Cuvântul părintelui Arsenie: ,, Mă, (mi-a spus mie. Zian Streza în 1975) io îs ficior cum m-o făcut mama. Dar pe mine m-o sărutat Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria pe frunte, când am fost la Muntele Athos. Maica Domnului Pururea Fecioară este patroana Sfântului munte şi s-a arătat la mulţi. Este şi fotografiată la Mănăstirea ruşilor. Să o cinsteşti şi să o rogi că este pururea rugătoare către fiul ei şi Dumnezeul nostru."
8 Septembrie este mare sărbătoare. O preacinstim pe Sfânta Marie Mică, cum zice poporul nostru. E prima sărbătoare care actualizează anual planul de mântuire a oamenilor adică se naşte în poporul evreu o fecioară cu numele Miriam, în româneşte Maria. Este fiica unei familii de oameni drepţi şi credincioşi Ioachim şi Ana. O Fecioară pe care au anunţat-o profeţii din Vechiul Testament. În vieţile sfinţilor ca şi în scrierile sfinţilor părinţi avem o bogăţie de texte care o laudă pe Fecioara Maria, ca pe cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât Serafimii. Sfântul Ioan Damaschin din secolul VII, apărătorul icoanelor, autorul tratatelor dogmatice a scris multe texte de cinstire a Fecioarei Maria, din care cităm ,, Din rădăcina lui Iesei şi din coapsele lui David, fiica lui Dumnezeu Maria se naşte astăzi nouă şi se înnoiesc toate şi se îndumnezeiesc. Bucuraţi-vă Cerul şi Pământul, lăudaţi-o şi o preacinstiţi pe Maria toate neamurile pământului!"
Iată o sărbătoare minunată în care le felicităm pe toate Mariile noastre, mai ales pe fetiţele neamului nostru şi le îndemnăm să fie cuminţi şi credincioase ca Fecioara Maria.
Luni, 5 Septembrie i-am prăznuit pe părinţii lui Ioan Botezătorul, preotul Zaharia şi Elisabeta, verişoara Fecioarei Maria.
În 9 septembrie îi prăznuim pe părinţii Maicii Domnului, drepţii Ioachim şi Ana. La fel aducem urări de bine tuturor celor care poartă aceste nume sfinte.
La Mănăstirea Bistriţa de lângă Bicaz zidită de Alexandru cel Bun, străbunicul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt refăcută de Petru Rareş, există o icoană făcătoare de minuni. Este sfânta Ana cu prunca ei Maria.Se pare că e unică în lumea creştină, este aşezată pe un stativ înalt şi pe dedesubt trec oamenii în genunchi când se roagă. A scăpat din mai multe focuri care au izbucnit în biserică. Am adus-o în copii anul acesta şi am împărţit-o la familiile care poartă numele Ana.
Mănăstirea nouă de la Turnu Roşu
După revoluţie la iniţiativa preotului Vrânceanu Mihai şi a soacrei lui Elena, o credincioasă foarte evlavioasă, s-a reînfiinţat Mănăstirea Turnu de pe Valea Caselor. La început s-au construit o mică bisericuţă din lemn şi o chilie, apoi s-au dus la Mitropolitul de veşnică pomenire Antonie şi au primit aprobarea şi binecuvântarea pentru o nouă mănăstire. A fost adus de la mănăstirea de pe Valea Oltului călugărul preot Petroniu Tănase care se trage din Avrig. În anul 2002 şi 2004 s-au făcut racordări de apă şi curent electric cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. În anul 2009 Înalt Preasfinţitul Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului a sfinţit temelia noii biserici. Astăzi se pictează în tehnica mozaic biserica nouă, dar se fac slujbele la subsolul ei. Biserica primeşte zilnic pelerini din toată ţara, în special pentru că Părintele Petroniu face slujbe şi rânduieli de molitve cât e ziua de lungă. Îl are în ajutor pe Ieromonahul Nectarie Popa. Este sprijinită de credincioşi şi de Primăria Turnu Roşu sub conducerea binecredinciosului primar Stelian Istrate.
Mergeţi la Mănăstirea de la Turnu Roşu că veţi avea folos pentru că e un loc binecuvântat de sfinţii călugări arşi, dar şi de părintele Arsenie.
Preot Streza Nicolae