(FOTO) ”Vulturii”, la înălțime! Al treilea succes consecutiv pentru BC CSU, care e pe podium

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă au terminat repede socotelile în Cupa României, ratând Final Eight-ul după ce au pierdut cu echipa selecționerului Dragan Petricevici, SCM Craiova, la Mediaș, în campionat, echipa sibiană are procentaj de sută la sută. ”Galben-albaștrii” au câștigat toate cele trei meciuri disputate până acum și au maximum de puncte, la fel ca Rapid și campioana ”U” BT, în Conferința A, ocupând un loc pe podium.

Custom Image

Ibericul Hoyo l-a debutat pe tânărul de doar 18 ani, Eduard Apostol, incluzându-l chiar în primul ”cinci” alături de Mirel Dragoste, Dani Manchon, Dallas Walton și Baris Ozkan, în vreme ce, de cealaltă parte, Mureșul a început cu Vladimir Solopa, Goran Martinic, Szabolcs Santa, Jonathan Person și Botond Solyom.

Walton a promis spectacol încă din debutul jocului, cu un slam-dunk de efect, dar reacția vizitatorilor a fost pe măsură. ”Run” de 8-0, cu Santa în prim-plan, și Mureșul avea 8-2 după 4 minute.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Custom Image

Letonianul Blumbergs a rupt seria pozitivă a oaspeților, care însă s-au dus apoi la +7 prin reușitele lui Martinic și Person (12-5).

 

Avantaj pentru oaspeți după primul sfert

 

Walton a marcat pentru 12-7 și tot el ar fi putut-o aduce pe CSU la doar o posesie în spatele adversarului, însă a ratat din afara semicercului. La fel și Dragoste, apoi mureșenii au comis turnover și Blumbergs a micșorat ecartul cu o aruncare de la semi-distanță (12-9).

Borșa a luat cuvântul, iar Martinic putea să-i asigure Mureșului confortul pe tabelă, înă a ratat două triple la rând.

Custom Image

La celălalt panou, sibienii au continuat show-ul, Bădițăscu l-a servit ca pe tavă pe Blumbergs pentru un alley-oop spectaculos, apoi Martinic a pierdut în fața lui Whelan și același Blumbergs a înscris cu un dunk cel puțin la fel de boombastic, iar CSU s-a apropiat la o jumătate de coș (14-13), moment în care George Trif, antrenorul Mureșului, a luat time-out, cu un minut înainte de prima pauză.

La reluare, Whelan l-a faultat pe o aruncare de la distanță pe Gajovic și croatul a marcat toate cele trei ”libere”, stabilind scorul primului sfert (17-13).

Argentinianul Whelan, ultimul sosit la echipă, a înscris primele puncte în actul secund, apoi oaspeții au replicat prin David Engi, fostul jucător al lui CSU, cu 5 puncte la rând (22-15).

Custom Image

Bădițăscu și-a încercat norocul din zero grade, de 3 puncte, dar a ratat, și Borșa făcea ca, pentru prima dată în meci, diferența de pe tabelă să fie compusă din două cifre (25-15).

 

Juniorul Bădițăscu, două triple

 

Blumbergs a redus diferența la doar două posesii cu două triple, ambele din zero grade, la a doua schimbând doar partea (28-24).

Tot din afara semicercului a punctat și Bogdan Bădițăscu, tânărul de doar 17 ani, iar Whelan a redus la minim diferența de scor (30-29).

După minute bune, CSU a reușit în sfârșit să încline balanța în favoarea sa cu două minute și jumăytate înaintea finalului de repriză. Whelan a înscris din spatele semicercului, apoi Gajovic ș-a trimis pe Dragoste la linia de ”libere” și internaționalul român a făcut 38-37.

Custom Image

Martinic a irosit atacul Mureșului, ieșind în afara terenului cu mingea, și Bădițăscu și-a mai trecut în cont o triplă, apoi Whelan a înscris pentru 43-37 trimițându-i pe jucătorii lui Trif în time-out.

Santa a pus capăt ”run”-ului de 10-0 al lui CSU, însă Walton a venit cu replica și sibienii aveau aproape 50 la sută procentaj la aruncările de la distanță (6/13).

 

+5 pentru CSU la pauza mare

 

CSU a câștigat actul secund cu 33-24, după ce în primele 10 minute marcaseră doar 13 puncte, și aveau +5 la jumătatea confruntării (46-41).

La două minute de la reluare, mureșenii s-au apropiat la o singură posesia prin tripla lui Martinic, dar imediat a înscris din spatele semicercului și Walton (53-48), iar Manchon și Blumbergs au fixat diferența la 10 puncte, la mijlocul perioadei (58-48).

Custom Image

Lawrence și Martinic au micșorat ecartul (58-52), iar Gajovic și Person, cu două triple, au restabilit egalitatea (60-60), cu două minute și jumătate înainte de prima pauză, obligându-l pe Hoyo să ceară time-out.

Fanii au simțim momentul dificil și imediat le-au transmis ”vulturilor” energia de care-aveau nevoie, ”Nu cedăm! Nu cedăm!”, iar Ozkan a readus-o pe CSU în avantaj, apoi ibericul Manchon a înscris patru puncte și sibienii încheiau cea de-a treia perioadă cu 66-62 pe tabelă, la două posesii în fața advesarului.

 

Echilibru în actul decisiv

 

Cel de-al patrulea sfert a început cu o ratare de sub coș a lui Manchon, apoi oaspeții au reușit să egaleze prin Person (66-66). Ozkan a pus din nou între CSU și adversar două posesii (70-64), iar din acest moment, până la final, sibienii n-au mai cedat inițiativa, dar nu s-au putut relaxa deloc pentru că jucătorii lui Trif s-au ținut aproape.

Custom Image
Martinic a redus diferența la o jumătate de coș cu o triplă (72-71), dar Dordjevic și Mirel Dragoste, ultimul din afara semicercului, au dus-o pe CSU la +6 (77-71). Martinic și Person au refăcut diferența minimă, fiecare cu câte-o triplă (77-76)

Blumbergs a depășit barieara a 20 de puncte (79-76), apoi Person a ratat, la capătul unei pătrunderi personale, iar Walton a marcat pentru 81-76, moment în care Trif a luat un nou time-out, cu 80 de secunde înainte de final.

Martinic a obținut un ”antisportiv” în duel cu Manchon, însă a ratat ambele ”libere” și, în plus, a irosit și posesia.

CSU s-a desprins și mai mult, Manchon ridicând mingea pentru alley-oop-ul lui Walton (83-76), iar în final s-a impus cu 86-80, menținându-se în rândul echipelor neînvinse în primele 3 etape, în Conferința A a Ligii Naționale.

Custom Image

În următoarea etapă, CSU Sibiu joacă în deplasare, pe terenul campioanei en-tire ”U” BT Cluj-Napoca.

 

Letonianul Blumbergs, 21 de puncte

 

Cel mai bun marcator al meciului din Sala ”Transilvania” a fost letonianul Roberts Blumbergs, cu 21 de puncte, la care a adăugat 4 recuperări și un assist.

Custom Image

Dallas Walton a fost aproape de double-double, cu 16 puncte și 9 recuperări. Și argentinianul Gaston Whelan a trecut bariera a 10 puncte (11), a făcut o recuperare, 3 intercepții și a dat 5 pase decisive.

Pentru BC CSU Sibiu au mai evoluat Daniel Manchon (8 puncte, 3 recuperări, 4 assist-uri), Baris Ozkan (8 puncte, 3 recuperări, 4 assist-uri), Mirel Dragoste (7 puncte, o recuperare, 3 intercepții și 4 pase decisive), Mouhamed Barro (7 puncte, 5 recuperări, o intercepție), Bogdan Bădițăscu (6 puncte, două pase decisive), Vuk Dorjevic (două puncte) și Eduard Apostol.

De cealaltă parte, s-au remarcat Goran Martinic (18 puncte, 6 intercepții, o recuperare și 4 assist-uri), Jonathan Person (16 puncte, două recuperări, 5 pase decisive și 3 intercepții) și Szabolcs Santa (14 puncte, 9 recuperări, un assist).

 

Autor
18 octombrie 2022 la 13:52

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 22 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit