În zilele de 15 şi 16 octombrie, la Cârţişoara se vor organiza “Zilele Recoltei”, un proiect prin care Asociaţia “Cârţişoara” doreşte să sprijine producătorii locali din zonă în efortul de a-şi promova şi distribui producţia şi produsele (fructe, legume, cereal, flori, puieţi de arbori şi arbuşti ornamentali, conserve de fructe şi legume etc.). “Zilele Recoltei” se vor desfăşura pe un teren primat (în curtea fostului CAP Oprea – Cârţişoara), la ieşire din sat către Bâlea, în imediata apropiere a DN 7C. Reprezentanţii organizatorilor ne-au informat că, până la acest moment, 20 de producători şi artizani locali din întreaga zonă au confirmat participarea la acţiune, fiind aşteptată o ediţie în cadrul căreia diversitatea va fi cuvântul de ordine. “Invitații speciale la acest eveniment primesc producătorii agricoli, pentru a veni și a-și vinde recolta: cartofi, cereale, legume ori fructe. Asociația Cârțișoara pune la dispoziție, gratuit ,14 mese, nu mai mult de 1 masă pentru fiecare participant (trebuie sa ajungă la cât mai mulți participanți). Apelam la voluntari pentru organizare”, ne-au mai informat organizatorii. La “Zilele Recoltei” ce se vor desfăşura în Cârţişoara va fi organizată şi o zonă de Food, unde câţiva producători vor prepara mâncare autentică de Cârţişoara şi din Ţara Făgăraşului, plăcinte, prăjituri etc. şi se vor vinde sucuri naturale produse local.
D.F.