…Marţi, 5 octombrie 2000 cu trenul de 6,41 am pornit şi eu (ca omu') spre oraşul speranţelor celor de pe urmă ale românilor, maghiarilor, germanilor şi celorlalte naţionalităţi (nu le spun minorităţi că riscăm să ne sancţioneze comunitatea europeană!) Compartiment clasa a II-a, oameni liniştiţi şi la locul lor, cu ochii lipiţi, cu sandvişuri în pungi de plastic, cu ceai în termos sau cafea în sticluţă!..N-am ajuns la Miercurea Sibiului şi toată lumea vorbea cu toată lumea. Unii plescăiau, alţii tuşeau, alţii gemeau de plăcerea roşiilor, slăninii, usturoiului, salamului, brânzii… Ne-am scuturat pe revere de firimituri şi…ce ne-a mai curs din gură, după care, fiecare, şi-a făcut curriculum vitae. "Eu – zice  un bătrânel cu mustaţă şi chelie – mă duc la Cluj că am nişte pământ de la ţară şi încă nu am cules cucuruzul". Ceilalţi 7 – inclusiv eu – mergeam la Caritas, aşa că a început o interminabilă discuţie pe tema asta. "Ioan Stoica este omul săracilor. Nu ia nimic pentru el". Toţi au fost de acord. Dar a venit vorba de dl. Funar, primarul Clujului, lucrurile s-au complicat. Unii susţineau că Funar l-a făcut mare pe Stoica, alţii invers, unii ziceau că PUNR-ul îşi face reclamă prin Caritas, alţii că-dimpotrivă-Caritasul vieţuieşte datorită PUNR-ului. Destul că până la destinaţie, nu s-a mai vorbit altceva. "Eu – zice unul – mă duc pentru a treia oară. Iau un milion şi unul îl las. Dacă pierd, pierd. Oricum, ce-am băgat mi-am scos. Dacă mai merge, mă fac om". "Eu – zice o bătrânică – am pus 60.000 pentru mine şi 10.000 pentru biserica din sat. Nu iau nimic. Mai merge două ture. Ce-o da Dumnezeu!" "Nimeni n-a făcut pentru cei săraci ce-a făcut domnul Stoica. Nici comuniştii, nici cei de după revoluţie. Eu mă rog în fiecare seară pentru el" – zice o femeie între două vârste, îmbrăcată în negru. Eu nu spun nimic. Stau cu pleoapele lăsate şi ascult. Mă gândesc ce-ar zice aceşti oameni, dacă, odată ajunşi la Cluj, ar afla că Stoica şi al lui Caritas au dat faliment. Deocamdată par voioşi, dar în verbajul lor se simte o încordare greu de stârpit şi de ascuns. Fiecare povesteşte ce a văzut, dar mai ales ce a auzit, în legătură cu acest circuit în care unii au câştigat deja zeci de milioane cu care şi-au cumpărat case, tractoare, televizoare color, mobilă etc. Până acum toţi au câştigat şi ăsta este singurul lucru care contează. De unde sunt banii, cum se pot ei înmulţi peste noapte pare a nu interesa pe nimeni. Nici pe mine, ca să fiu sincer. "Dacă nu mă prăjeam cu alte asemenea jocuri-zice un gras, îmbrăcat în geacă de piele, asudat, unsuros şi cu şapca-n cap- m-aş fi băgat mai repede, dar aşa…Un coleg de-al meu de serviciu a început cu 40.000 şi acum trebuie să ia 18 milioane. Eu n-am nici jumătate. Asta e: cine nu riscă, nu câştigă!" Oftează din adâncul rărunchilor şi umblă iarăşi în sacoşă, de unde scoate un măr uriaş, din care muşcă lacom, cu năduf. Cu câteva minute înainte de a ajunge în gară, toţi se bulucesc la geam atenţionaţi de unul mai iniţiat: din tren se vede unul din centrele la care se distribuie…premiile. "Aici este cel din Plevnei. Cine vrea să ajungă rapid poate lua din gară troleul 4 şi coboară o staţie după Piaţa Mărăşti şi una înainte de auto-organizare ca în celelalte." Un tinerel dintr-un compartiment vecin- care n-a fost niciodată la Cluj- caută un tovaraş cu care să se poată descurca în acest oraş al speranţelor celor fără de speranţă. Dar cine să-l mai bage în seamă. Toţi se precipită pentru că trenul a pătruns deja în gară. Rămân liniştit pe banchetă deşi, trebuie să recunosc că mie-mi bătea inima mai tare. Exact cu 30 de ani în urmă păşeam pentru prima oară pe unul din aceste peroane, târând după mine o valiză de carton, legată cu sfoară. Eram unul dintre miile de studenţi care sperau să ajungă cândva oameni mari ai acestei ţări… 
Îl iau lângă mine pe băiatul cu priviri speriate, aşteptăm să coboare cei foarte grăbiţi, după care mergem în staţia de troleibuz, îşi cumpără bilet şi-l las în aşteptare. Eu o iau pe jos, spre centru, cu pas agale şi ochi curioşi, să văd ce-a adus Caritasul acestui oraş de oameni aşezaţi. (va urma)