Doi prieteni buni, nedespărţiţi, au fost Şt. O. losif şi D. Anghel, petrecând multă vreme împreună, scriind chiar împreună şi…iubind împreună aceeaşi femeie fatală pentru ambii. Istoria e lungă şi, probabil, mulţi cărora le-a plăcut literatura în şcoală o ştiu. Pe scurt, cei doi, deşi firi diferite, au colaborat feri­cit, scriind împreună cărţi precum comedia "Cometa", poemul dramatic "Legenda funigeilor", poemul istoric "Carmen saeculare", "Portrete"  şi"Cireşul lui Lucullus" (proze) şi culegerea de versuri "Caleidosco­pul lui A. Mirea". Din acesta vreau să vă redau câteva citate: "Nu-s melancolic ca Petrarca/Dar ştiu să râd şi plâng apoi/Că-i putred ceva şi la noi/Ca-n Danemar­ca. * Îmi sorb acum cafeaua în balcon/Cresc nori ca aburi grei dintr-o căldare…/Un tunet, când şi când, în depărtare/Încearc-o gamă ca un bariton/Ce-o fi fierbând la răsărit, în zare/Divinul nostru nevăzut patron?/Îşi potriveşte caii Apollon/Ori ce să fie-acest incendiu mare?/Tot mai compacţi ies aburii acum/Dar flăcările cresc acum mai vii şi ele/Din ce în ce tot cerul îl câştigă,../Şi iată că prin nourii de fum/Ca un simbol al României mele/Răsare-o uriaşă 
mă­măligă! * Cu pana ta măiastră cinci sonete/Am scris până acum, cum vezi, gânsace/Dar pana s-a uzat şi nu mai face-/Dă-mi altă pană…/"Nu, destul poete!/Vrei să mă jumuleşti de viu!? Dă-mi pace!/Plătesc cam scump promisele cuplete/Eu nu-ţi mai dau nimic…Mii de re­grete!/De-aci încolo scrie cum îţi place!"/-Măcar o pană dă-mi confrate!/Salvează-mă! Acesta-ţi este ro­lul/ "Las c-am salvat odată Capitoliul/Noi gâştele, şi tot am fost mâncate/Purtarea voastră nu-i deloc ga­lantă…"/-Hai, marş de-aici friptură ambulantă!" * Iar acum să vă spun finalul: Ştefan Octavian losif (Braşov, 1875 – Bucureşti,1913) s-a înamorat lulea de o studentă, viitoare poetă, Natalia Negru (Buciumeni, Ga­laţi, 1882 – Tecuci,1962), cu care s-a căsătorit în 1904, la nunta lor fiind invitaţi mulţi scriitori, prieteni, între care Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Arthur Gorovei, I. A. Bassarabescu, Ion Scurtu, Constantin Sandu Aldea etc.,ceremonia durând trei zile şi nopţi, la ca­sa din Tecucel, primită de mireasă ca zestre. Mare iu­bire mare, Iosif promovându-şi nevasta prin reviste şi edituri. Între timp, prietenia losif – Anghel (Corneşti, Iaşi,1872 – Iaşi, 1914) începe să scârţâie, Natalia înce­pând o aventură deloc platonică, subterană, cu amicul Dimitrie. Iosif nu era chiar prostul satului, a băgat de seamă, a rupt rela­ţiile cu Anghel şi, în 1910, a divorţat de Natalia. De durere sau de boală, în anul 1913 a murit. Între timp, Natalia şi Dimitrie s-au căsătorit, în 1911. N-a fost o căsnicie fericită, Anghel fiind feroce de gelos, probabil ştiind ce-i poate pielea fostei neveste a prie­tenului său de-o viaţă. G. Călinescu scria: "Cine priveş­te faţa lui Anghel înţelege aceste furii orientale (…) El e de o gelozie arabă (…) este vădit că e fanaticul erotic ce furase soţia prietenului fără apărare nu era un om comod. O ţinea cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni (…) "Într-o aseme­nea criză de gelozie, Anghel o împuşcă pe nevastă-sa şi, crezând că a ucis-o, se împuşcă şi el. Doar că Natalia a scăpat doar rănită, în schimb el a murit. Data morţii 13 noiembrie 1914. Ea a continuat să trăiască, să scrie şi să publice. S-a prăpădit în casa ei din Tecuci, la 2 sep­tembrie 1962…fără comentarii. A rămas în istoria lite­raturii!