Expoziţia "Tezaur – Episcopia Tulcii", în 10 muzee din ţară şi din străinătate. Muzeul Brukenthal, partenerul proiectului

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Expoziţia a adus în faţa publicului un remarcabil fond de obiecte bisericeşti reprezentative pentru trei secole, dar şi pentru aria culturală şi confesională a Dobrogei de Nord. În acest spaţiu milenar se regă­sesc cetăţi getice, romane şi bizantine, un amestec de civilizaţii într-o sinteză unică, în care trăsături culturale occidentale con­vieţuiesc cu cele balcanice şi orientale. Zona Dobro­gei de Nord este locul unde religiile se întâlnesc fără a genera conflicte, dar şi spaţiul unde creşti­nismul însuşi a împlinit 2000 de ani, fapt marcat în toate mănăstirile dobro­gene, dar şi pe altarele primilor martiri creştini din România, la Halmyris şi Niculiţel. Greci, bulgari, lipoveni, ucraineni, aro­-mâ­ni, italieni, români, etc. au creat acel model de res­pect faţă de sine şi faţă de celălalt, lucru rar întâlnit în Europa începutului de secol XX.

Iniţiatorul proiectului şi curatorul expoziţiei, Ale­xandru Constantin Chituţă, actualul manager inte­rimar al Muzeului Naţional Brukenthal a declarat: "Expoziţia Tezaur – Episco­pia Tulcii a fost cea mai mare expoziţie de gen din Europa din ultimii ani.  Realizată în 11 muzee din România şi din Germania, expoziţia realizată în parteneriat între Muzeul Naţional Brukenthal şi Episcopia Tulcii, s-a bucu­rat de peste 250.000 vizitatori, peste 1500 de cataloage, 15000 pliante, cărţi poştale, şi alte materiale de publicitate. Piesele din argint şi argint aurit au fost restaurate în laboratorul de restaurare al Muzeului Naţional Bru­kenthal. Printre obiectele deosebite ce au fost expuse s-au numărat o serie de potire ce datează de la începutul secolului al XIX-lea, o cruce de proce­siune impunătoare, icoana Sfântului Dimitrie izvorâ­torul de mir, dar şi chivote de factură rusească, între care se remarcă cel de la Mănăstirea Celic Dere. Expoziţia a demonstrat efortul de elaborare a unui limbaj plastic local prin asimilarea mijloacelor de expresie specifice stilurilor bizantin şi slavon. Expoziţia "Tezaur – Episcopia Tulcii" a urmărit să repună în circuitul cultural-naţional o parte din valorile de artă religioasă care se regă­sesc în bisericile şi mă­năs­tirile tulcene şi a  pro­pus un moment de reflec­ţie asupra moştenirii spiri­tuale lăsate de înaintaşii noştri. Mulţumesc parte­nerilor şi tuturor celor care au lucrat la realizarea acestei expoziţii din cele
11 muzee”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"După şase ani de pelerinaj, Expoziţia Tezaur – Episcopia Tulcii s-a întors în sfârşit la Tulcea. Episcopia Tulcii deţine un patrimoniu material şi imaterial foarte bogat, un patrimoniu pe care am căutat vreme de şase ani să-l prezentăm iubitorilor de frumos din ţară şi din străinătate", a spus PS Visarion, Episcopul Tulcii.

 

Expoziţia a fost orga­nizată în: Muzeul Naţional Bru­kenthal, 2016; Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca, 2016; Muzeul Bistriţa, 2017; Muzeul Satului Bănă­ţean Timişoara, 2017; Muzeul Oraşului Ora­dea, 2018; Muzeul Naţional al Unirii – Museikon, Alba Iulia, 2018; Muzeul Transilvănean Gundelsheim, Germania, 2019; Muzeul Mitropolitan Iaşi, 2020; Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, 2020; Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, Galaţi, 2021; Muzeul de Istorie şi Arheologie Tulcea, 2022.

26 septembrie 2022 la 18:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 38 minute
La pas prin inima Carpaților: top 5 cele mai frumoase trasee montane din județul Sibiu
Județul Sibiu este locul unde munții se îmbină cu satele și cu tradițiile, iar fiecare traseu ascunde o...
Actualitate
5 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 oră
Ocazie unică – Tunelul Daniela se poate vizita la „Ziua PORRților deschise”
Ca urmare a finalizării lucrărilor de străpungere de la un capăt la altul pentru ambele fire de tunel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 15 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit