Articol
Este o plantă erbacee, bienală sau perenă, întâlnită spontan în etajul montan şi subalpin (500-1.500 m) pe malul pârâielor, margini de pădure. Este declarată monument al naturii. În scop medicinal se cultivă la altitudini de 500-600 m. Este răspândită în Europa şi Siberia. Înfloreşte alb din iulie până în august. Planta conţine o serie de compuşi importanţi. În nordul Europei se consumă lăstarii verzi. Toate părţile plantei se folosesc în industria alimentară pentru prepararea de lichioruri. În medicină se foloseşte la tratarea isteriei, nevralgiilor, reumatismului, stimularea poftei de mâncare, combaterea colicilor stomacali. Din această plantă se poate prepara o tinctură. Într-un borcan se pun 100 g pulbere de angelică, 250 ml de apă şi 250 ml de alcool alimentar de 90 grade. Se lasă la macerat 10 zile. Se filtrează printr-un tifon. Se administrează câte o linguriţă de tinctură dizolvată într-un pahar cu apă de 3-4 ori pe zi, înainte de masă. Este indicată în combaterea bulimiei. Plămădeala de angelică sau tinctura haiducului Pintea se prepară dintr-o mână frunze flori şi seminţe verzi de plantă care se toacă mărunt care se pune într-o sticlă cu gâtul lung, peste care se pune o jumătate litru de ţuică de 50 grade. Se lasă la macerat o lună de zile în care timp se agită de mai multe ori în fiecare zi. Se strecoară şi se întroduce în sticluţe de culoare închisă în cămară. Se foloseşte în durerile de stomac, răceli, gripă, reumatism, depresii. În medicina populară, cataplasmele cu frunze zdrobite amestecate cu frunze de ruta şi cu miere vindecă "muşcătura de şerpi sau de câini turbaţi, dacă n-am uitat că imediat după muşcătură să fi stors sângele din rană". Laponii prepară din frunzele şi rădăcină de Angelica fierte în lapte un desert cu care îşi tratează oaspeţii cei mai distinşi. Din rădăcini, fructe şi ulei de angelică se prepară diferite lichioruri ca "Vespresto", "English bitter" etc. În sudul Franţei, salata de rădăcină de angelică trece ca "medicament ce lungeşte viaţa".