Anual, în luna octombrie, la Iaşi, are loc un eveniment de mare anvergură, Zilele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, prilej cu care de data aceasta „Facultatea de Litere – Catedra de Limba şi Literatura Franceză” a avut ca invitată pe conf.univ.dr. Anca Sîrghie de la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu.
Prof.univ.dr. Simona Modreanu, în calitate de amfitrion al evenimentului, a prezentat câteva date biobibliografice ale distinsei invitate, concluzionând cu faptul că „domnia sa este, programatic şi voluntar, şi un mare ambasador al culturii române peste hotare”.
În susţinerea conferinţei – Lucian Blaga, „fratele mai mic al lui Eminescu”- Anca Sîrghie, pentru început, a punctat aproprierile dintre cei doi mari poeţi (poeţi filozofi, copilăria rustică, paradigma germană, atracţia pentru mitul autohton, întocmirea de culegeri de folclor pentru uz propriu, debut la 15 ani), continuând cu un alt aspect de istorie literară – „preocuparea lui Lucian Blaga de a-l pune în valoare pe marele său înaintaş”. Aflăm de la Anca Sîrghie, citând din spusele ultimei muze a lui Blaga, Elena Daniello, că acesta declara „constant” că „eu nu vreau să fiu mai mare ca Eminescu, nu vreau nici cât Eminescu să fiu, eu vreau să fiu fratele mai mic al lui Eminescu”. Incitată de această afirmaţie, Anca Sîrghie, din cercetarea de istorie literară, continuă conferinţa punctând, rând pe rând, aportul lui Blaga în promovarea marelui poet. În acest sens, publică în volume poeziile lui Eminescu cu introduceri în care face o analiză critică a lor. Exemplificând cu citate din introducerea făcută de Blaga, atrage atenţia asupra unei „formulări care merită toată atenţia noastră”: „Eminescu desăvârşeşte opera poetică a unui veac întreg, al cărui aluat atâţia l-au frământat pregătindu-i drumul. Cu înclinări de gândire mare, ce îmbrăţişează lumea, stăpân pe cultura veacurilor, el şi-a putut încerca geniul în cele mai diverse genuri literare şi o sporire a ştiut aduce oriunde a încercat o nouă exprimare a sufletului.”
Prin cercetarea de istorie literară, conferenţiara dovedeşte că Lucian Blaga şi-a manifestat admiraţia faţă de Eminescu în forme surprinzător de variate, traducând în limba germane poezii ale sale, luând atitudine faţă de Alexandru Grama, primul detractor al lui Eminescu, menţionându-l admirativ pe marele poet în discursurile rostite la Academia Română, Eminescu fiind un „reper constant” pentru acesta. La finalul conferinţei, Anca Sîrghie concluzionează: „În marea trecere spre eternitate romanticul Eminescu, acel “fulger neîntrerupt” luminând calea timpilor ce vin şi expresionistul Blaga, purtător de “stele-n apă”, stau cu cinste alături, fraţi buni ai aceleiaşi mame: marea poezie”.
În partea a doua a reuniunii, prof.univ.dr. Simona Modreanu face o scurtă prezentare a celor două cărţi ce urmau să fie comentate de lector univ.dr. Livia Iacob, insistând asupra volumului „Lucian Blaga şi ultima sa muză”, cu traducerea în limba franceză, despre care declară: „Forma acestei cărţi este specială, pentru că e o formă narativă, e un document de istorie literară, dar cvasinarativ cu inserţii eseistice, jurnalistice, cu dialoguri reale purtate cu d-na Daniello, cu dialoguri imaginare cu Blaga, care răspunde indirect şi implicit la marile întrebări rămase pudic fără răspuns în dialogul dintre cele două doamne. E cu adevărat un volum înbogăţitor pe multiple planuri, şi în domeniul strict literar şi în cel uman şi în cel general al unei relaţii de iubire deosebit de fine.”
Prezentând volumul „Lucian Blaga şi ultima lui muză”, lector univ. dr. Livia Iacob îl recomandă „ca pe o cale de pătrundere în intimitatea creaţiei unui geniu, pentru că acolo, în acest laborator tot ceea ce este viaţă şi biografie se distilează şi capătă alte proporţii.”
Făcând legătura între cele două volume, „Lucian Blaga şi ultima lui muză” şi „Radu Stanca şi Sibiul”, Livia Iacob descoperă câteva elemente comune: dragostea, la Radu Stanca, pentru Sibiu, iar la Blaga pentru „ultima lui muză”; iubirea profesorului faţă de literatura pe care o studiază etc. În prezentarea sa, Livia Iacob recomandă ca aceste cărţi „să fie un model pentru toţi cei care vin la Facultate de Filologie şi vor să afle mai multe despre autori, epoci şi vremuri”, întrucât ele sunt „documente sufleteşti” şi constituie „un adevărat studiu despre o epocă şi oamenii ei, cu suferinţele, bucuriile şi cărţile lor”. Livia Iacob subliniază şi faptul că în spatele cercetătorului Anca Sîrghie „stă curiozitatea de reporter”, domnia sa fiind „un profesor de cursă lungă, de vocaţie intensă şi de amplitudine hermeneutică cum rar mi-a fost dat să întâlnesc”.
Întâlnirea cu Anca Sîrghie s-a finalizat cu luarea de cuvânt a acesteia, prin care a mulţumit invitaţiei doamnelor Simona Modreanu şi Rodica Rodean care au fost „la baza acestei călătorii pe care am făcut-o de la Sibiu până la dumneavoastră, aducându-vă mai multe cărţi, unele dintre ele chiar şi gratuite pe care le ofer cu drag”.
Librăria universitară „Orest Tafralli”, locaţia în care s-a desfăşurat reuniunea literară, a contribuit prin ambianţa caldă şi eleganţa mobilierului la reuşita evenimentului. Continuând o tradiţie a prezentărilor de carte într-un cadru universitar, autoarea a oferit, prin tragere la sorţi, patru volume studenţilor participanţi, a căror prezenţă a fost remarcată, cu mulţumiri, de directoarea Crina Sandu. Deşi prezentările de carte sunt foarte frecvente aici, un eveniment livresc ca acesta, remarcabil ca elevaţie a ideilor şi ca valoare a tomurilor oferite publicului, nu a mai avut loc la Librăria universitară „Orest Tafralli”din Iaşi. Sesiunea de autografe s-a încheiat cu epuizarea exemplarelor aduse de autoare, urmând ca unii doritori să primească prin poştă volumele solicitate.
La întâlnirea cu Anca Sîrghie a participat un public numeros, format din universitari, studenţi şi iubitori de carte din urbe, care într-o zi de eclipsă solară au trăit un eveniment livresc cu totul deosebit, la Universitate, cu impresia că au fost teleportaţi în epoca de aur a lecturii cărţilor.
Parteneri ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” au fost Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi şi Liga Culturală Sibiu. Postul naţional TeleMoldova Plus a solicitat oaspetelui sibian un interviu, iar două posturi de radio au popularizat evenimentul.
Rodica Rodean / UZPR