Beza, după remiza Șelimbărului cu Steaua: ”Au fost două momente psihologice. Am prins o zi proastă”

Acasa >

Articol

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Antrenorul formației din Șelimbăr, Eugen Beza, a declarat, pentru pagina de Facebook a clubului, că în partida cu Steaua au existat două momente psihologice, când s-a accidentat Alex Luca și când adversarul a rămas în inferioritate numerică după eliminarea lui Drăghici. Tehnicianul era de părere că echipa sa a prins o zi mai puțin strălucită, considerând că ai săi au avut noroc după ce au avut un om în plus.

”Am început jocul bine, dar cred că, în cursul jocului, au fost două momente psihologice. Accidentarea lui Alex Luca, care ne-a dezechilibrat, nu știam dacă mai poate continua. Am jucat cu un om mai puțin câteva minute, a reintrat, nu era în apele lui, l-am forțat și noi să nu facem rapid schimbarea. În momentul ăla am pierdut mijlocul terenului și cred că, în prima repriză, triunghiul pe care l-au format cu Mihăescu și cu cei doi interi, acolo cred că a fost cheia jocului, pentru că n-am reușit să câștigăm mingea a doua și am pierdut foarte multă putere și energie.

Am avut o discuție bărbătească (n.a. la vestiare) pentru că mi se părea anormal, indiferent de aspectul tactic, nu mi s-a părut în regulă, pentru că majoritatea jucătorilor nu jucaseră cu Petrolul 90 de minute, o lipsă de prospețime din partea lor și de atitudine, cred că acolo s-a făcut diferența și Steaua a fost mai bună decât noi.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A doua repriză, vă spuneam de două momente psihologice, a doua repriză, în momentul în care au luat «roșu» cei de la Steaua, cred c-am întors – și era și firesc într-un fel – cursul jocului, am dominat, ne-am creat ocazii… Nu știu dac-a fost penalti, n-am reușit să revăd fazele, dacă a fost penalti, dacă a fost gol valabil. Puteam reîntoarce și s-avem o victorie dar, pe de altă parte, sincer, Steaua, cât a fost 11 la 11, a fost mai bună decât noi. Am prins o zi proastă. Poate șansa a fost de partea noastră când au rămas în zece oameni”, a declarat Beza.

 

”Dacă tot nu reușești să câștigi, important e să nu câștige nici adversarul”

 

Antrenorul ”călăreților roșii” a mai spus că echipa sa nu are un obiectiv pentru seria aceasta de meciuri cu adversari dificili, din care a scos până acum 4 puncte cu Concordia Chiajna și Steaua, urmând duelurile cu Gloria Buzău și Unirea Slobozia.

”Nu avem obiective pe termen scurt, sau un singur obiectiv pe termen scurt, să jucăm fiecare meci la vixtorie, este foarte echilibrat. Ați văzut, când făceam analiza jocului, avem foarte multe similitudini cu Steaua, două echipe cam la același nivel. În astfel de situații, egalul poate apărea oricând. Important e, când ai obiectiv pe termen lung, cum avem noi, orice punct contează și important e să miști clasamentul, iar când joci cu echipe care vor play-off-ul, dacă tot nu reușești să câștigi, important e să nu câștige adversarul”, a adăugat Beza. 

Autor
02 octombrie 2022 la 13:07

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
”Călăreții roșii” au câștigat amicalul cu liderul Ligii a IV-a, FC Inter
Echipa din Șelimbăr s-a impus, vineri, la Cisnădie, pe Stadionul ”Măgura”, cu 5-1 în fața ocupantei primului loc...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Doar o jumătate de cadou pentru Măldărășanu la împlinirea a 50 de ani. FC Hermannstadt a remizat la Ovidiu, cu Farul
Echipa sibiană a terminat la egalitate, sâmbătă, pe terenul Farului, ratând posibilitatea de a reveni pe primul loc...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferență de o posesie pe terenul Rapidului după un final dezamăgitor. Pipkins putea aduce victoria în ultima secundă
Baschetbaliștii sibieni au pierdut, în Vinerea Mare, cu 72-70 pe terenul giuleștenilor, în antepenultima etapă din sezonul regular....
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
S-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene ale Ligii a V-a. Echipele din Loamneș, Cristian, Păuca și Ocna Sibiului luptă pentru promovare
Odată cu meciurile etapei a XIV-a, disputate duminica trecută, s-a încheiat sezonul regular în cele două serii sibiene...
Actualitate
1 min de citit