"Tot spiritul din lume e inutil pentru cel care nu-l are"

Acasa >

Articol

Ştiţi de ce-mi plac moraliştii? Fiindcă vorbesc frumos, dau sfaturi bune şi încearcă să-i îndrepte pe semeni. Culmea este că ne place să-i ascultăm, dar rareori le urmăm sfaturile. Francezul Jean De La Bruyere este unul dintre renumiţii înţelepţi ai secolului al XVII-lea, panseurile lui fiind adesea amintite în zilele noastre, fiindcă mustesc de adevăr şi sclipesc de inteligenţă: "Linguşitorul nu se respectă nici pe sine, nu respectă nici pe alţii; Cel care vorbeşte puţin are numai de câştigat, fiindcă se presupune că este inteligent; Cei care îşi folosesc rău timpul, sunt cei dintâi care se plâng de scurtimea lui; Majoritatea oamenilor îşi întrebuinţează o mare parte din viaţă pentru a-şi face nefericită cealaltă parte." Ştim asta, dar…degeaba! * O carte interesantă a apărut recent în a doua ediţie "Assassines" (Asasinaţi) de Jean-Christophe Buisson (n. 1968), autor al unor volume precum: Marile dueluri care au făcut Franţa, Mihailovic, eroul trădat de aliaţi, Ultimele zile ale reginelor etc. În cea pomenită mai sus, din noianul de personalităţi de tot felul; care n-au sfârşit în patul lor, a "selectat" câteva, începând cu Cezar, Henric al III-lea, Robespierre, Lincoln, ţarul Alexandru al II-lea, arhiducele Franz-Ferdinand, ţarul Nicolae al II-lea şi sfârşind cu Patrice Lumumba, Anwar Al Sadat, Indira Gandhi, Nicolae Ceauşescu. Nu ştiu pe ce criterii i-a ales, fiindcă lista asasinaţilor importanţi este mult mai lungă (şi, după câte văd, rămâne deschisă). Cartea a apărut şi în româneşte cu titlul "O istorie a asasinatelor” (pentru cei interesaţi). * Cu siguranţă unii, vorba lui Caţavencu "Îmi vor face o imputare, că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultraprogresist, că sunt liber-schimbist", dar nu cred că aceste aşa-zis dezbateri publice pe anumite proiecte legislative aduc ceva palpabil. Dacă avem guvern şi parlament, la ce mai e nevoie de "plebicist" (sic). Oricum, tot cum vor cei de sus se face toată tărăşenia, iar aceste semne ale democraţiei nu-s decât praf în ochii naivilor. (Cum ar veni vorba: sunt prea bătrân ca să mă mai însor, dar prea tânăr ca să mor, aşa că supun dezbaterii publice situaţia!) * Ultima carte a lui Cristian Tudor Popescu este "Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative" (Editura Polirom, Buc.,2022, 208 pag.). Este scrisă exact aşa cum gazetarul mereu încrâncenat vorbeşte când e chemat la vreun post tv. Nu-s de acord cu N. Manolescu-Apolzan, care, de pe poziţia lui sus-pusă, declară ferm: "Gazetarul acesta este, mai înainte de toate, un scriitor, un condei absolut extraordinar. "Eu aş îndrăzi să spun că Popescu-scriitorul este, înainte de toate gazetar, un gazetar de elită. * Am aflat că România se află pe locul întâi în UE! Bravo nouă, doar că ne aflăm în frunte nu de laudă: din totalul veniturilor pe care statul le-a avut în 2021, 57 la sută au fost alocate pentru salariile bugetarilor, în vreme ce pe ultimul loc se află…Germania, cu doar 16 la sută! Comparaţi şi judecaţi. Iar acum, aud că, din nou, li se măresc salariile "bieţilor" bugetari, care se omoară cu munca! * Un dialog scurt la Catena "farmacia inimii" cuplului Stela Popescu-Arşinel: "Daţi-mi nişte pilule cu iod, că mă toacă nevastă-mea cu televizorul şi accidentul nuclear". Farmacista: "Îmi pare rău dar nu avem şi, oricum, vă trebuie reţetă de la medicul de familie, mai ales că aveţi peste 40 de ani". Moşulică a luat-o spre ieşire, dar s-a întors: "Daţi-mi măcar Viagra, să nu mă duc cu mâna goală!”

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
19 septembrie 2022 la 20:04

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 10 ore
„Spovedania” emoționantă făcută unui medic sibian: „Nu am respectat indicațiile dvs… Aici, nu s-a putut..!”
Un mesaj cutremurător, care relevă în egală măsură „agonia și extazul” sistemului sanitar românesc, a fost trimis unui...
Actualitate
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 17 ore
Cum va fi vremea de Paști și după
Suntem în preajma unei mari sărbători: Învierea Domnului. Pe lângă pregătirile pentru ziua de Paști, orele libere din...
Știri
1 min de citit
acum 1 zi
Cimitir de mașini, la marginea drumului spre Păltiniș
Cei care merg spre Păltiniș sau coboară din stațiune vor putea observa pe marginea drumului, în zona cabanei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
ÎPS Laurențiu: „Toți împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăția cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu”
*Pastorala de Sfintele Paşti a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu*   Învierea lui Hristos care este temelia şi începutul învierii tuturor...
Cultura
10 min de citit