Sibiu va deveni încă din 1848 un centru al românilor transilvăneni. Instituțile ce se vor înființa aici Mitropolia Ardealului, Asociațiuna ASTRA, Banca Albina, ziarele Tribuna și Telegraful Romțn, vor face ca intelectualitatea românească din Transilvania să găsească la Sibiu sprijin și o casă primitoare în care se vor trasa direcțiile Adunării de la Blaj din 1848 ale Unirii Transivaniei din 1918 și ale mișcării de emancipare a românilor transilvăneni.

Printre aceștia, Avram Iancu, „acest om extraordinar, cu sânge rece, talentat; dar când vorbește despre suferințele neamului său e fanatic, îi scânteiează ochii și poți vedea într-ânșii făclia aprinsă a revoluțiunii”, cum menționa Paul Vasvari, în volumul lui Iosif Șterca Șuluțiu, Biografia lui Avram Iancu, Sibiu, 1897, va fi un locuitor al cetății Sibiului pentru multă vreme, atât ca tânăr revolutionar, ca om politic, conducător dar și întemnițat.
La întoarcerea, în 1848, de la Blaj, de pe Câmpia Libertății, unde pentru prima data românii transilvăneni vor cere răspicat „Noi vrem să ne unim cu Țara”, Avram Iancu va lua parte la zilnic la ședințele Comitetului Național Român.

Avram Iancu era deja cunoscut și recunoscut ca unul dintre conducători românilor din Transilvania după ce la Blaj venise în fruntea a cca 10.000 de moți, țărani și intelectuali și înainte de acesta se va remarca la Târgu Mureș printre cei mai vizionari tineri români cu o maturitate politică extraordinară.

Totodată Simion Bărnuțiu îl va remarca, iar Avram iancu îi va devein unul dintre ucenicii și mai apoi printre cei mai buni colaboratori. Nopatea de la Sibiu din 25/25 martie 1848, va aduce în prim plan proiectul și schiță de program revoluționar, drept și radical și care se va impune în programul marii adunări de la Blaj cunoscut sub denumirea de Provocațiune. Avram Iancu va deveni alături de Andrei Șaguna și Simion Bărnuțiu marii barbați și eroi ai românilor transilvăneni din acea vreme.

Participarea la ședințele Comitetului Național Român la Sibiu îi vor deschide lui Avram Iancu noi orizonturi și îl vor ajuta să îli creioneze personalitatea sa. Se pare că a locuit, sau cel puțin a fost prezent în clădirea aflată azi pe str. Avram Iancu nr. 27, în care între septembrie 1848 – 11 martie 1849 a funcționat sediul Comitetului națiunii române. De multe ori poposea hanul „La curtea Mediașului” (astăzi pe str. Mitropoliei nr. 7), unde erau găzduiți și alți membri ai Comitetului Permanent.

Din păcate după Adunarea națională de pe Câmpia Libertății din Blaj, dieta nobiliară din Cluj a decretat „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria. Urmează o perioadă de urmărire și arestare a intelectualității românești și nu numai de către armata maghiară, aungându-se până la masacrul de la Mihalț pus la cale de comitele suprem de Alba de Jos, un baron Bánffy. În aceste condiții, Avram Iancu părăsește Sibiul și a ține la Bucium Cerbu o adunare, informând oamenii despre deciziile politice maghiare și despre deteriorarea situației generale, mulți țărani români fiind ținta maltratărilor. Ca urmare, la 9 iunie 1848, la târgul ținut la Câmpeni, Iancu le-a cerut moților să se înarmeze, dar să rămână liniștiți și să nu atace pe nimeni. Românii transilvăneni răspund inițiativei  lui Ioan Axente Sever și participă la a treia adunare națională pe Câmpia Libertății de la Blaj. Se hotărăște înarmarea și organizarea militară și administrativă a românilor, se afirmă hotărât din nou programul revoluției române. Sub presiunea degradării continue a evenimentelor, Comitetul Național, recunoscut de acum de imperialii habsburgi ca un „Comitet de pacificațiune”, în frunte cu Simion Bărnuțiu, elaborează planul mobilizării generale, Transilvania organizându-se în 15 prefecturi conduse de un prefect cu atribuții administrative și militare. Fiecare prefectură trebuia să ridice la arme 20.000 de bărbați în stare să lupte, în Apuseni organizându-se Legiunile lui Avram Iancu, Ioan Buteanu, Petre Dobra, Simion Balint. Respingând, din nou, uniunea Transilvaniei cu Ungaria, românii declară că recunosc noua constituție liberală și vor colabora cu conducerea armatei împărătești, la rândul lui, generalul comandant Puchner promițând românilor armament din depozitele militare austriece și coordonarea operațiunilor militare. Aceasta, după ce guvernul maghiar proclamă Ungaria independentă, practic declarându-se starea de război.La 21 septembrie 1848, Avram Iancu, în fruntea a 6.000 de moți înarmați, a participat la a treia Adunare Națională de la Blaj, care a ținut 8 zile.  La adunare erau prezenți cca 60.000 de români din toată Transilvania. Comisarul maghiar Vay a încercat să îi determine pe țăranii români să plece acasă și să renunțe la revendicări, iar pe fruntașii români, printre care și Avram Iancu, să îi mituiască pentru a-i trimite pe țărani acasă. Atât Iancu, cât și ceilalți fruntași, l-au refuzat pe comisar. 

La 19 octombrie 1848 Avram Iancu a înființat în Țara Moților Legiunea Auraria Gemina. El a fost numit de către Comitetul Român de Pacificațiune de la Sibiu în rangul de „prefect” (echivalent cu cel de general). La 8 noiembrie 1848, la ordinul General Commando austriac din Transilvania, Avram Iancu, cu 4.000 de combatanți din Legiunea Auraria Gemina, participă la operațiunile militare austriece pe direcția generală Teiuș-Cluj. La aceste operațiuni a participat armata austriacă și un total de cca 30.000 combatanți români. Iancu revine la Sibiu doar în luna decembrie, în special din nevoia de a se informa de la Comitet, întrucât, copleșit de grijile campaniilor militare care începuseră între timp prin pătrunderea armatei maghiare în Transilvania, combinată cu acțiunea militară a secuilor împotriva românilor și a trupelor imperiale, el nu mai avea știri directe de la Comitetul din Sibiu și nici nu era informat precis cu privire la colaborarea cu imperialii. La Sibiu este informat de atitudinea cu totul neamicală față de români a generalului Puchner, care evită să-și ia angajamente politice și în mod efectiv să-i înarmeze pe români. 
Ajuns din nou în munți, lipsit de ajutorul în armament, muniție și hrană promis de armata austriacă, Avram Iancu organizează apărarea Țării Moților exclusiv prin mijloace proprii. La sfârșitul lunii martie 1849, combatanții români din Munții Apuseni erau complet înconjurați în munți de trupele ungare. 

Generalul austriac Wohlgemuth l-a invitat pe Avram Iancu la Sibiu pentru a-i cere ajutorul în dezarmarea lăncierilor români din Zarand. Iancu și-a asumat această responsabilitate, iar moții din Zarand au început să depună armele după 7 septembrie 1849.
În februarie 1850, Avram Iancu a plecat la Viena, unde se strângea o nouă delegație românească care dorea să ceară drepturi pentru românii din Transilvania. Meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef însă s-a întors acasă fără ca delegația românească să fi reușit altceva în afară de primirea unor promisiuni fără acoperire din partea austriecilor. Viața lui Iancu după depunerea armelor, din toamna anului 1849 și până în 1852, adică până la retragerea sa totală de pe scena vieții publice, este iarăși plină de învățăminte pentru generațiile care i-au urmat. În tot acest timp el era peste tot, „când la Viena, când la Sibiu”, ocupându-se, totodată, de soarta tristă a compatrioților săi munteni, ale căror cauze în chestiunea pădurilor amenințate de pretențiile fiscului austriac le apăra nu numai în calitate de confrate a lor, ci și ca avocat, Iancu dăruindu-se încă o dată revendicărilor sociale. Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac "Corona de fier" clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere, acordându-i numai „Crucea de aur pentru merite, cu coroană". Aceeași decizie a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever. Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă.

La 17 august 1852 Avram Iancu a  fost arestați de armata imperială la Câmpeni fiind trimis la Alba Iulia sub escortă militară. De frica venirii moților din Apuseni, Avram Iancu va fi mutat în închisoarea de la Sibiu. Aici i s-a intentat în grabă un proces, pentru a fi achitat cât mai rapid și eliberat, pentru că arestarea lui Iancu produsese o impresie nefavorabilă printre români. Prin intermediul colonelului Heydte i s-a oferit lui Iancu o slujbă la Viena, cu salar de 2.400 florini pe an sau una la Sibiu, cu 1.800 florini pe an, dar el le-a refuzat pe amândouă. Avram Iancu a refuzat și despăgubirile oferite de guvernul austriac pentru perioada cât a fost ținut de acesta în închisoare. Aici starea sa de sănătate se va înrăutăți. Ilie Măcelariu a constatat că simptomele bolii care îl cuprinde sunt îngrijorătoare, dar se pare că eroul încă nu se afla sub îngrijirea constantă a unui medic. Spre sfârșitul toamnei a venit tatăl său, Alisandru, spre a-l duce acasă; ajunși la Apold, Avram Iancu a dispărut, hoinărind o zi prin pădurile înconjurătoare. Tatăl său l-a readus la Sibiu pentru a cere părerea medicilor; nu se mai putea face, însă, nimic.

Din banii primiți Avram Iancu îmoreună cu Axente Sever și Simion Balint hotărăsc „fundarea unei societăți literare române” care urma să aibă drept țel „cultura și dezvoltarea limbii române și publicarea de cărți folositoare”, în care scop „au depus la bancă un capital de 2.500 florini. Acest capital va ajuta și va fi temelie  la baza înființării Asociațiunii ASTRA, care mai apoi va face numeroase demersuri pentru păstrarea memoriei eroului national.
În ultima parte a vieții se retrage acasă. Dorul pentru prieteni săi sibieni îl va face să întreprindă o călătorie spre Sibiu la începutul anului 1872. Din păcate nu mai ajunge la Sibiu. Se cunoaște doar vizitele sale în satele Apold, Aciliu și vizita la casa notarului Avram Acelenescu din Galeș. După câteva luni avea să închidă ochii pentru totdeauna la 10 septembrie 1872 la Baia de Criș.

Necrologul lui Avram Iancu din „Telegraful român"afirma:„viața lui în totalitatea ei va rămâne o oglindă sinceră a vieții noastre naționale".

Presa sibiană va avea un merit deosebit în menținerea trează în conștiința oamenilor a ideilor revoluției și a celui mai reprezentativ conducător al ei. Asociațiunea ASTRA pune bazele înființări la Vidra de Sus a unui muzeu. În 1922, la împlinirea la 50 de ani de la moartea sa, Astra a organizat mari serbări în Munții Apuseni. La centenarul nașterii lui Avram Iancu în 1924, Astra a organizat mari colecte publice pentru înființarea în Vidra de Sus a Muzeului Iancului, în casa părintească restaurată, și Casa Națională pentru sătenii din Vidra. În 1925 Astra  comandată sculptorului Voina din Cluj și trei busturi ale lui Avram Iancu, care au fost așezate: unul în Muzeul Asociațiunii din Sibiu (în prezent dispărut), altul în muzeul de la Vidra iar al treilea la Baia de Criș.
În Sibiu, o stradă și un liceu au primit numele lui Avram Iancu iar două busturi sunt astăzi mărturie de jertfă și dragoste pentru țară. Uun bust al eroului național, realizat de artistul Radu Aftene este așezat în curtea Academiei Forțelor Terestre Nicolae Bălescu din Sibiu iar altul este amplasat în Curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger din Sibiu, realizat de artistul Ștefan Bințințan.
Avram Iancu a devenit de mult un simbol al măreției neamului nostrum, al Transilvaniei și al întregii Țări.

Alexandru Constantin Chituță

Anuntul morții și a ceremoniei de inhumare, 11 septembrie 1872