Acum câțiva ani, când Orlando Teodorovici îi pusese gând rău bacșișului, amenințându-l cu impozitarea, mulți l-au luat, pe bună dreptate, peste picior. Unii dintre ei poate că promovează azi ciorba reîncălzită a trecerii ”atenției” pe care o lași ospătarului prin sulița taxării. Crezând că vor mai cârpi bugetul național cu o brumă de venituri, guvernanții s-au dat în vorbă, din nou, pe subiectul impozitării bacșișului. Au găsit deja și o modalitate de fiscalizare: clientul va trece pe nota de plată cât dorește să îi lase ospătarului, un procent cuprins între 0 și 15% din valoarea totală a consumației. Bacșișul adunat de restaurant, cafenea sau bar va fi impozitat cu 10%. Fără îndoială, inventivitatea românului va ieși din nou la rampă și e posibil ca pe multe note de plată să fie trecută în dreptul procentului oferit drept bacșiș valoarea 0, iar cei câțiva leuți să fie strecurați discret în palma ospătarului. Mai e o problemă: în HORECA salariile nu sunt prea mari, chelnerii acceptând să lucreze în baruri, terase și restaurante pentru câștigul suplimentar provenit din bacșiș. Odată cu bulibășirea unui sistem care funcționează cât de cât (până la urmă banii primiți direct, neimpozitați, se regăsesc în consum și în TVA plătită pentru orice bun ori serviciu) s-ar putea să apară probleme și în această industrie, oricum afectată de lipsa forței de muncă. Pe aventurierii ce cred că au capacitatea de a zămisli măsuri productive nu i-a învățat nimeni că, atunci când pui piciorul pe grumazul cuiva, când îl hărțuiești și îl storci, nu vei obține de la el decât ostilitate și repetate încercări de a te fenta. În România japca legiferată și presiunea pusă pe contribuabil sunt, de trei decenii încoace, politică de stat. Măsuri care generează situații penibile precum înscrierea pe nota de plată a procentului oferi drept bacșiș sub privirile curioase ale ospătarului nu vor reuși să revigoreze scheletul economic al țării. Poate că prin alte părți funcționează astfel de sisteme, dar acolo vorbim despre alte deprinderi, altă educație, alt nivel de trai etc. Încercăm iar să improvizăm, umplându-ne de ridicol, cheltuim mai mult cu daraua decât cu ocaua. Ei, dar guvernanții au impresia că dau un semnal de intransigență, că le transmit românilor mesajul dur că nimic nu rămâne nefiscalizat, că și în gaură de șarpe dacă s-a rostogolit o monedă, ea nu va scăpa de impozitare. Cum să respire o societate, când, continuu, i se îndeasă pe față perna unor măsuri de tip vânătoare?