Uneori, ca la orice superstar, indiferent dacă eşti actor de film sau o construcţie mică într-un oraş mare, nu aduce doar plăcere şi glorie ci şi dezavantaje. Toţi sunt călare pe tine, nu ai pic de intimitate, toţi te freacă, vor să arate cât de importanţi sunt ei în umbra ta, eşti împopoţonat, fardat, în funcţie de conceptul impresarului. Nu mai eşti tu, vorba aia. 
Este şi cazul obiectivului turistic şi monumentului istoric numit Podul Minciunilor, febleţea şi  adoratul turiştilor care după cazare şi loc de mâncat, aia caută. Ce străzi mici şi medievale? Ce turnuri şi ziduri? Ce muzee? Podul Minciunilor! Ăla e tata şi mama la Sibiu!

Pe seama lui s-au ţesut legende mai reale sau mai tâmpite, că turistul oricum haleşte orice şui cu cât e mai aiurea şi moartea logicii, cu atât e mai bine primit. Pe seama lui s-au scris articole în ziare, reviste, bloguri şi pagini de cazare, preluându-se legendele acelea mai reale sau mai tâmpite. Pe seama numelui lui încă nu s-au pus de acord oamenii care sunt interesaţid e istoria locală, dacă este "Lügen" ("Minciunilor") sau "Liege(n)" ("culcat", "ancorat"). A devenit un fel de Templu al Selfiştilor, unde toţi merg să-şi facă poze, singuri sau în grup, singuri-selfie sau unii altora, deşi dacă ar poza în direcţia opusă ar avea ceva mult mai interesant şi mai pitoresc şi chiar mai cu specific local: Turnul Sfatului, Piaţa Mică, strada Ocnei. 
Şi mult mai marele ghinion al Podului este că unii l-au ales, din cauză că este al MINCIUNILOR, ca loc de prins lacăte de iubire veşnică (da, repet pentru a spre-infinita oară, PE PODUL MIN-CIU-NI-LOR). Periodic, Yuby-urile îşi scriu cu marker numele pe un lacăt chinezesc şi îl agaţă de pod. Iubire veşnică, până la prima ceartă, la prima portieră trântită, la ""nu se mai putea, gen". Acum văd că le agaţă de instalaţia de iluminat de Crăciun, pardon, "Sărbători", ceea ce măcar conferă o utilitate în plus, în afară de a avea un pod al Minciunilor cu becuri. 
Deci nu e de ajuns că e victima tuturor mitologiilor. Nu e de ajuns că toţi călăresc locul ăla de nici nu ai loc de ei. Nu e de ajuns că l-au asfaltat de zici că e o stradă din Guşteriţa, de a trebuit să repare apoi geniala ctitorie a Epocii, că îngropaseră în asfalt şi baza balustradelor. Nu e de ajuns că nu mai răzbeai oricum cu lacăte de amor. Nu e de ajuns că, după super-restaurarea din ante 2007, zidurile de jos acelea produc mai multă sare decât Munţii Himalaya ca să zicem aşa, la cât de albi sunt. Acum punem şi pe instalaţia de pom, pardon de pod? 
Apropo pentru a  evita asemenea chestii şi mai ales cheltuiala cu desfacerea lacătelor, nu e mai simplu să punem un punct de supraveghere permanent acolo? Adică unul serios, nu o cameră care să arate că ea e pe acolo, că vorba aia la statuia lui Brukenthal cum s-a putut atunci după incidentul cu culori?