Despre mica localitate Săcădate, care şi-a pierdut demult statutul de comună – fiind încorporată în oraşul Avrig -, nu a scris numai etnograful maghiar şi cercetătorul sibian Vámszer Géza, existând şi „Monografia comunei Săcădate”, scrisă de preotul ortodox Ioan Podea (Sibiiu, 1911, tiparul Tipografiei Arhidiecezane). Din „Cuvântul autorului” aflăm motivele pentru care a fost scrisă lucrarea, premiată de Reuniunea Română de Agricultură cu premiul I (90 coroane): «Cetind adeseori în ziarele şi revistele noastre, îndemnuri adresate cărturarilor noştri dela sate şi în deosebi tinerimei şcolare, ca să nu-şi petreacă tot timpul liber îndeletnicindu-se cu lucruri şi petreceri fără rost, ci să cerce fieştecare a aduna date monografice; iar mai pe urmă şi un concurs publicat de „Reuniunea agricolă” din Sibiu, m’am cugetat şi eu, că nu pot face comunei mele un mai bun serviciu, decât să-i dau istoria sa – fie ea cât de modestă, ca să se cunoască binele şi răul de care a fost împărtășită în timpurile trecute, ca să eternisez numele acelora cari au muncit şi s’au jertit pentru ea şi ca noi şi urmaşii noştri să ne învăţăm a cinsti pe cei vrednici de cinste, şi, să ştim alege ceeace ne este spre folosul nostru, şi ce ne poate fi spre stricăciune. Iar ca să pot da o cât mai curată icoană a trecutului şi prezentului am căutat şi am scris tot ceeeace s’a putut. Nu m’am mulţămit numai cu ştirile culese din cărţile oamenilor învăţaţi, ci am căutat prin hârtiile prăfuite din cancelaria comunală, prin podurile bisericilor şi prin săculeţele babelor, în cari păstrează din vechime tot felul de contracte, obligaţii ş.a., însemnând de pretutindenea ceeace am crezut că e de folos ca să se ştie. Am căutat apoi pe la toate casele cărţile cele vechi şi m’am căsnit cu descifrarea de pe marginea filelor şi tablele lor, am ascultat poveştile bătrânilor, şi pe lângă toate acestea, am adaus ceeace am văzut că se petrece în vieaţa noastră de astăzi. Rămâne acum, ca cel puţin de aici înainte să se însemneze regulat toate întâmplările şi toate schimbările din comuna noastră, ca aflându-se mai târziu încă cineva care să continue ceeace eu am început, să o poată face cu mai multă uşurinţă. În cât priveşte laudele aduse unor bărbaţi din trecut, am făcut-o cu sufletul liniştit, că le merită, cel puţin şi mai târziu după moarte, ştiind, că până erau în vieaţă, nu au avut prea multă mângâere. De prezent m’am ferit. O moderată critică asupra moravurilor noastre rele, în raport cu vieaţa virtuoasă a înaintaşilor noştri; altceva nimic. Pentru conducătorii noştri de astăzi nu pot avea nici cuvinte de laudă, nici cuvinte de hulă, pentrucă sunt prea tînăr de a judeca pe cei bătrâni şi pentrucă viitorul este chemat să rostească sentinţă asupra tuturor, dupăcum noi cei de astăzi judecăm pe cei ce au trăit înaintea noastră. De aceea şi celce se conduce şi celce conduce, să gândească, că după moarte îl aşteaptă nu numai judecata Domnească, ci şi una omenească, care deasemenea pe unii îi fericeşte: cinstindu-i în veci, iar pe alţii îi osândeşte: hulindu-i şi dându-i uitării. Celce are urechi de auzit să audă. Săcădate, la sf. Maria mare, 1907. Ioan Podea cleric anul III-lea».

Monografia lui Ioan Podea are 68 de pagini, fiind apreciată de Victor Em. Tordăşianu, secretarul „Reuniunii române agricole sibiene”, acesta semnând „Prefaţa” lucrării, încheiată cu multe speranţe: «Fie ca această jertfă adusă de Reun. noastră agricolă să fie folositoare acelora pentru cari „Monografia” s’a scris, şi în acelaş timp îndemn să servească şi pentru alţii la scrierea monografiilor noastre. Sibiiu, 7 Octomvrie 1911». Pentru toţi cei interesaţi de trecutul acestei localităţi, prezentăm cuprinsul lucrării: I. Istoricul comunei; II. Descrierea comunei; III. Hotarul; IV. Mânăstirea şi bisericile; V.Şcoala şi starea culturală; VI.Administraţia comunei; VII. Computul comunal; VIII. „Plugariul” (institut de credit şi economii, societate pe acţii în Săcădate). Puțini cunosc lucrările monografice apărute despre localitatea Săcădate şi la fel de puţini cunosc biografia preotului Ioan Podea, născut în anul înfiinţării cotidianului „Tribuna” (1884), în Săcădate. După absolvirea liceului maghiar şi seminarului pedagogic-teologic din Sibiu, a fost preot misionar în S.U.A. (1909-1911, 1912-1921 1924 şi 1928, 1935). Ioan Podea a fost cel care a înfiinţat protopopiatul ortodox român din S.U.A., informații despre activitatea acestuia regăsindu-se în lucrarea Arhiepiscopiei Ortodoxe Română din cele două Americi (cap.2.3-2.4.): «În 1912, revine în America, trimis de Mitropolia Ardealului, preotul Ioan Podea, cu misiunea de a „organiza parohiile din Statele Unite din America într-un protopopiat”, protopopiat care este înregistrat la 129 iulie 1913 la tribunalul din Youngstown (Ohio) în conformitate cu prevederile statului Ohio. Acest protopopiat avea în componenţa sa 16 parohii (parohiile din Canada nu făceau parte din cauza distanţelor foarte mari şi pentru faptul că se aflau sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Moldovei). Părintele Ioan Podea devine astfel primul protopop român din America. (…) Urmare a „alegerii impuse” ca mitropolit al Sibiului a lui Vasile Mangra, un prelat „pro-maghiar”, românii din Statele Unite, în frunte cu protopopul Ioan Podea, s-au întrunit la Youngstown (Ohio) în 22-24 februarie 1918 şi au decis să rupă toate legăturile cu mitropolitul „maghiarizat” de la Sibiu şi să întemeieze „Episcopia Ortodoxă Română din Statele Unite ale Americii de Nord”. Ei au scris Mitropolitului de la Bucureşti al Ungro-Vlahiei un „Hrisov de închinare şi supunere” cerând să fie uniţi şi acceptaţi sub omoforul acestuia, anticipând parcă Unirea Principatelor Române (…)». Despre bogata lui activitate s-a scris puțin, Ioan Podea fiind după 1944, directorul muzeelor din Braşov, organizator de atenee populare şi cămine culturale, inspector la Comitetul de Cultură şi Artă al regiunii Braşov, arhivar la Arhivele Istorice din Braşov şi preşedinte al Asociaţiei Funcţionarilor Publici Administrativi. Fondul personal al manuscriselor lucrărilor ştiinţifice (de etnografie, folclor şi istorie), monografiile unor localităţi transilvănene, lucrările despre emigranţii români din SUA se găsesc la Arhivele Naţionale, în Bucureşti.

Continuând prezentarea patrimoniului cultului reformat, se cuvine a aminti istoria unei localităţi uitate din nordul judeţului Sibiu, în care s-a născut cea mai celebră familie maghiară din sudul Transilvaniei: familia Bolyai. Autorul lucrării: „Buia în Transilvania. 5 Naţionalităţi, 4 Religii, 1 Castel” (Cluj-Napoca, 2017) este scriitorul Otto Weber, care mărturiseşte în „Cuvântul înainte”: «Iniţial, interesul meu s-a rezumat numai asupra istoriei comunei Buia (după reforma administrativă din 1968, satul Buia). Acest interes s-a născut de timpuriu, încă pe când eram prin clasele V-VII în comuna natală. Care au fost motivele care au provocat acest interes? Ele sunt foarte uşor de explicat dacă se ştie că în această comună au convieţuit, multe sute de ani, mai multe naţionalităţi, împreună: români, saşi (germani), unguri, evrei şi ţigani. Şi aceasta fără nicio problemă. Se pune deci întrebarea, cum au venit, de-a lungul timpului, aceste naţionalităţi într-o comună? Este, în fond, o comună, la timpul respectiv, destul de importantă; dacă era un oraş, oricât de mic sau mare, ar fi oferit o explicaţie mai uşoară». La finalul lucrării, concluzia este enunţată simplu: «Se pare că în această localitate timpul a trecut mai repede decât în alte localităţi. Se pare că lucrurile s-au desfăşurat cu mai multă grabă aici, astfel că peisajul pe care ni-l oferă astăzi satul Buia, după nu mai mult decât o viaţă de om, pare de neînţeles. Cu toate acestea, vom vedea că această localitate a jucat un rol însemnat, nu numai în ţinutul numit „Valea Buii”, ci chiar şi în Transilvania». (va urma)