A murit Gorbaciov. Mihail Sergheevici, preşedinte, ultimul, al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste-URSS, după tovarăşii Stalin, Malenkov, Hruşciov, Brejnev, Andropov, Cernenko.
A fost speranţa ţărilor din estul Europei de a domoli dictatura comunistă, înainte de a scăpa de ea cu sau fără voia lui tovarăşu' "Gorby". A fost iubirea vesticilor, care au găsit la el altceva decât la cei de dinaintea lui care erau rigizi, nesăraţi şi cam cu două feţe. A bătut palma cu preşedinţii Reagan şi Bush ceea ce nu se putea visa de la Nixon încoace. A fost artizanul schimbării unei părţi Europei şi a disoluţiei propriei ţări, care, graţie libertăţilor oferite, a intrat într-o mişcare centrifugă, majoritatea statelor sovietice "hotărâte" devenind independente, în fundal cu tovarăşu Mihail scrâşnind din dinţi. Dar destul cu poveştile internaţionale. La noi, Gorbaciov era, în anii '80, speranţa că va face el ceva şi ori îl va pune pe Ceauşescu pe linia care trebuie, ori ne va scăpa de el. "Să vezi acum ce ţi-l f**e pe ăsta şi scăpăm de el", spuneam când a venit în mai 1987 la Bucureşti. Nu am scăpat. L-am rezolvat pe Ceauşescu cu morţii noştri, chiar dacă momentul 1989 avut accept de la "marea prietenă de la Răsărit". Dar, în anii '80, în România se visa perestroikă şi glasnost, chiar dacă nu mai puteai merge în excursie în URSS să faci bişniţă cu pantofi. Ba se zvonea că au apărut filme ruseşti bune, cu ciumeţi, bătăi şi gagigi în pielea goală (da, începuseră filmele din seria "Micuţa Vera") sau mai rău în care se făcea mişto de socialism  ("Curierul", a rulat la Pacea, eram cam 10 în sală). Dar ideea era că, înainte de 1989, Gorbaciov şi noua lui URSS erau un exemplu de urmat. În 1989, cădeau regimurile comuniste ca popicele: Polonia, Ungaria, RDG, Cehoslovacia, România. Având în vedere modul în care a decurs Revoluţia Română, ideea unui "nou-socialism" a picat din start, chiar dacă s-a aranjat ca puterea să fie preluată de comuniştii din ligile a II-a şi a III-a care s-au constituit în FSN, au mimat democraţia în CPUN şi au continuat politica de apropiere faţă de URSS şi de "nu ne vindem ţara".

În 1990, Gorbaciov nu mai era popular la noi. Se dorea altceva, o direcţie mai spre Vest (un vest încă destul de normal faţă de cel actual). Deja era socotit ca o piedică de ce nu, comunistă. Alături de regimul Iliescu şi FSN. "Cine-a stat cinci ani la ruşi, nu poate gândi ca Bush". "Jos comunismul! NU VREM PERTESTROIKA!". "Ne-au vândut ruşilor la Malta". Toată lumea cu ceva cultură, toţi intelectualii mai "Golani" sau mai nu, ştiau asta. În contul unificării Germaniei, şi a orientării spre capitalism a unei Ungaria, Polonia şi Cehoslovacia, tovarăşul Gorby a primit mână liberă la perestroici şi "democraţii originale" în România şi Bulgaria. Era clar că Gorbaciov nu era perceput ca prieten al României, necum un salvator al ei.

Acum cu prilejul morţii sale (Dumnezeu să-l ierte!) aflu din opiniile de pe reţele şi nu numai, ce mare lider a fost el, tovarăşul. Cum a eliberat el Rusia şi Estul Europei de fiara comunistă. Cum a schimbat faţa lumii, ca să arate ea ca acum (ăsta e un merit cică), cum a fost unul dintre cei mari care "au dat de pământ cu comunismul". Cum ÎI DATORĂM NOI LIBERTATEA! Hai pe bune. Interesant că bocetele vin exact din aceeaşi zonă din care, în anii '90, porneau acuzaţiile de comunism şi dorinţa de a scăpa de influenţa rusă, perestroikară sau nu. Şi din acelaşi loc de unde Gorby-reformistul şi superstarul era acuzat că sabotează dorinţa de libertate şi independenţă a fostelor republici sovietice (vezi invazia Lituaniei, de exemplu, vezi războiul din Moldova, de alt exemplu). Avem parte, văd că, de un episod din Festivalul "Cântarea Făţărniciei" la români şi de pupat unde a scuipat. Măcar de le-ar fi olecuţă de ruşine, dar nu e cazul.

Oricum, Dumnezeu să-l ierte. Despre morţi numai de bine. Dar mai abţineţi-vă că nu-i concurs. A, era să uit. Cine e curios să vadă exact socialismul capitalist "cu faţă umană" gorbaciovian pe post de reuşită politico-economică, poate privi la China.