exprimare de grefier la Judecătoria Sibiu: "În doctrină, culpa cunoaşte două forme: cu prevedere sau fără prevedere, după cum autorul a prevăzut rezultatul faptelor, dar a considerat că nu se va produce ori nu a prevăzut rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă". Aţi înţeles?! * Şi-o pledoarie de avocat al vremurilor noi: "Inculpatul este tânăr, are o mamă bolnavă, este singurul întreţinător de familie şi nu a intenţionat să lovească partea vătămată în zona testiculelor, aşa că considerăm că reeducarea se va putea realiza şi prin executarea pedepsei în regim de muncă în folosul societăţii". (Inculpatul era "singurul întreţinător al familiei", dar nu era angajat nică­ieri!) * În luna mai, la o întâlnire cu jurnalistele sibiene, care habar n-au ce să întrebe într-o conferinţă de presă, Frau Astrid Cora Fodor declara că "cel mai probabil, arena (stadionul – n.i.d.) va fi gata în august" şi că "Naţionala va evolua la Sibiu cel mai probabil în noiembrie". Am spus-o de atunci că "cel mai probabil" nu va fi aşa, la noi datele de terminare a unor lucrări fiind doar de ochii lumii. * Ştie toată lumea cu ce probleme se confruntă consiliile locale din oraşele şi comunele noastre, lipsa banilor fiind pe primul loc, dar câteva sute de lei poate tot s-ar găsi pentru cum­părarea unor cărţi, dacă nu pentru biblioteci, măcar ca premii pentru elevii cu rezultate bune la învăţătură. (Eu primul raft la prima bibliotecă l-am mobilat cu cărţi primite ca premii şcolare. Le păstrez cu sfinţe­nie, deşi unele n-au decât valoare sentimentală, cum e "Revolta Marinarilor de pe crucişătorul Potemkin") * De când se tot modernizează străzile oraşului şi şoselele judeţului, a crescut alarmant numărul accidentelor rutiere şi al şoferilor care nu mai respectă nici legile, nici pe cei puşi să le apere. * Pentru prea cre­dincioşi, în 14 luna asta a început Postul Crăciunului, care va dura până în 24 decembrie. Ne ajută ei, guvernanţii, să îl respectăm… scumpind toate produsele alimentare care ne-ar tenta! * În ultima vreme, merg aproape zilnic la fostul magazin al lui Floaş, de-i zice acum Express şi ne întâlnim cam aceleaşi, noi, gospodinele. Mai schimbăm câte o părere. Zilele trecute, o doamnă în vârstă m-a întrebat dacă am băgat de seamă ceva. I-am răspuns că intru în magazin cu lista de cumpărături, punct ochit, punct lovit, nu mă uit la altele". N-ai simţ estetic – zice – nu vezi ce frumos sunt aranjate rafturile, ce culori vii au toate cutiile? Eu aş fi în stare să stau ore în şir aici". N-aveam chef de dialog la ora aia matinală, ca să-i citesc ce conţin toate cutiile acelea colorate şi de unde sunt aduse, în vreme ce ţăranii noştri dârdâie de frig prin pieţe ori pe la porţile caselor încercând să vândă câte ceva din ale lor. Un maga­zin alimentar care nu miroase a mezeluri, brânzeturi, a fructe şi legume proaspete, ăla poate fi orice.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
15 noiembrie 2022 la 21:48

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 11 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 18 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit