A apărut ediţia a VIII-a a volumului „Istoria scrisă de tineri”, la Avrig

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cartea "Istoria scrisă de tineri" (ediţia a VIII-a, 2022), reprezintă paradigma fructuoasă a activităţilor ştiinţifice desfăşurate la instituţia de învăţământ din Avrig în anul şcolar 2021 – 2022. Lucrarea cuprinde diverse comunicări,  a căror tematică reflectă preocupările elevilor focalizate pe diverse subiecte de istorie a României şi de istorie universală, antică, medievală, modernă şi contemporană, ce au fost elaborate cu inocenţa şi candoarea specifică vârstei autorilor. Prin comunicările cuprinse, cartea ne demonstrează că istoria deţine un spaţiu privilegiat la nivelul mentalităţii şi imaginarului elevilor.

Dacă vor citi acest volum, pasionaţii de istorie vor face o interesantă călătorie în timp şi spaţiu şi vor avea posibilitatea de a lua la cunoştinţă variante originale referitoare la educaţia în lumea greco – romană, decăderea Imperiului Bizantin, Vlad Ţepeş – Dracula, între iistorie şi legendă, Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan în presa străină, Waterloo – bătălia care a schimbat istoria lumii, femeile remarcabile de pe frontul românesc, consideraţii privind moartea lui Nicolae Titulescu, criza rachetelor din Cuba – decizia care a hotărât viitorul umanităţii etc.

Sesiunea Naţională de Comunicări şi Referate ale Elevilor "237 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan", un proiect al cărui final este reprezentat de apariţia volumului "Istoria scrisă de tineri" (ediţia a VIII-a, 2022), a stabilit un adevărat record de participare, fiind remarcate calitatea deosebită a comunicărilor, pres­taţia elevilor care şi-au exprimat opiniile ştiinţifice, dar şi disponibilitatea cadrelor didactice de a-şi coordona elevii participanţi. Activitatea s-a bucurat de participarea unor elevi şi cadre didactice coordonatoare din majoritatea provinciilor ro­mâneşti, de la
26 de instituţii de învăţământ din 17 judeţe ale ţării.                                    

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor
31 august 2022 la 20:10

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 11 ore
FC Hermannstadt o va întâlni pe vicecampioana CFR Cluj în finala Cupei, la Arad
Echipa sibiană se va duela pentru trofeul Cupei României cu CFR Cluj în finala de peste trei săptămâni,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Suporterii sibieni explică motivul pentru care au părăsit peluza, la pauza semifinalei cu Rapid. Acuzațiile aduse forțelor de ordine. De la ce s-a pornit, cât e adevăr și cât fantezie?
Cei prezenți, miercuri seara, pe Stadionul ”Municipal”, la semifinala de Cupă dintre FC Hermannstadt și Rapid, au fost...
Actualitate
9 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
E OFICIAL! Calificarea lui FC Hermannstadt mută finala Cupei României de la Sibiu, la Arad, pe ”Francisc Neuman”
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit, în această după-masă, ca finala din acest an a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 16 ore
S-au trezit prea târziu! Baschetbaliștii sibieni au obținut al patrulea succes consecutiv acasă, dar vor juca în plau-out
  ”Galben-albaștrii” au obținut, miercuri seara, a șasea victorie din ultimele opt meciuri disputate în Liga Națională și, totodată,...
Actualitate
3 min de citit