Un dispozitiv medical performant, dezvoltat în Israel, capabil să stopeze durerile și să vindece cauzele care le provoacă. Produsul reprezintă o inovație în domeniul tehnologiei Soft Laser (LLLT) și este destinat uzului casnic, fiind foarte ușor de folosit.
Tratament laser la domiciliu, ori de câte ori aveți nevoie!
Eficiență demonstrată clinic în durerile acute și cronice de gât, spate, umeri, brațe, mâini, coate, șold, genunchi și călcâi.
Tratează inflamațiile articulare, rănile și ulcerațiile pielii.
Redă mobilitatea articulară.
“Cu B-Cure Laser îmi tratez o poliartrită reumatoidă care-mi provoacă mari dureri la încheietura mâinii și la degete. Înainte fusesem operată de hernie de disc, iar în spital am făcut multe ședințe de laser pentru recuperare după operație. Durerea la coloană mi-a cedat, practic, după numai șase zile, de aceea am cumpărat aparatul cu mare încredere. După opt zile de tratament, am remarcat ameliorarea durerilor, iar după o lună am scăpat total de chinuri și pot să-mi folosesc mâna fără probleme. Mă durea și un genunchi, aproape insuportabil, dar numai seara. Cu trei săptămâni înainte să iau aparatul nu știam ce o să fac, pentru că nici nu puteam să calc pe picior, dar acum deja am uitat de durere. B-Cure Laser m-a salvat și de această problemă! De asemenea, mi-a vindecat și o infecție la unghie, după doar câteva aplicări. Sunt foarte bucuroasă că l-am cumpărat.”
Maria Câmpian (69 ani) – Dej
“Sufăr de o poliartrită reumatoidă care îmi provoacă dureri în zona cervicală, încheietura mâinilor, glezne și genunchi. Aparatul este foarte bun – mi-a ameliorat imediat durerile, iar la genunchi a făcut minuni: după trei săptămâni de terapie a câte două ședințe pe zi, pungile cu lichid sinovial din jurul articulației s-au absorbit, pur și simplu. Nu am cuvinte să-mi exprim mulțumirea pentru efectele acestui laser!”
Maria Manolescu (74 ani) – București
Singurul aparat care folosește tehnologia LLLT
Terapie de doar 6 minute, de două ori pe zi
Ușor de folosit, eficient pentru uzul casnic
Ușor și portabil
Brevet înregistrat
Solicitați informații suplimentare la tel. 021.9092 www.b-cure-laser.ro
LINK: https://www.b-cure-laser.ro/prolp/?utm_source=facebook&utm_campaign=message_page_comments